Un tragic accident de circulatie, soldat cu opt morti si trei raniti, a avut loc in noaptea de luni spre marti, in zona localitatii Odvos, judetul Arad, dupa ce un microbuz care efectua o cursa Bucuresti-Arad a intrat in coliziune cu un camion. Trage
Un tragic accident de circulatie, soldat cu opt morti si trei raniti, a avut loc in noaptea de luni spre marti, in zona localitatii Odvos, judetul Arad, dupa ce un microbuz care efectua o cursa Bucuresti-Arad a intrat in coliziune cu un camion. Tragedia s-a produs dupa ce soferul microbuzului, in care erau noua pasageri si soferul, a efectuat o depasire neregulamentara si s-a ciocnit cu un camion, care, in urma impactului s-a izbit de zidul unei case.
Victimele accidentului sunt comercianti care se intorceau din Capitala, unde se aprovizionasera cu marfuri, si se indreptau spre casa. Potrivit politistilor, microbuzul era supraincarcat cu bagaje, tractand si o remorca, iar soferul a intrat intr-o curba periculoasa cu viteza prea mare si a trecut pe contrasens, de unde venea o autoutilitara de mare tonaj, al carei sofer nu a mai putut evita impactul. "Potrivit primelor investigatii, soferul microbuzului a patruns pe contrasens intr-o portiune de drum cu depasirea interzisa si s-a ciocnit frontal cu autoutilitara care circula din sens opus, rezultatul accidentului fiind opt persoane decedate pe loc", a declarat comisarul Adrian Lile, comandantul Politiei Rutiere Arad. In urma ciocnirii frontale dintre cele doua autovehicule, camionul a fost proiectat in casa unui localnic, imobilul fiind avariat. De asemenea, microbuzul a fost distrus in totalitate.
Transport legal
Mai multe ambulante au sosit la fata locului, medicii gasind opt morti si doi raniti grav. Corpurile acestora au fost scoase dintre fiarele contorsionate ale masinii de catre echipe de descarcerare. Doua pasagere gasite in viata au fost transportate de urgenta la spital, una dintre ele fiind supusa imediat unei interventii chirurgicale. Pentru a putea face cercetarile, politistii au blocat complet circulatia pe ambele sensuri ale DN 7 timp mai multe ore, resturile umane si ramasitele microbuzului fiind imprastiate de-a lungul a zeci de metri de sosea.
Conform IGP, societatea de transport unde era angajat conducatorul microbuzului nu detinea licenta pentru efectuarea de curse regulate de persoane, ci doar ocazionale. Dorin Lungu, consilierul directorului general al Autoritatii Rutiere Romane, a declarat, citat de Mediafax, ca firma de transport care detine microbuzul implicat in accident efectua un transport de persoane legal intre Bucuresti si Arad. Potrivit lui Dorin Lungu, firma "Vasi Trans Car" SRL Arad detinea licenta pentru transporturi ocazionale de persoane pe teritoriul Romaniei. "Firma putea efectua transport de persoane in baza unei simple comenzi. Din verificarile noastre, transportul a fost perfect legal, cu toate actele necesare, singurul vinovat pentru accident fiind soferul", a spus Lungu.
Stare grava
Medicii aradeni sunt rezervati in privinta sanselor de supravietuire in cazul uneia dintre victimele accidentului de microbuz, aceasta fiind tinuta in viata cu ajutorul aparatelor. Potrivit directorului medical al Spitalului Judetean Arad, Monica Puticiu, citat de Mediafax, una dintre cele doua supravietuitoare ale carnagiului de pe DN 7, in varsta de 46 de ani, a fost supusa unei interventii chirurgicale, pentru ca avea ruptura de ficat si de splina. "Este in stare foarte grava, fiind ventilata mecanic pentru a putea respira. Urmatoarele ore sunt decisive privind sansele de supravietuire", a spus Puticiu. O alta supravietuitoare a accidentului, in varsta de 36 de ani, a fost stabilizata si este in afara oricarui pericol. Aceasta a suferit un traumatism cranio-cerebral si contuzii in zona toracelui si bazinului, dar fara sa-i fie pusa in pericol viata. Un al treilea ranit, soferul autoutilitarei de care s-a izbit microbuzul, nu a necesitat spitalizarea, avand rani usoare.
Doliu la Arad
Comerciantii din Piata "Soarelui" din Arad, unde lucrau victimele accidentului de microbuz au arborat, ieri, steaguri negre la intrarile in piata.
Ei spun ca sunt socati de pierderea mai multor colegi in accident si au asezat pe mesele acestora buchete cu flori si panglici negre. "Putea sa fie oricare din noi, pentru ca mergem saptamanal la Bucuresti sa aducem marfa pentru piata", a spus una dintre comerciante. "Suntem in stare de soc cu totii, pentru ca ne cunosteam de ani de zile cu ei si suntem ca o familie in piata", a spus o alta comercianta. Piata "Soarelui" din Arad este una dintre cele mai mari din oras pentru marfuri neperisabile. Toti comerciantii de aici s-au declarat alaturi de familiile victimelor si au spus ca vor participa la funerariile ce vor avea loc la sfarsitul saptamanii. (B.C.G.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.