Nutria si jurnalistul. Peisaj istoric.

A fost o vreme cand toata lumea isi cumpara nutrii. Prin anii a€™80, cresterea acestui animal de blana era considerata o idee simpla si geniala de imbogatire. Pentru ca era atat de simpla, zeci de mii de romani au inceput sa creasca nutrii. Si, la scurta vreme, ideea a incetat sa mai fie geniala. Vedeti dumneavoastra, desi numarul crescatorilor de haine de blana crescuse, numarul cumparatorilor nu s-a marit. Legea cererii si ofertei, valabila si-n comunism (pe micul segment de piata libera pe care acesta il accepta) a facut ca pretul hainei sa se duca naibii in jos. Intr-un an, haina de blana era mai ieftina decat hrana nutriilor care ii livrau piesele componente. Nu mai punem bataia de cap a crescatorului...
Si totusi, au fost cativa care au facut bani, la inceput. Si au fost altii care au dat faliment, pe la finalul modei. Au fost oameni care au pierdut cateva salarii bune, investite nechibzuit in custi cu piscina, pentru ca nutria nu crestea frumoasa si blanoasa fara apa curgatoare.
E un fenomen care s-a repetat de-a lungul istoriei economiei naive a Romaniei. In anii a€™90 intreprinzatorii au cumparat dozatoare TEC, doar ca sa descopere ca si vecinul a avut aceeasi idee - si ca oricum setea e un fenomen natural de care te scapa si robinetul, mai ales cand n-ai bani multi de aruncat. A fost (si inca n-a trecut) moda investitiilor imobiliare, unde cei care au intrat acum 3-4 ani se lauda cu marje de profit de 200%-300% (si unii chiar au dreptate!). Si aici va veni capatul tunelului, atunci cand pe piata vor fi mai multi constructori decat cumparatori de vile. Noroc cu lipsa de forta de munca - doar ea contribuie, saraca, la temperarea avantului betonierelor...
Ultima moda, cea mai fierbinte, de nu poti sa pui mana pe ea, e cumpararea de jurnalisti. Nu e patron mai rasarit sa nu-si doreasca o echipa de ziaristi de prasila, cu pedigree, buni reproducatori de mesaj si purtatori de interese. Ca si la nutrii, socoteala e simpla: iei un mascul potent (ori o femela cu vino-ncoace), astia se reproduc prin angajarea altora si fac o echipa intreaga. Au grija de casa si afaceri si, cu ceva noroc (ca piata de publicitate creste) herghelia se poate si auto-intretine. Jurnalistul e si el multumit, la fel ca nutria: viata in libertate e mult mai grea decat cea in crescatorie. Riscul sacrificiului e el undeva, in departare, dar zau daca doare, cand vine! Si oricum, spre deosebire de nutrii, nu pierzi viata si nici slujba, doar credibilitatea...
Sigur, exista un risc: la un moment dat toata lumea va avea jurnalisti. Toata lumea, cu exceptia publicului. Care, am uitat sa va spun, e cel care decide atat pretul hainei de nutrie, cat si pe cel al articolului. El va spune, pana la urma, daca din crescatoria de jurnalisti iese un adevar scump sau o minciuna vesela si stralucitoare, cu aer chinezesc si pret de Europa.
Pana atunci, sa ne veselim. Unde-i moda, acolo-s banii!

---

Despre autor: