Razvan IONESCU: Guduraul

Il intalnesti de obicei tarziu, spre amiaza. Sau nu il observi decat atunci cand lumina ti-l dezvaluie brusc, misunand sprinten, asemenea unui gandac de bucatarie hulpav, surprins la pubela! Pana sa-l dibui, ai parte de surprize. Bunaoara, daca ai nesabuinta sa-i intinzi mana, de obicei dai peste ceva moale. In general toata anatomia lui e flasca, pentru ca deplasarea in orizontul imediat se face prin alunecare, iar articulatiile ii provoaca disconfort si mai cu seama dureri. Ca orice vietate dezosata si de extractie joasa, lasa dare mici si aspira catre etaj. Nu bate pana intr-acolo cu privirea, dar compenseaza prin perspective imediate, precise si seci, pe care si le urmareste auster, in pofida mediului umed si caldut din care provine si in care isi dezvolta, fertil, sporii. Are o orientare conjuncturala in spatiu si mai ales memoria punctelor de sprijin. Nu intalneste niciodata obstacole, ci doar trecatori si trepte. Rareori se uita drept in ochii cuiva pentru ca, atent mai cu seama la zonele de fuga, cultiva cu preponderenta coada ochiului, directia vantului si privirea cetoasa. Cateodata clipeste des. Mai intotdeauna e asuprit. Suferinta lui e legitima. Un permanent du-te vino intre promptitudinea unui da servil si incertitudinea unui sa vedem sceptic lasa sechele. Mieros cu zonele de protectie, e ostenit in rest. Este mereu euforic cu primii si usor indispus cu ceilalti pentru ca... are mult de lucru. Cu primii face o pauza, cu ceilati se intrerupe. Cu primii se gudura, cu ceilalti e usor agasat. Pe primii ii saluta ceremonios, celorlalti le face familiar cu ochiul de departe. La prima intalnire e deferent, vorbeste cu "dumneavoastra". Urmeaza primul e-mail pe care-l semneaza ofensiv, "cu prietenie". Adica, te incumba in alunecosul lui. Apoi, daca tine, te tutuieste si inevitabil "te pupa" (ca geograf e specialist in Gradina Ghetzimani si are opinii muzicale despre Evanghelia lui Iuda). Daca are vreun interes te confisca, daca nu, are probleme de memorie. Te cumpara daca te lasi, te vinde oricum. Incurcat in formulari conceptuale de o cat mai larga cuprindere, isi gaseste cuvintele greu, dintre maldare de a-uri. Are in genere un ton neurastenic, dozaj savant intre pauza sapientiala si memoria turburata.
E ancestral atasat "functiilor" si "organelor" cu care vrea mai inainte de toate sa fie "bine". Reprezinta tipul perfect al sefului post-decembrist: subaltern si ecumenic. S-ar vrea macar secretar de stat dar, merge si un redactor-sef. Lucreaza la cultura unei reviste de stanga dar stie, complice, sa clipeasca din cand in cand si la dreapta. Atunci ofteaza. Ce sa-i faci, asta-i misia, dar deh, alta are el in sufletul lui! Cultiva centrul pentru ca, locuind la periferie, ii e teama ca nu cumva cei de la "centru" sa-l numere la extrema. Nu este niciodata la obiect, in schimb e mereu global si educativ. N-are spontaneitatea intrebarii inteligente, dar are mereu la indemana mirari prudente si aflatoare in treaba precum "ei!?", "oare!?" sau "chiar asa!?". E siret, candid si conform. Aspira si nu transpira. Nu miroase si cu toate astea, in urma lui, simti o nevoie imperios sa deschizi degraba si larg ferestrele. Reuseste performanta de a fi deopotriva sters si memorabil. Fiindca e tenace. Fiindca e calm. Fiindca e gonflabil. Niciodata nu vine, intotdeauna apare. Asa cum niciodata nu pleaca, ci se face nevazut. Nu are nevoi, doar oportunitati. Nu exprima afinitati, are afectiuni bruste si divorturi fara explicatii. E spontan cand tradeaza, rudimentar cand explica, perplex cand i se intoarce spatele. Atunci, brusc, el devine grup, iar tu persoana a treia:
" - Ce are domne, cu noi?".
Altminteri nu se mira. Nu e niciodata surprins. E competent in elicea limbii si responsabil cu functia sa. Anticipeaza miscarile sefilor si pluseaza subsecvent, aratandu-si devotamentul. Cu alte cuvinte e contributiv si serveste cauza. Nascut din neam de sluga, cu scoli absolvite post-decembrist prin closetele patriei, mereu in cautare de un pedigree valabil, trudeste la un Jurnal al fericirii recente ceea ce ii da dreptul, crede el, sa se revendice votiv "dela Vorone?" (ca Steinhardt "dela Rohia"), cand traditia il reclama "dela poponet", ca pe multi alti minori(si)tari, carora statutul de "pamper's" le-a atarnat la butoniera o suprema si nevisata distinctie de "autentic" rafinament intelectual!
Lumea rea si invidioasa ii spune pe la colturi bietului baiet, "Guduraul", fara sa-i pese ca pateaza astfel atat memoria caragialeanului Costachel cat si prestigiul foii culturale "Aurora romana". Prin urmare, ca s-o scurtam:
"Situatia devenit insuportabila. Viata onorul (mai ales) nesigure". Oricum, de evitat. Altminteri pericol "insultat grav dumnezeu mami si palme cafine central"?!

---

Despre autor: