Filmul unui clasic in viata

In ultimele zile, aici, la Namur, s-au derulat o serie de activitati legate de francofonie. Nu le vom mentiona pe toate, insa cateva nu pot fi ocolite. S-a consacrat un manunchi omagial unuia din parintii francofoniei, poetul senegalez Leopold Sedar Senghor. Este vorba mai intai de un film documentar, un portret cinematografic, dar si de intalniri in jurul acestei personalitati. O alta componenta a festivalului, de aceeasi natura, omagiala, este dedicata marilor actori, in cadrul unei sectiuni cu titlu sugestiv - "Coup de coeur". Au fost astfel prezenti la Namur, de-a lungul ultimilor ani, Jean Rochefort, Philippe Noiret, Jean Claude Brialy, Sandrine Bonnaire. La aceasta editie, invitata de onoare a fost Emanuelle Beart. Publicul s-a putut intalni cu vedeta franceza si i-a putut vedea si revedea filmele, cam cate unul in fiecare zi a festivalului. Cand redactez aceasta corespondenta festivalul intra deja in febra palmaresului, insa el continua cu aceeasi viteza si pe ultima suta de metri.
Evenimentul de neevitat a fost avanpremiera ultimei creatii a unui cineast care reprezinta o borna in istoria cinematografului dintotdeauna. Am vazut, iata, "Inimi" de Alain Resnais, programat sa inchida a 21-a editie a Festivalului International al Filmului Francofon de la Namur (Belgia). Filmul isi asteapta premiera pariziana, urmand sa fie adus si in Romania, la inceputul lui 2007. Intre timp, cum cinefilii stiu deja, la Venetia i s-a conferit "Leul de Aur Onorific", fiind de asemenea prezentat si la festivalul de la Toronto.
Desigur, obisnuiti cu forta imaginativa novatoare a marelui cineast ne vom intreba imediat ce aduce nou acest ultim titlu daca e sa-l raportam la capodopere care au facut scoala, precum "Hiroshima dragostea mea" sau "Anul trecut la Marienbad". Increzator in sursele literare ale filmelor sale, Alain Resnais a recurs si de aceasta data la un text apreciat. Nu mai este vorba de un roman in voga, ci de o piesa de teatru - "Mici temeri impartasite" de Alan Ayckbourn - jucata cu succes in Franta si in lume. Pe de alta parte, cineastul nu se indeparteza de temele sale preferate (incomunicabilitatea, insingurarea, trecerea ireparabila a timpului), doar ca le trateaza cu mai multa intelegere si intr-un tempo care este de-acum si al varstei sale venerabile, incarcata de mari experiente artistice si de viata.
Putine personaje, ca de obicei, insa actorii sunt toti de prima clasa. Sabine Azema, de pilda, joaca o femeie energica (Charlotte). Ea isi imparte timpul intre slujba la un oficiu imobiliar si supravegherea unui batran imobilizat la pat. Cum reuseste personajul sa domine situatiile si sa-si etaleze dubla natura, pe de o parte altruista si devotata, pioasa, iar pe de alta provocatoare, inscenand momente orgiastice particulare, pe care le ofera apropiatilor, este de urmarit cu pasiune. Asa cum o fac si victimele sale: colegul, Thierry (Andre Dussollier) traieste iluzia unei cuceriri, pentru a ramane la fel de singur ca inainte, alaturi de sora lui Gaelle (Isabelle Carre), la randul ei traind o deceptie. Barbatul pe care il cunoscuse intr-un bar, Dan (Lambert Wilson), fost militar, fiind inca sub influenta logodnicei lui Nicole (Laura Morante). Doar barmanul, Lionel (Pierre Arditi), asista cu detasare la buna parte din aceste intamplari care leaga si dezleaga destine, personajul avand o alta intelegere a suferintei si a devotiunii familiale.
Nu vom cauta in "Inimi" marile reusite de altadata, insa gheara leului se simte, incantandu-ne, totusi, ca sa fim sinceri, si exercitiile sale altminteri mereu admirabile legate de problematica memoriei ca si, nu mai putin, de destructurarea naratiunii. In plus, filmul reprezinta o lectie de adaptare a unui text teatral, a carui imobilitate este depasita, intre altele, de performantele interpretarii actoricesti, ca si de jocul diferentierilor de mentalitate si de cantitatile graduale de speranta afectiva din destinul tot mai insinguratilor sai eroi.

---

Despre autor: