Aeronava care ducea delegatia Stelei la Kiev, pentru meciul de Liga Campionilor cu Dinamo Kiev (astazi, ora 21.45, pe Pro TV), s-a intors de urgenta pe Aeroportul „Henri Coanda“. Fisurarea unui geam de la cabina pilotilor putea provoca c

Aeronava care ducea delegatia Stelei la Kiev, pentru meciul de Liga Campionilor cu Dinamo Kiev (astazi, ora 21.45, pe Pro TV), s-a intors de urgenta pe Aeroportul „Henri Coanda“. Fisurarea unui geam de la cabina pilotilor putea provoca chiar prabusirea avionului.

Aventura Stelei in grupele Champions League, prima dupa o pauza de zece ani, timp in care nici Dinamo si nici Rapid nu au reusit sa patrunda in aceasta competitie, a inceput prost pentru „ros-albastri“. La putin timp dupa plecarea spre Kiev, pentru meciul din aceasta seara cu Dinamo (ora 21.45, PRO TV), aeronava cu delegatia gruparii din Ghencea a fost nevoita sa revina pe aeroport, din cauza unei fisuri la unul dintre parbrizele cabinei pilotilor. In cele din urma, geamul a fost inlocuit si inevitabila tragedie a fost evitata.

Fisurarea unui strat de la geamul cabinei pilotilor este cea mai frecventa defectiune a aeronavelor. Din ratiuni de securitate a pasagerilor, dar si din motive financiare (costuri cu piesele de schimb
si cu manopera), companiile aeriene prefera sa returneze avioanele la baza, unde se efectueaza aceasta re paratie simpla, care in alte aeroporturi ar costa si ar dura mult mai mult.

Asteptarea a luat sfarsit. In aceasta seara, de la ora oficiala a celei mai importante competitii intercluburi, 21.45, Romania participa din nou in grupele Ligii Campionilor, echipa fiind aceeasi ca acum zece ani: Steaua Bucuresti. Drumul „ros-albastrilor“ catre confruntarile cu Real Madrid, Lyon si Dinamo Kiev putea fi, insa, curmat, in cursul zilei de ieri, cand aeronava care ii transporta a fost la un pas de a se prabusi. Mai exact, la cateva zeci de minute dupa ce a decolat de pe Aeroportul Henri Coanda, in dreptul orasului Bacau, s-a crapat geamul exterior al parbrizului din cabina pilotilor, astfel ca s-a luat imediat decizia intoarcerii la Bucuresti. Conform specialistilor, in caz ca nu se ateriza de urgenta, parbrizul avionului putea ceda, aeronava se depresuriza si nu mai putea fi controlata, pilotii fiind primii afectati. Astfel, totul se putea incheia cu o tragedie.

Incidentul le-a fost ascuns jucatorilor
Florian Costache, directorul general adjunct al companiei care detinea avionul, Romavia, a declarat: „S-a crapat un gemulet din partea dreapta a copilotului. Parbrizul este format din trei straturi, iar cel exterior s-a fisurat. In astfel de situatii manualul de zbor spune sa ne intoarcem pe aeroport. S-a remediat defectiunea, iar delegatia a plecat cu aceeasi aeronava, putin dupa ora 13.00“.


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.