Au mai ramas aproape doua luni pana la 1 ianuarie 2007, cand Romania va deveni membra a Uniunii Europene. Societatea romaneasca asteapta cu nerabdare acest moment, desi foarte putini dintre cetatenii acestei tari inteleg pe deplin ce inseamna integra
Au mai ramas aproape doua luni pana la 1 ianuarie 2007, cand Romania va deveni membra a Uniunii Europene. Societatea romaneasca asteapta cu nerabdare acest moment, desi foarte putini dintre cetatenii acestei tari inteleg pe deplin ce inseamna integrarea in comunitatea europeana. Pentru multi romani, momentul aderarii reprezinta mai degraba un reper simbolic si o promisiune vaga, decat o etapa pragmatica din evolutia societatii romanesti. Putini sunt cei care cunosc indeajuns insemnatatea practica a integrarii europene si avantajele acestui proces, atat cele sociale, cat si cele individuale.
In calitate de tara membra a UE, Romania va beneficia, de la 1 ianuarie 2007, de un ajutor financiar considerabil din partea institutiilor europene. Fondurile comunitare sunt destinate imbunatatirii mediului economic si social din Romania, astfel incat tara noastra sa poata parcurge, intr-un timp cat mai scurt si cu sacrificii cat mai reduse, distanta care o separa de statele europene. Utilizarea cu succes a banilor europeni depinde in mod fundamental de capacitatea noastra de a-i cheltui cat mai folositor cu putinta. In acest sens, autoritatile de la Bucuresti trebuie sa isi concentreze eforturile pentru dezvoltarea post-aderare a tarii noastre.
Romania este astazi un izvor nesecat de nevoi stringente, astfel ca fondurile europene isi vor gasi intrebuintare in aproape toate domeniile de activitate economica si sociala. Infrastructura constituie, in acest moment, un handicap major pentru dezvoltarea europeana a tarii noastre. Transporturile, sistemul energetic, alimentarea cu apa sunt probleme acute care necesita investitii masive pentru a atinge standardele impuse de UE.
Romania are sectoare economice slab dezvoltate din punctul de vedere al competitivitatii pe piata, cu productivitate a muncii scazuta si cu perspective de dezvoltare reduse. Autoritatile trebuie sa sustina, in perioada urmatoare, diversificarea segmentelor de activitate si cresterea competitivitatii la nivelul companiilor autohtone, astfel incat produsele romanesti sa poata concura cu succes pe piata europeana.
Invatamantul trebuie sa depaseasca mediocritatea tranzitiei si sa contribuie decisiv la formarea capitalului uman, necesar pentru dezvoltarea societatii romanesti in perioada post-aderare. Autoritatile din domeniul educatiei trebuie sa intreprinda toate eforturile necesare, pentru ca in perioada imediat urmatoare oferta sistemului de invatamant sa fie corelata cu nevoile economiei nationale.
Administratia trebuie sa fie capabila sa atraga resursele financiare necesare pentru a imbunatati activitatea acelor segmente care depind in mare masura de sprijinul statului. In aceeasi masura, institutiile statului trebuie sa fie capabile sa cheltuiasca aceste fonduri in folosul beneficiarilor. Reforma administratiei publice centrale si locale constituie un criteriu fundamental pentru dezvoltarea unui model de management public modern, capabil sa implementeze eficient fondurile structurale si de coeziune.
Resurse importante se vor indrepta catre dezvoltarea satului romanesc si pentru transformarea agriculturii intr-un sector dinamic si eficient. Statul trebuie sa incurajeze implicarea intreprinzatorilor mici si mijlocii in agricultura. Daca agricultura va beneficia pe viitor de investitii adecvate, acest domeniu, inca subdezvoltat, poate constitui o resursa foarte valoroasa pentru dezvoltarea economiei romanesti, datorita potentialului agricol enorm de care dispune tara noastra.
Din pacate, nivelul de informare cu privire la resursele financiare pe care UE le va aloca Romaniei este mult prea redus. Guvernantii par mai degraba preocupati de impartirea politica a administrarii fondurilor europene, decat de informarea populatiei cu privire la modalitatile de accesare si utilizare a acestor resurse. In aceste conditii, comunicarea dezinteresata si defectuoasa a transformat tema integrarii europene intr-un subiect secundar atat pe agenda politica, cat, din pacate, si pe agenda cetateanului. Dezbaterea publica se opreste inevitabil la momentul aderarii si refuza sa priveasca dupa 1 ianuarie 2007.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.