Am vazut pentru prima data picturi semnate de Patricia Popescu, acum cativa ani si prima senzatie a fost aceea ca ma aflu intr-o lume a imaginii pentru care eu, personal, nu aveam in momentul respectiv o empatie emotionala speciala. Ba, as putea spun
Am vazut pentru prima data picturi semnate de Patricia Popescu, acum cativa ani si prima senzatie a fost aceea ca ma aflu intr-o lume a imaginii pentru care eu, personal, nu aveam in momentul respectiv o empatie emotionala speciala. Ba, as putea spune cu sinceritate si fara nici o retinere, ca eram putin infricosata atat de tonurile, cat si de volumele care se ofereau privirii, dintr-un motiv foarte simplu: pastram undeva in memorie asemenea naratiuni picturale, localizand si focalizand cu indreptatita curiozitate alte lucruri care trimiteau in mod sincer si brutal la (re)descoperiri zgomotoase sau la certitudini de nezdruncinat.
In timp, apetitul meu pentru pictura Patriciei Popescu s-a reanalizat pe sine si a avut cateva firesti revelatii.
Pe Patricia Popescu o leaga de artele vizuale, in afara de harul indiscutabil, si mostenirea spirituala pe care a primit-o de la tatal sau, sculptorul Gheorghe Coman, cel care a insufletit acum trei decenii celebra Tabara de la Magura, aflata din nefericire acum, intr-un trist anonimat. Galeria "Galateea" (21 septembrie - 4 octombrie), care gazduieste cele paisprezece picturi ale Patriciei Popescu, spatiu al multor inspirate expozitii de-a lungul deceniilor, este si ea din pacate imbolnavita de o endemica delasare. Ce pacat! Din cand in cand, acest spatiu se insufleteste insa, ca si acum, de altfel, cu lucruri care amintesc de miracolul evenimentelor de odinioara.
Forta si argumentul picturilor care ni se infatiseaza dinaintea ochilor sunt sinceritatea compozitionala si grija de-a nu rata amanuntul. Raportul lumina si umbra, culoare si forma, creeaza un perfect echilibru, sustinandu-se unele pe altele, colaborand in chip armonios. Patricia Popescu are vizavi de obiecte si de formele lor o incantare si o bucurie pe care vrea sa i le recunoastem. Orice lucru de utilitate imediata poate fi transferat pe panza cu grija de-a nu-l pierde intr-o expansiune cromatica sau de a-l scoate din virtutile formelor. Naturile moarte, amintesc de incantatoarele naturi ale scolii olandeze. Ca si acolo, arama si alama, materii predilecte, sonore, isi etaleaza cu virtuozitate substanta si stralucirea. Fructele, frunzele, ramurile, florile sunt tot atatea pretexte ale unei naratiuni lucide. Tematica religioasa are in Patricia Popescu un autor de o candoare grava. Inserarea chipurilor intr-un joc al (ne)muririi si al infinitului, carusel sau crucificare colectiva, sunt, cu tusele lor incremenite si cu intinderea catifelata a culorilor, o marturie a vederii senine livresc-subiective. Stiinta de-a se supune unei ordini spirituale pe care o evoca benefic impacand-o cu sine, iata unul din atu-urile Patriciei Popescu. Magicul din pictura ei este de asemenea ca o vindecare de propriile himere. Temele sunt tratate cu acribie si o constanta istoric-artistica, exploatata cu rafinament si intuitie complexa. Rareori am vazut la un pictor un mai mare atasament fata de lucrul finit, ca la Patricia Popescu. Simetria solemna, din lucrarile expuse, lipsita de sinuozitati, este pentru privitori un motiv in plus de admiratie. Interesata de ambianta, dar netradand amanuntul, Patricia Popescu stie sa defineasca fara afectare, ci cu un lirism concesiv, lumea pe care ne-o propune.
Cand se desprinde de aceasta marturisita placere de-a observa parca prin apele unor oglinzi invizibile, ea isi elibereaza brusc constiinta, pictand peisaje stranii, albastrii-fumurii cu linii incetosate sau compozitii cu nuduri si arlechini, pe care-i observa cu seninatate cromatic- excentrica. Dincolo de toate acestea, ceea ce se poate spune fara nici un dubiu despre Patricia Popescu, este constanta ei participare la (re)cunoasterea odata cu actul artistic, a lumii pe care cu atata discernamant o priveste, istorisind-o. Despovarata de complexele ismelor grabite, Patricia Popescu s-a abandonat unei vraje a lucrului, fara fundaturi si interpretari alterate de emfaze. Pictura ei dovedeste caracter sentiment si energie.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.