Recunoasterea unor mari teologi romani2006 - Anul Sfantului Nicodim de la Tismana

In veacul al XlV-lea, a aparut in Biserica Ortodoxa, la Muntele Athos, in Grecia, o miscare de renastere tcologica-spirituala, numita isihasm (isihia = liniste), care cerea retragerea totala a calugarului de lume, meditatie in tacere si rostirea neincetata a "rugaciunii lui lisus" sau "a inimii". De la Muntele Athos, spiritualitatea isihasta s-a raspandit si in manastirile din Bulgaria, Serbia, Rusia si tarile romanesti. Unul din reprezentantii de frunte ai isihasmului pe pamantul romanesc a fost Sfanul Nicodim de la Tismana.

In legatura cu originea, copilaria, tineretea si intreaga viata a lui Nicodim, pana la venirea lui in Tara Romaneasca, informatiile sunt foarte sarace. Multi istorici 1-ati socotit ca fiind grec de neam, sau grec dupa tata si sarb dupa mama, chiar inrudit cu cneazul Lazar al Serbiei. Asa se explica de ce a venit in partile noastre si s-a aratat atat de mult legat sufleteste de poporul roman. Cunoscand cativa calugari de la Muntele Athos, a plecat cu ei in ascuns, renuntand la toate bogatiile si maririle care 1-ar fi asteptat in tara de origine. S-a oprit la manastirea Hilandar, unde egumenul 1-a primit ca "frate". Noul ucenic al Athosului invata aici temeinic limbile greaca si slavona, dar culege si multe invataturi din scrierile Sfintilor Parinti si ale scriitorilor bisericesti. Credinta si dragostea lui fata de toti, ravna spre cele bune si folositoare, smerenia, posturile si rugaciunea neincetata, l-au facut cunoscut tuturor, incat la vremea cuvenita a fost tuns in monahism cu numele de Nicodim. A fost hirotonit ierodiacon, iar, la scurt timp, ieromonah. Pretuit de toti, dupa trecerea la cele vesnice a egumenului, soborul manastirii l-a ales in fruntea obstei calugaresti de la Hilandar. S-a dovedit, si in aceasta slujire, un neitrecut gospodar si bun indrumator al calugarilor, ostenind zi si noapte alaturi de ei, in posturi si rugaciuni.
Cuviosul Nicodim a plecat de la Muntele Athos si a venit in regiunea Cladova, in apropiere de Dunare (Drobeta Turnu-Severin de azi), si impreuna cu ucenicii care s-au strans in jurul lui au ridicat o bisericuta cu hramul Sfanta Treime. La scurt timp, aceasta regiune a fost ocupata, pentru cativa ani, de regele Ungariei Ludovic cel Mare, incepandu-se si o puternica lucrare de raspandire a catolicismului, dusa de calugarii franciscani. In aceste imprejurari, Cuviosul Nicodim a trecut in tinuturile invecinate din nordul Dunarii, pe pamant romanesc si a ridicat o alta manastire, la Vodita. Cea mai veche mentiune despre prezenta Iui Nicodim in Tara Romaneasca se gaseste intr-un hrisov al domnitorului Vlaicu Voda, din anul 1372, prin care oferea o seama de danii manastirii Vodita, zidita si zugravita la indemnul lui Nicodim, "cu munca sa si a fratilor" si cu cheltuiala domnitorului. Prin acest hrisov, manastirea era inzestrata cu mai multe sate, vesminte si vase liturgice, scutita de anumite dari catre domnie. Se randuia, apoi, ca manastirea sa devina o "samovlastie", adica o ctitorie de sine statatoare, condusa numai prin propriul ei sobor, dupa randuiala folosita la Athos, pe care cuviosul Nicodim a adus-o si in Tara Romaneasca. Cuviosul nu a putut ramane prea mult in linistea manastirii Vodita deoare tinutul Severinului, in care era situata si manastirea, a fost ocupat de regatul maghiar. In aceste imprejurari, a pornit in cautarea unui loc mai potrivit pentru a ridica un nou asezamant de viata calugareasca. Acest loc a fost gasit in partile de nord ale Olteniei, pe valea raului Tismana, la poalele muntilor. Lucrarile de zidire a acestei manastiri au durat mai multi ani, pana cand Severinul a reintrat in stapanirea Tarii Romanesti. Cuviosul Nicodim a putut astfel sa preia si conducerea manastirii Vodita, in felul acesta, a carmuit cu vrednicie amandoua manastirile, pana la moarte.
Cuviosul Nicodim a fost un sfetnic devotat al domnitorului Mircea cel Batran (1386-1418), care a facut mai multe danii in bani si mosii, celor doua manastiri. Fiindca era un teolog cunoscut si foarte apreciat in toate tarile ortodoxe, multi ierarhi si teologi ii cereau lamuriri in felurite probleme dogmatice si morale. S-au pastrat doua scrisori ale unui patriarh catre Nicodim de la Tismana: in prima, ii raspundea la sase intrebari, pe care i le-a pus in legatura cu ingerii, iar, in a doua, ii dadea lamuriri cu privire la curatia morala a celor ce doreau sa primeasca Taina preotiei. Prin anii 1404-1405, Cuviosul Nicodim a caligrafiat pe pergament un Tetraevanghel in limba slava bisericeasca, primul manuscris cu data sigura scris pe teritoriul tarii noastre.
Inca din timpul vietii, Cuviosul Nicodim a fost invrednicit de Dumnezeu cu darul facerii de minuni. Se stie despre trecerea lui, si a ierodiaconului sau, imbracati in odajdii, prin foc, fara ca acesta sa se atinga de ei; de vindecarea unei tinere, ruda cu regele Sigismund al Ungariei, stapanita de un duh necurat, si de alte fapte minunate. Pentru toate acestea, dreptcredinciosii crestinii l-au socotit ca "sfant" inca din timpul vietii.
A fost ingropat in mormantul dinainte pregatit in biserica manastirii Tismana, unde se afla si astazi. La mormantul sau s-au petrecut fapte minunate, mai ales, vindecari de boli, semn ca Dumnezeu il invrednicise cu darul sfinteniei. Cuviosii calugari din obstea manastirii au pus ramasitele sale pamantesti intr-o racla, care a fost asezata cu cinste in biserica manastirii. Traditia spune ca dupa mai multi ani, fiind in primejdie de a fi luate, Sfantul Nicodim s-a aratat in vis unui calugar, apoi egumenului, poruncindu-le sa-i ascunda moastele, lasand numai un deget de la mana pentru mangaierea credinciosilor. Ele au fost ascunse in locuri tainice, dar, cu timpul li s-a pierdut urma, incat astazi nu se stie unde se afla. La manastirea Tism ana se mai pastreaza doar degetul de care am pomenit si cateva obiecte care i-au apartinut: o cruce de plumb, un epitrahil si o bedernita. Sfantul Nicodim este praznuit cu evlavie, in fiecare an, la 26 decembrie, cand este si sarbatoarea numita Soborul Maicii Domnului iar chipul sau este zugravit in multe biserici romanesti, mai ales din Oltenia.

Anul acesta se implinesc 600 de ani de la plecarea catre Dumnezeu a celui care a ramas in constiinta crestina a romanilor ca reorganizator al monahismului romanesc, Sfantul Nicodim de la Tismana. Pentru romani, in general, si pentru olteni, in special, este an de comemorare a marelui teolog, ascet isihast, ctitor de manastiri si diplomat. In aceste vremuri in care mentalitatea civilizatiei occidentale devine punct de reper in societatea romaneasca, Sfantul Nicodim ne aminteste ca noi apartinem lumii ortodoxe, ca legatura noastra cu cei cu care traim de milenii in Balcani nu trebuie intrerupta. Atitudinea avuta de Sfantul Nicodim in relatia cu oamenii politici ai timpului sau are rolul de calauza pentru modalitatea in care astazi oamenii Bisericii sunt chemati sa gestioneze legatura cu factorul politic central si local.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe