va intampla in primii doi-trei ani urmatori, in conditiile in care pensiile nu vor creste peste noapte, iar insatisfactiile populatiei ar putea fi "tratate" de politicieni care sa furnizeze exact acele populisme pe care dezamagitii le asteapta.
va intampla in primii doi-trei ani urmatori, in conditiile in care pensiile nu vor creste peste noapte, iar insatisfactiile populatiei ar putea fi "tratate" de politicieni care sa furnizeze exact acele populisme pe care dezamagitii le asteapta.O privire in jurul nostru ne furnizeaza mai curand temeri. In Polonia, prima conducere monozigota din istoria Europei (primul-ministru si presedintele sunt, se stie, frati gemeni) are greutati din ce in ce mai mari in a acomoda nevoia continua de reforme, discursul ultra-catolic care i-a adus la putere si populismul virulent al unora dintre aliatii la guvernare. In Slovacia, pentru a forma un nou guvern, socialistii s-au aliat cu un partid radical-populist, creand astfel cea mai stranie struto-camila politica din estul continentului. Si, cazul cel mai proaspat, Ungaria: alianta (dintre socialisti si liberali) care tutelase integrarea in 2004 a ramas la putere dupa recentele alegeri, dar acum doua saptamani s-au inregistrat la Budapesta cele mai violente miscari de strada care au avut loc in tara vecina in ultima jumatate de secol - mai asemanatoare "mineriadelor" romanesti decat istoricei revolutii maghiare din 1956.Ce vreau sa spun este ca in toate aceste tari aderarea "la timp" la UE nu a putut impiedica acumularea unui "capital" de frustrari si insatisfactii care, odata atins punctul critic, fie a adus populistii la putere (prin alegeri libere), fie a scos oamenii in strada (nemultumiti inclusiv de rezultatul ultimelor alegeri libere!).Pe baza principiului cu capra vecinului, problemele pe care le intampina Polonia sau Ungaria ar putea sa ne bucure. Nu atat pentru ce li se intampla cetatenilor sau guvernantilor de acolo.
Despre autor:
