Gimnastul Marian Dragulescu, dublu campion mondial la sol si la sarituri la Campionatele Mondiale de la Aarhus, a fost premiat, ieri, cu suma de 5000 de RON si avansat la gradul de inspector de catre ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Bla
Gimnastul Marian Dragulescu, dublu campion mondial la sol si la sarituri la Campionatele Mondiale de la Aarhus, a fost premiat, ieri, cu suma de 5000 de RON si avansat la gradul de inspector de catre ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga. "Ma bucur ca am fost avansat in grad. Aceasta ridicare in grad inseamna foarte mult pentru mine, mai ales ca sunt la Dinamo de cand sunt mic, avand si un palmares atat de bogat. Imi pare rau ca nu am reusit sa termin facultatea mai devreme, ca poate acum eram ceva mai sus in grad", a marturisit emotionat Marian Dragulescu, care a adaugat ca inca nu si-a revenit dupa oboseala acumulata in urma participarii la competitia din Danemarca, incheiata sambata. Mentionam ca Marian Dragulescu avea pana in prezent gradul de subinspector. Marocanul a precizat ca deocamdata se gandeste doar la gimnastica, nu la o cariera in politie si a recunoscut ca detine si o legitimatie de politist international, chiar daca nu a avut nevoie, pana acum, sa se foloseasca de ea. Chestorul Marcel Popescu, presedintele CS Dinamo, a afirmat ca Dragulescu este "generalul gimnasticii romanesti". Acum Marian este obligat sa participe la mai multe Mondiale si Olimpiade ca sa ajunga general, sa o ajunga pe Elisabeta Lipa. Totusi, "Marian este deja general, este generalul gimnasticii romanesti", a spus Popescu. Canotoarea Elisabeta Lipa ii doreste lui Dragulescu sa devina general (chestor in Ministerul Administratiei si Internelor), ca si ea. "Nu sunt invidioasa. Ii doresc din tot sufletul sa ajunga general, dar nu poate decat cu o singura conditie: sa participe la cat mai multe Campionate Mondiale si Jocuri Olimpice. Eu am incredere in el si cu siguranta la Beijing va castiga medalia de aur", a declarat Lipa. (C. Vladu)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.