Retailerul IT&C Flamingo International se gandeste sa renunte la filialele Flamingo Digital Shop detinute in Sofia si la Belgrad, au informat ieri reprezentantii companiei.
Flamingo International desfasoara activitati comerciale prin subsidiar

Retailerul IT&C Flamingo International se gandeste sa renunte la filialele Flamingo Digital Shop detinute in Sofia si la Belgrad, au informat ieri reprezentantii companiei.
Flamingo International desfasoara activitati comerciale prin subsidiare in sapte tari si efectueaza vanzari directe catre clienti din intreaga Europa.
Cu o prezenta activa pe plan international inca din 1999, compania isi desfasoara activitatea in Bulgaria, Croatia, Olanda, Ungaria, Macedonia, Moldova, Serbia-Muntenegru.

Planuri de restructurare

Propunerile potrivit carora Flamingo International ar putea renunta la filiale din Bulgaria si Serbia-Muntenegru vor fi discutate in cadrul Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor, convocata pentru data de 9 septembrie, transmite Mediafax.
Flamingo are in vedere renuntarea la cele doua filiale din Sofia si Belgrad prin dizolvare sau lichidare voluntara sau transferarea proprietatii asupra partilor sociale. Intalnirea actionarilor din 9 septembrie va avea un scop dublu.
In cadrul ei, actionarii vor pune in discutie si renuntarea la doua firme din tara, Flamingo Software SRL din Iasi si Flamingo Networking&Communications din Otopeni.

Pierderi de 6,14 milioane lei

Afacerile Flamingo International nu se arata profitabile in raport cu profitul obtinut in intervalul ianuarie-iunie. Compania a inregistrat o pierdere de 6,14 milioane lei in primele sase luni ale anului in curs, fata de perioada similara a anului trecut, incheiata de Flamingo International cu un profit net de circa 370.000 lei.
Comparativ cu primul semestru al anului trecut, cifra de afaceri a crescut cu 17%, ajungand la 94,1 milioane lei. Profitul net obtinut in 2005 a fost raportat la aproximativ 8 milioane lei, iar cifra de afaceri a atins un total de 206,7 milioane lei.
Flamingo are un capital social de 77,9 milioane lei, iar principalul actionar este Dragos Cinca, cu o participatie de 61,53%.

Lider pe piata IT din Romania

Flamingo International este societatea holding pentru Grupul Flamingo, jucator important in industria de IT&C&CE din Romania, care distribuie produse IT si Consumer Electronics, proiecteaza si produce calculatoare. Cu retele de distributie si magazine in principalele orase ale tarii bine puse la punct, in 2004 Flamingo si-a intarit pozitia de lider pe piata IT din Romania, numarul calculatoarelor asamblate in 2004 atingand 60.000 unitati.
Pe segmentul sistemelor asamblate in Romania, a reprezentat o cota de piata de 25%. Parte a grupului Flamingo este si cea mai importanta companie de distributie a produselor IT si Consumer Electronics de pe piata romaneasca - Flamingo Distribution Center, ce acopera intregul teritoriu al tarii prin parteneri locali.

10.000 de calculatoare in programul Euro 200

Programul "Euro 200" de anul trecut, prin care Guvernul a distribuit in randul elevilor si studentilor cupoane valorice de 200 euro fiecare pentru procurarea unui computer nou, a reconfirmat statutul de lider al companiei.
Din cele 890 de firme implicate in program, aproape jumatate din sistemele vandute au fost oferite de Flamingo.
Din cele 27.585 de cupoane distribuite, 25.900 au fost utilizate, iar 40% dintre ele, aproximativ 10.000, au fost valorificate de Flamingo.
Compania nu este la prima implicare in sustinerea achizitiilor de calculatoare subventionate de MEC, in urma cu doi ani obtinand rezultate similare celor din 2005.
"Oferta noastra speciala a constat in oferirea unei reduceri. Rezultatele nu pot decat sa ne bucure, ele fiind o incununare a seriozitatii cu care ne implicam in fiecare demers mizand mai mult pe pregatire temeinica si cunoastere a pietei decat pe un marketing agresiv", a declarat, dupa campanie, vicepresedintele Flamingo International, Dan Topala.

Reteaua Flanco World se dezvolta in Bulgaria

Tot ieri, Flamingo International a anuntat ca in 2007 va extinde reteaua de magazine Flanco World in Bulgaria, in detrimentul companiei de distributie.
"Dintre cele doua companii pe care Flamingo International le detine la Sofia si Belgrad, vom renunta la cea de distributie pentru a ne concentra atentia pe dezvoltarea retelelor de retail", a declarat vicepresedintele Flamingo International, Dragos Simion, pentru NewsIn.
Flanco World este un concept dezvoltat de Market Value, companie franceza de branding specializata in identitate vizuala si in concepte de magazine.
Conceptul Flanco World presupune magazine cu suprafete cuprinse intre 1.800 si 3.000 metri patrati amplasate in orase mari si medii, in centre de retail usor de accesat, alaturi de alte puncte de interes.
Flamingo International a preluat lantul de electrocasnice Flanco la mijlocul anului trecut.
Si concurentii directi ai Flamingo, Domo si Altex, s-au aratat interesati de extindere pe piata din Bulgaria.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.