Deficitul comercial a urcat in iulie cu 1,233 miliarde euro, pe fondul mentinerii unui ritm al importurilor mai ridicat decat cel al exporturilor, iar soldul negativ pe primele sapte luni ale lui 2006 a fost de 7,036 miliarde euro, cu 41% mai mare d
Deficitul comercial a urcat in iulie cu 1,233 miliarde euro, pe fondul mentinerii unui ritm al importurilor mai ridicat decat cel al exporturilor, iar soldul negativ pe primele sapte luni ale lui 2006 a fost de 7,036 miliarde euro, cu 41% mai mare decat in acelasi interval din 2005, a anuntat, ieri, Institutul National de Statistica (INS).
In primele sapte luni, exporturile FOB au insumat 14,885 miliarde euro, in crestere cu 18,8% fata de perioada ianuarie-iulie a anului trecut. Importurile CIF au totalizat 21,922 miliarde euro, valoare mai mare cu 25,1% fata de perioada similara a anului anterior, se arata intr-un comunicat al INS. Pretul Free On Board (FOB) reprezinta pretul la frontiera tarii exportatoare, care include valoarea marfii, toate cheltuielile de transport pana la punctul de imbarcare, precum si toate taxele pe care marfa trebuie sa le suporte pentru a fi incarcata la bord. Pretul Cost, Insurance and Freight (CIF) este pretul la frontiera tarii importatoare, care cuprinde atat elementele pretului FOB, cat si costul asigurarii si transportului international.
Statisticile indica o accentuare a dezechilibrului comercial, intrucat la sfarsitul lunii iunie deficitul era in crestere cu 37,8% comparativ cu primele sase luni ale anului trecut.
In luna iulie, exporturile FOB au insumat 2,212 miliarde euro, fiind mai mari cu 10,4% fata de a saptea luna a anului trecut.


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.