Gogosarii doamnei Stamate

Madame Stamate - asa ii spunea toata lumea - locuia intr-un bloc vechi, din centrul Bucurestiului. Avea gusturi "frantuzite" si tabieturi de pension burghez. Aerul aristocratic il mostenise de la parinti, o familie de intelectuali cu traditie si cu studii pe la Paris. Povestile ei ma fascinau, dar mai ales vorba-i dulce, presarata cu expresii frantuzesti. Nu era un moft, ci o reminiscenta a anilor petrecuti alaturi de un sot de orgine franceza. "Jorjica", dupa cum il alinta ea pe romaneste, se mutase in Romania, dar incercarile lui de a se adapta la viata damboviteana au esuat. Asa ca, in cele din urma si cu mari regrete, a parasit Cetatea lui Bucur pentru Orasul Luminilor. Madame Stamate a ramas singura cu un fiu care, ajuns la varsta adolescentei, a ales sa-si "reintregeasca familia" la Paris. Cand am cunoscut-o eu, isi pastrase zambetul nobiliar, dar privirea ii zabovea, parca, departe, la o lume pierduta. Era prietena mamei si din cand in o vizitam impreuna, mai ales atunci cand insista sa ma ispiteasca cu vreo prajitura pariziana. Nu eram eu mare amatoare de dulciuri, dar nici madame Stamate nu era mare specialista in prajituri - cu atat mai putin pariziene. Altceva ma atragea la ea: muraturile.

---

Despre autor: