CSM a decis ieri excluderea din magistratura a judecatoarei Veronica Dobozi, de la Curtea de Apel Bucuresti, pentru grave abateri disciplinare, constand in faptul ca si-a amenintat cu moartea o colega-judecator, in timpul orelor de serviciu si nu num
CSM a decis ieri excluderea din magistratura a judecatoarei Veronica Dobozi, de la Curtea de Apel Bucuresti, pentru grave abateri disciplinare, constand in faptul ca si-a amenintat cu moartea o colega-judecator, in timpul orelor de serviciu si nu numai. La inceputul anului 2006, Veronica Dobozi a suferit o depresie puternica dupa ce a fost avansata de la Tribunalul Mures, la Curtea de Apel Bucuresti, deoarece avansarea a despartit-o de colega ei nedespartita Clara Elena Ciapa, in prezent judecator la Curtea de Apel Brasov.
Anchetatorii care au cercetat acest caz penal au opinat ca Dobozi i-ar fi facut avansuri colegei sale, avansuri care au fost refuzate. Cert este ca judecatoarea Dobozi nu a suportat despartirea si a gasit de cuviinta sa-i trimita lui Ciapa zeci de mesaje de amenintare, atat telefonice, cat si in forma scrisa (scrisori anonime cu litere decupate din ziare). Mesajele de amenintare au fost: "Nenorocito, ai grija ce solutii dai ca vei muri"; "Cum vrei sa te aranjez? Cu cutitul sau toporul?"; "O sa te violez, apoi te sugrum si ce mai ramane din tine le trimit pachet la ai tai"; "Nenorocito, te omor joi!" etc. Amenintarile au alarmat-o pe judecatoarea Ciapa, care a alertat autoritatile, iar in cadrul masurilor de securitate instaurate ulterior, Dobozi a fost depistata cum isi suna colega de la anumite cabine telefonice din Brasov, pentru a o ameninta.
Tentativa de suicid
Dobozi a avut si o tentativa de suicid, fiind cautata toata noaptea de Politie si SRI, si gasita a doua zi dimineata, in zapada, intr-o padure de langa Targu Mures, unde a dormit ca urmare, cel mai probabil, a consumarii unui flacon de calmante. Adusa in fata procurorilor, Dobozi si-a recunoscut faptele, dar a pretins ca n-a vrut sa faca decat "o farsa".
Culmea, ziaristii care au prezentat in premiera acest caz, au fost actionati in judecata de Dobozi, care s-a pretins calomniata si a cerut daune morale de 5000 de euro. Evident, a pierdut procesele si, desi a fost exclusa ieri din Magistratura, acest personaj cu vadite probleme psiho-comportamentale va continua sa judece la Curtea de Apel Bucuresti, in cauze penale. Aceasta deoarece, gratie unor legi imperfecte, masura excluderii luata de CSM nu este executorie, ea putand fi atacata cu recurs, in termen de 15 zile, la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Numai dupa judecarea recursului, masura CSM poate fi pusa in aplicare.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.