Generalul Aurel Aldea (28 martie 1887, Slatina - 17 octombrie 1949, Aiud)

Functii importante: comandant al Corpurilor 2 si 7 Armata, ministru de Interne (1944), sef al Comandamentului General al Teritoriului (1944-1945).

Ministrul devenit sef al partizanilor

Unul dintre cei mai devotati generali ai cauzei monarhice. Asa ar putea fi caracterizat generalul Aurel Aldea, a carui cariera a fost intr-atit de spectaculoasa pe cit de dramatic a fost sfirsitul ei in inchisoare. Generalul de corp de armata si-a cistigat notorietatea in 1940, dupa ultimatumul sovietic, urmat de ocuparea Basarabiei si a Nordului Bucovinei, cind a fost numit seful delegatiei pentru reglementarea problemelor produse de agresiune. In 1941, i s-a incredintat misiunea de a cerceta activitatea fostilor ministri legionari. „I-am aratat generalului Antonescu ca, in primul rind, el este vinovat de rebeliunea legionara din cauza slabiciunii cu care i-a condus. N-a urmarit inarmarea lor. N-a pedepsit crimele lor." In august 1944, arestarea maresalului Antonescu avea sa se produca cu o contributie importanta a generalului Aldea. Ulterior, la solicitarea regelui, a devenit ministru de Interne, pentru scurt timp insa. La sfirsitul lui august 1945, dupa ce regele nu a reusit sa demita guvernul Petru Groza, in contextul grevei regale, Aldea a apreciat ca Mihai I nu este in siguranta, cautind solutii impreuna cu alti generali. „Din netarmurita dragoste fata de rege si tara, m-am hotarit sa misc tot ce este regalist si poate sari in ajutorul regelui in cazul in care ar fi atacat. A incoltit ideea unei declaratii de rezistenta in Bucuresti in scopul exclusiv aratat mai sus", relata acesta mai tirziu. Devenit conducator al Miscarii Nationale de Rezistenta (ce cuprindea organizatii precum „Haiducii lui Avram Iancu", „Graiul Sangelui" etc.), Aldea a fost arestat pe 27 mai 1946 si invinuit de „complotare intru distrugerea statului roman", de „razvratire", „insurectie armata". „N-am cautat decit sa servesc patria si neamul, cum nici azi nu rivnesc. Chiar daca distrugerea mea fizica ar urma, memoria mea o incredintez tinerilor de azi, care trebuie sa ma reabiliteze", a spus Aldea in fata instantei. Curtea Militara de Casatie si Justitie l-a condamnat la munca silnica pe viata, imbolnavindu-se grav in inchisoarea Vacaresti si murind in 1949 la Aiud.

Generalul Nicolae Ciuperca (20 aprilie 1882, Rimnicu Sarat - 25 mai 1950, Vacaresti)

Functii importante: comandant al Corpului 3 Armata, ministru de Razboi (1938-1939), comandant al Armatei 2 (1939-1940) si al Armatei 4 (1940-1941).

Cel care i-a infruntat si pe maresal, si pe comunisti

Un general cu cariera prodigioasa, Nicolae Ciuperca si-a legat numele in mod special de operatiunile pentru eliberarea Basarabiei, perioada in care conducea Armata 4. La scurt timp dupa aceasta, a fost silit sa-si inainteze demisia si, pe 13 noiembrie 1941, a fost trecut in rezerva. Pretextul a fost, culmea, de incompetenta militara, insa chiar Antonescu il elogiase. Adevaratul motiv fusese insa acela ca a refuzat sa execute un ordin al maresalului, in august 1941. Generalului Ciuperca i s-a cerut sa scrie o scrisoare Comandamentului german prin care sa solicite „onoarea de a continua mai departe operatiunile la cot cu armata germana". „O astfel de scrisoare nu pot face, pentru simplul motiv ca eu, personal, sint contra operatiunilor de asa mare amplitudine din partea armatei noastre, care nu este armata mondiala sau europeana", a raspuns generalul Ciuperca. In 1944, a solicitat ministrului de Razboi, Mihail Lascar, reincadrarea sa, insa i-a fost refuzata pentru „a nu incuraja apetiturile altor demisionati". Nemultumirea avea sa-l determine sa intre in 1946 in organizatia „Graiul Sangelui". Sub numele conspirativ de generalul Cioata, ajunge comandant militar al organizatiei, care viza „ocuparea institutiilor-cheie, a nodurilor de comunicatie si suprimarea conducerii statului pentru constituirea unui guvern in frunte cu Radescu". „Rascoala Armatei" facea parte din planul de actiune, ca si „stabilirea unei legaturi cu ambasadorul american de la Bucuresti pentru a cere sprijin material". Riscurile erau asumate. „Vom intra in puscarie, sa se stie ca n-am vrut ca Romania sa devina o republica a Uniunii Sovietice." Sub acuzatia de „complot si uneltire contra ordinei sociale", Nicolae Ciuperca a fost, intr-adevar, inchis la Jilava in 1948. Nu a reusit sa darime regimul comunist, iar in vara anului 1950, 23 de persoane din organizatie, in frunte cu seful ei, Ion Vulcanescu, au fost judecate. Ciuperca nu a supravietuit insa pina la terminarea procesului, murind rapus de boala.

Generalul Iosif Iacobici (8 decembrie 1884, Alba-Iulia - 11 martie 1952, Penitenciarul Aiud)

Functii importante: comandant al Corpului 2 Armata, al Armatei 3 si al Armatei 4, ministrul Inzestrarii Armatei, ministrul Apararii Nationale, sef al Marelui Stat Major.

„Demnitatea de ostas batrin"

„A fost ministru de Razboi la declansarea razboiului contra Rusiei. Deci va fi tradus la Comisia de Judecata." Astfel justifica primul-ministru Constantin Sanatescu in toamna anului 1944 refuzul de a raspunde la o cerere de reevaluare a generalului Iosif Iacobici. Acesta isi daduse demisia pe 20 ianuarie 1942 din functia de sef al Marelui Stat Major, dupa o cariera fulminanta. Cauza: facuse opinie diferita fata de maresalul Ion Antonescu in problema sporirii fortelor militare ce urmau sa actioneze pe frontul din URSS in primavara. Iosif Iacobici considera ca Armata Romana trebuie sa implice forte minime in acel moment, cu atit mai mult cu cit situatia strategica nu o impunea. „Nu este nici oportun, nici posibil sa participam la operatiile de primavara cu mai mult decit o armata in valoare de opt divizii". Maresalul nu a renuntat insa la planurile sale, ceea ce l-a determinat pe Iacobici sa se retraga din functie. „Desi sint in perspectiva evenimente mari, totusi plutesc intr-o ambianta de completa nesiguranta, daunatoare pregatirilor si intregii activitati de iarna ale armatei", justifica generalul Iacobici retragerea sa, invocind „demnitatea de ostas batrin". Maresalul nu a lasat fara raspuns aceasta pozitie. „Este o ofensa gratuita pe care o aduceti acestui neam. Este mentalitatea defetistilor si a celor care pescuiesc in ape tulburi. Dovada o face tinuta soldatului roman pe cimpul de lupta si a ranitilor din spitale, care toti vor sa fie mai repede vindecati ca sa fie trimisi pe front", ii raspundea maresalul. Pentru ca se considera nedreptatit, generalul a cautat un fel de reabilitare in 1944, precizind ca se va retrage imediat din armata dupa ce i se da „satisfactie morala". In 1946, este absolvit de orice vinovatie, insa la citeva saptamini este acuzat ca a militat pentru hitlerism, pentru declansarea razboiului impotriva URSS etc. Este arestat preventiv pe 12 august 1948 si trimis in judecata alaturi de alti 16 fosti demnitari din timpul guvernarii Antonescu. Este condamnat in 1949 la 8 ani de temnita grea, insa a murit dupa doar 3 la Aiud.

Generalul Emanoil Leoveanu (16 aprilie 1887, Craiova - 26 mai 1959, Fagaras)

Functii importante: seful Directiei Generale a Politiei, seful Directiei Artilerie din Ministerul de Razboi, comandant, succesiv, al Corpurilor de Armata 7, 6, 3, 4 si 6.

„Pedeapsa capitala, o favoare pentru mine"

Primele acuzatii formulate de comunisti impotriva generalului de corp de armata Leoveanu, in 1945, vizau implicarea in pogromul de la Iasi, din iunie 1941. A fost insa achitat, intrucit el se afla atunci la Bucuresti, iar implicarea sa nu a fost dovedita. Acuzatiile au fost reluate in 1947, in final fiind scos iar de sub urmarire penala. Noul regim nu s-a lasat insa pina cind nu l-a vazut pe general in inchisoare, lucru care s-a intimplat in 1955, pentru motivul de a fi „dezlantuit o teroare cumplita impotriva organizatiilor revolutionare ale clasei muncitoare", faptele sale intrunind „elementele infractiunii de crima contra umanitatii". Este condamnat la 10 ani de detentie riguroasa si la confiscarea averii personale. Pe motiv ca declaratiile celor 21 de martori ai apararii nu au fost luate in considerare si ca nu fusesera studiate toate probele din dosar, acesta a introdus recurs. Nu doar ca i-a fost respins, dar acesta a facut ca procurorul general al Romaniei sa se sesizeze ca „pedeapsa de 10 ani de munca silnica pare disproportionat de mica in raport cu gravitatea faptelor savirsite si cu persoana autorului lor". Prin urmare, in 1957, i-a fost marita la 15 ani. Regimul aspru de detentie la care a fost supus generalul, care i-a distrus sanatatea, l-a determinat ca inca dinainte de marirea pedepsei sa-i scrie procurorului general pentru a cere sa fie omorit. „Prefer sa fiu condamnat la moarte, sa scap de chinurile astea ingrozitoare, ce nu mai au sfirsit. Cu ce v-am gresit? Ce fapte criminale am comis? De ce ma tineti in aceasta situatie care cred ca depaseste orice pedeapsa ce se aplica unui puscarias vinovat? Interveniti, domnule procuror general, pentru sanctionarea mea cu pedeapsa capitala, socotind-o a fi o favoare pentru mine." Desi nu i s-a facut „favoarea" ceruta, moartea avea sa vina mai repede decit se astepta, in 1959, in Penitenciarul Fagaras.

Generali morti in detentie Aurel Aldea - 17 octombrie 1949, Aiud Ioan Arbore - 25 decembrie 1954, Vacaresti

Gheorghe Avramescu - 3 martie 1945, Jasbereny, Ungaria

Radu Baldescu - 2 decembrie 1953, Jilava

Ion Carlont - 1950, Aiud

Henri Cihoski - 18 mai 1950, Sighet

Nicolae Ciuperca - 25 mai 1950, Vacaresti

Constantin S. Constantin - 16 septembrie 1952, Vacaresti

Grigore Cornicioiu - 16 septembrie 1952, Vacaresti

Dumitru Dobre - 26 martie 1959, Rimnicu-Sarat

Constantin Eftimiu - 19 septembrie 1950, Aiud

Grigore Georgescu - 27 aprilie 1952, Sighet

Iosif Iacobici - 11 martie 1952, Aiud

Constantin Ilasievici - 6 octombrie 1955, Vacaresti

Constantin Iordachescu - 18 noiembrie 1950, Jilava

Mihail Kiriacescu - 8 martie 1960, Pitesti

Radu Korne - 28 aprilie 1949, Vacaresti

Gheorghe Koslinski - 30 aprilie 1950, Aiud

Emanoil Leoveanu - 26 mai 1959, Fagaras

Gheorghe Liteanu - 17 februarie 1959, Fagaras

Nicolae Macici - 15 iunie 1950, Aiud

Socrat Mardari - 9 februarie 1954, Aiud

Vasile Mainescu - 13 mai 1953, Vacaresti

Ion Mihaescu - 22 octombrie 1957, Vacaresti

Ion Negulescu - 1 aprilie 1949, Jilava

Alexandru Nicolici - 20 ianuarie 1953, Poarta Alba

Constantin Pantazi - 23 ianuarie 1958, Rimnicu-Sarat

Vasile Pascu - 6 august 1960, Gherla

Nicolae Pais - 16 septembrie 1952, Sighet

Emil Palangeanu - 23 ianuarie 1953, Capul Midia-Navodari

Constantin Petrovicescu - 8 septembrie 1949, Aiud

Mihail Racovita - 29 iunie 1954, Sighet

Mihai-Cehan Racovita - 14 august 1954, Sighet

Radu R. Rosetti - 2 iunie 1949, Jilava

Gheorghe Rozin - 16 ianuarie 1961, Vacaresti

Nicolae Samsonovici - 15 octombrie 1950, Sighet

Ion Sichitiu - 29 aprilie 1952, Aiud

Gheorghe Stavrescu - 10 ianuarie 1951, Aiud

Nicolae Stoenescu - 2 martie 1959, Culmea

Ion Topor - 22 iunie 1950, Aiud

Petre Vasilescu - 4 noiembrie 1959, Galati

Constantin-Piky Vasiliu - 1 iunie 1946, Jilava

Gheorghe Vasiliu - 20 septembrie 1954, Sighet

Mihail Voicu - 17 august 1961, Gherla

Constantin Voiculescu - 17 septembrie 1955, Gherla

Vasile Zorzor - 9 august 1952, Fagaras

Lista reprezentanti ai elitei militare (format PDF) Cititi in continuare:

Elita militara: o epurare perfecta

Aproape toti ofiterii Armatei Romane la terminarea celui de-al Doilea Razboi Mondial au fost apurati de catre comunisti. Sute si-au gasit sfirsitul in inchisori.

Trei in arest. Doi morti

Inchisorile comuniste au avut o eficacitate teribila

Mariti lista noastra

Lista cu numele victimelor elitei religioase distrusa de comunism prezentata de ziarul nostru este una minima. Cei care detin date si nume suplimentare sint invitati sa le trimita la adresa victime_comunism@cotidianul.ro.

Din seria Victime pentru Basescu

Episodul 4: Elita militara: o epurare perfecta Episodul 4: Patru inchisi. Toti morti Episodul 4: Trei in arest. Doi morti Episodul 3: Biserica de dupa gratii Episodul 3: Desfiintarea Bisericii Greco-Catolice Episodul 3: Inchisi pentru Hristos Episodul 2: Arestarea gindirii libere Episodul 2: Intelectuali in procese celebre Episodul 2: Patru biografii intemnitate Episodul 1: Exterminarea elitei politice Episodul 1: Teroarea cu randament maxim Episodul 1: Lista inaltilor demnitari condamnati la iad