In plin conflict PNL-PSD la Vrancea, care a culminat cu mitinguri, proteste si amenintari din partea ambelor tabere, ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga (PD), a transmis un mesaj fara echivoc: baronul Marian Oprisan este inca in func
In plin conflict PNL-PSD la Vrancea, care a culminat cu mitinguri, proteste si amenintari din partea ambelor tabere, ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga (PD), a transmis un mesaj fara echivoc: baronul Marian Oprisan este inca in functia de presedinte al CJ Vrancea. Motivul: regulile nu pot fi schimbate in timpul jocului si nu este clar daca au fost respectate conditiile pentru demiterea lui Oprisan. Blaga a declarat, la Cluj-Napoca, dupa sedinta Colegiului Director al PD, ca prefectul judetului Vrancea nu a primit inca "nici o hotarare" a Consiliului Judetean Vrancea privind demiterea lui Marian Oprisan. "Din punctul meu de vedere, domnul Oprisan este in functie", a precizat Blaga, adaugand ca prefectul judetului Vrancea va stabili daca decizia de demitere a lui Oprisan este corecta. Ministrul democrat a mai spus ca nu este adeptul "schimbarii regulilor jocului in timpul jocului", adaugand ca nu stie daca au fost indeplinite conditiile pentru demiterea presedintelui CJ Vrancea. Dupa ce va fi primita decizia de demitere a lui Oprisan, "vom cenzura sau nu vom cenzura respectiva hotarare", a mai spus ministrul Administratiei si Internelor. Pe de alta parte, Blaga a mai spus ca daca fostul prefect de Iasi, Radu Prisacaru, se va dovedi nevinovat, acesta va ramane in corpul inaltilor functionari publici. "Acum avem prefect la Iasi", a precizat Blaga. Pe de alta parte, senatorul PSD Ion Iliescu a declarat sambata, la Constanta, ca actiunea in justitie promovata de Marian Oprisan "este motivata" de faptul ca schimbarea legii alesilor locali, prin introducerea obligativitatii declaratiilor de apartenenta politica, a generat atacul la functia de presedinte al Consiliului Judetean, informeaza NewsIn. Iliescu este de acord cu demersul lui Oprisan de a se anula mandatele consilierilor judeteni alesi pe listele PSD, care au migrat spre alte formatiuni. "Trebuie eliminati cei care si-au tradat electoratul" - a spus senatorul PSD, care a precizat ca alesii care pleaca din partid trebuie sa paraseasca si functiile publice.
Sedinta la Vrancea
De altfel, Marian Oprisan i-a convocat, astazi, pe cei 32 de consilieri judeteni sa participe, la sedinta ordinara pe care a convocat-o, informeaza Rompres. "Consiliul Judetean a fost convocat in sedinta ordinara si are pe ordinea de zi hotararea privind luarea la cunostinta a incetarii de drept a mandatele alesilor locali indicati in dispozitivul sentintei Tribunalului Vrancea", se arata in convocarea prin care Marian Oprisan i-a notificat pe alesii judeteni. Notificarea lui Oprisan vine dupa ce Tribunalul Vrancea a obligat Consiliul Judetean sa adopte hotararea prin care sa ia act de incidenta dispozitiilor Legii 249/2006 privind invalidarea inainte de termen a mandatelor a sase consilieri judeteni care au migrat de la PSD la PNL si PD. Judecatorul a mai decis ca acesti consilieri si-au pierdut mandatul din momentul in care ei au depus o a doua declaratie de apartenenta politica la secretariatul CJ Vrancea. (R.A.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.