Axa Washington-Bucuresti

Cu doua luni inainte de alegerile pentru Congres, opinia publica americana a fost zguduita de dezvaluirile despre congressmanul Mark Foley, acum demisionar. In timp ce prezida comisia de redactare a unei legi menite sa apere copiii si adolescentii de agresiuni pedofile, Foley purta si o intensa corespondenta electronica cu conotatii sexuale cu cativa adolescenti din programul asa-numitilor "paji", care lucreaza la Congres pentru a se familiariza cu viata parlamentara. In consecinta, sondajele arata o periculoasa scadere a increderii in "the Grand Old Party" - caruia aproape 50% din respondenti ii imputa acum nu numai pretul benzinei sau razboiul din Irak, ci si aiuritoarea dedublare a onorabilului reprezentant republican din Palm Beach - ba chiar si o deteriorare de proportii a increderii in Congres ca atare.
Nu suntem, asadar, singuri pe lume. Romania e departe de a fi unica tara unde institutia fundamentala a democratiei reprezentative si a pluralismului politic, Parlamentul, este prost perceputa de cei pe care ii reprezinta. Cu toate acestea, e evident ca o instanta venerabila cum e Congresul - parte constitutiva a identitatii americane - este infinit mai putin vulnerabila decat Parlamentul Romaniei. La noi, inca din secolul al XIX-lea, nu numai parlamentarii s-au dovedit criticabili - e de-ajuns sa amintesc "Scrisoarea pierduta" - ci si institutia s-a dovedit fragila, fiind scoasa in afara jocului democratic si de catre Cuza, si de catre Carol al II-lea, pentru a sfarsi prin a disparea cu totul vreme de 45 de ani, odata cu instaurarea comunismului.
Imediat dupa rasturnarea acestui regim in decembrie 1989, cand principala victorie era angajamentul noii puteri de a organiza alegeri parlamentare libere, un bombardament mediatic concentrat a reinviat toate temele anti-parlamentare din trecutul mai apropiat sau mai indepartat, difuzand seara de seara satire, pamflete, comedii si scenete in care deputati si senatori corupti, inepti si fuduli intareau convingerea majoritatii, educata de istoria parlamentarismului revizuita de comunisti, ca parlamentul e o institutie - indispensabila, vai!, dar desueta, nociva si rizibila.
Aceste spectacole satirice ar fi ramas insa probabil doar in repertoriul teatrelor de estrada fara transmisiile in direct de la CPUN: seara de seara, lamentabilul reality-show si actorii lui au facut ca reputatia institutiei parlamentare sa moara inainte ca institutia insasi sa se nasca.
Dupa alegerile din '90 si pana azi inclusiv, o multime de parlamentari a continuat sa-si compromita voios insasi ratiunea de a fi. Cunosc destui parlamentari onorabili, care se comporta onest si decent. Cunosc parlamentari care gandesc repede si bine, se exprima coerent si chiar elegant. Ei nu se vad insa. Se vad ceilalti, grobieni si aroganti ca niste activisti de la raion pe tarla. Partea cea mai vizibila a Parlamentului isi expune cu ostentatie oarba disponibilitatea de a-si vota privilegii, neegalata decat de indaratnicia cu care refuza orice ingradire a acestor privilegii.
Recenta castrare a legii de organizare a Agentiei de Integritate este doar prilejul, iara nu cauza, indignarii mele. Dar e un prilej scandalos. Dupa ce, in anii trecuti, nu voiau sa-si declare bunurile sub pretext ca spargatorii le vor da navala in case - de parca spargatorii ar avea nevoie de declaratiile lor olografe ca sa stie unde se ascund averi lesne de transportat; dupa ce au incercat sa interzica pana si fotografierea palatelor pe care si le-au inaltat la concurenta cu Casa Poporului (unde, spre megalomana lor jubilatie, chiar au ajuns sa decida de soarta tarii), acum isi apara zecile de Matusi Tamara de ambe sexe de ingerintele legii, de parca n-am sti ce se ascunde indaratul acestei griji pentru rubedeniile lor si testamentele acestora. Marile voci ale luptei contra coruptiei generice din PSD, UDMR si PC au amutit subit cand a venit vorba de coruptia proprie, punand la cale o noua mascarada. PRM a probat iar ca nu vrea sa lupte cu coruptia, viseaza doar - dupa ce ar impusca pe stadioane doi-trei tigani, un ungur si cateva sute de intelectuali - sa participe mai activ la beneficiile coruptiei.
Il prefer pe Foley. Nu zic ca parlamentarii nostri ar trebui sa scrie e-mailuri porcoase, poate nu stiu, sarmanii, sa umble la Internet. Mai bine era insa sa nu amputeze proiectul ANI: sa fi votat ziua corect, chit ca noaptea furau mai departe ca-n codru. In ultima instanta, ipocrizia ramane unicul omagiu adus de viciu virtutii.

---

Despre autor: