Adrian SEVERIN: Strategia americana la testul nord-coreean

Daca strategia este proasta iar tactica este buna, poti castiga unele batalii dar vei pierde razboiul. Acest principiu este ignorat de liderii politici produsi in democratia de piata.
Scopurile interventiei americane in Irak au fost: afirmarea superioritatii morale a democratiilor occidentale asupra despotismului oriental; neutralizarea capacitatii Rusiei de a controla piata mondiala a petrolului; scoaterea Bagdadului din blocul arab anti-israelian; izolarea Siriei si determinarea schimbarii politicii sale regionale daca nu chiar a regimului sau politic; descurajarea ambitiilor nucleare ale Iranului si Coreii de Nord. Prin prisma a ceea ce a urmat se poate vedea ca lupta SUA cu Axa raului a inceput dintr-un punct gresit. Desi sub aspect tactic trupele americane au spulberat intr-un timp relativ scurt si cu pierderi relativ mici armata irakiana, neatingerea obiectivelor finale contureaza un dezastru strategic care ar putea afecta ordinea americana la ea acasa si la scara globala.
Ascendentul moral al democratiei SUA s-a spulberat odata cu dezvaluirile despre Abu Ghraib, Guantanamo si centrele de detentie ale CIA, precum si cu adoptarea unor modificari legislative care anuleaza prezumtia de nevinovatie si dreptul la aparare ale celor banuiti de terorism, permitand totodata aplicarea unor metode de anchetare care cu greu pot fi numite altfel decat tortura. In atari conditii presedintele Putin este indreptatit sa spuna ca nu are de ce sa primeasca lectii in constructia democratiei rusesti "suverane", adica pusa sub controlul statului.
Pe piata petrolului, cel putin in ceea ce priveste spatiul european, Rusia face legea. Preturile mondiale ale hidrocarburilor - mentinute sus in conditiile adevaratului razboi civil care a cuprins Irakul dupa prabusirea ordinii baath-iste si a blocat productia de titei in acea tara - au permis Rusiei sa se reechilibreze economic si sa isi reia alura de mare putere.
In timp ce noile forte politice care isi disputa puterea in Irak sunt tot atat de anti-israeliene cat si Saddam Hussein, Siria si-a pastrat si regimul si agenda politica, sustinand Hezbollahul (impreuna cu Iranul) si blocand stabilizarea Libanului precum si perspectivele unei paci durabile israelo-libaneze.
In fine, Iranul si Coreea de Nord sfideaza deschis Washingtonul declarand ca ordinea clubului select si inchis al posesorilor legitimi de armament nuclear, ca si exigentele acestuia privind non-proliferarea nu le intereseaza.
Desi nuclear sub raport formal, testul nord coreean a fost, de fapt, un test politic pentru SUA. Blocat in capcana irakiana si sleit de puteri in Orientul Mijlociu, Washingtonul nu a mai fost in masura sa foloseasca parghia militara impotriva unui posesor ilegitm declarat de capacitati nucleare asa cum o facuse altadata impotriva unui posesor doar banuit. Facandu-se ca uita vechile ultimatumuri, a fost nevoit sa procedeze la alte "ultime avertismente severe" (sic!) aratand ca nu va tolera noi teste ori transferul de tehnologie nucleara catre terti.
Mai mult, spre a impune un minim de sanctiuni SUA au trebuit sa se inteleaga cu Rusia si China. Unii sustin ca pretul cooperarii Moscovei l-a constituit rezolutia ONU prin care Georgia este lasata singura in conflictul cu Rusia (atat cel direct cat si cel mediat de Abhazia si Osetia de Sud), precum si declaratiile americane sugerand ca extinderea NATO in Caucaz se amana pe termen nelimitat. Recunoasterea de facto a referendumului secesionist transnistrean si acceptarea unei largi autonomii a Kosovo in locul independentei promise acestei provincii, ar putea intra in acelasi pachet.
Desigur, in cele din urma Coreea de Nord va fi obligata sa cedeze tactic. Succesul strategic al testului sau pare, insa, incontestabil. El atesta ca unipolarismul american este mort. De asemenea, confirma rolul esential al Rusiei si Chinei pentru noua ordine globala, atragand atentia Europei ca daca nu se va uni va disparea pe la periferiile lumii civilizate. Desi nu este inca limpede in ce fel, testul arata ca noile puteri regionale emergente (cum ar fi Iranul sau India) trebuie incluse in sistemul global de decizii si contraponderi, marcand si faptul ca in conditiile polarizarii avutiei la scara mondiala, cumulata cu progresul tehnologic contemporan, ordinea nucleara stabilita de marile puteri se va prabusi. Cine nu are destui bani trebuie sa compenseze prin armament nuclear.
Testul coreean poate avea efecte, insa, si in planul sistemului intern american, ca si asupra regimurilor politice inspirate de acesta. Daca istoria nu s-a sfarsit, ba a intrat chiar intr-o faza de noi confruntari acerbe, inseamna ca popoarele au nevoie de un mecanism pentru fabricarea si selectionarea liderilor care sa nu permita unor oligarhi egoisti manipularea unui electorat naiv ori apatic spre a face dintr-un cowboy nostim sef de razboi. Este posibil, deci, ca in marile capitale occidentale sa vedem ridicandu-se in curand un monument lui Kim Jong Il. Daca nu il veti vedea, uitati-va imprejur!

---

Despre autor: