Antifascismul de partid si de stat

Republica Democrata Germana (DDR) s-a autodeclarat un stat consecvent antifascist. RDG-ul se considera, pe deasupra, "primul stat al muncitorilor si taranilor de pe teritoriul Germaniei". O privire atenta asupra realitatilor socialismului real din Germania rasariteana dovedeste nu numai goliciunea propagandistica a acestor etichete, ci si lucruri bine ascunse in spatele unei fatade a corectitudinii politice, care trebuia sa compromita ideologic si sa contrabalanseze politica de integrare sociala a unor categorii ale fostei elite naziste in structurile de putere democratica ale Germaniei Federale. Cariera postbelica a lui Hans Globke, cel care in calitate de inalt functionar de stat explicase publicului larg legile rasiale ale lui Hitler, era exemplul cel mai pregnant, citat in diverse materiale publicistice est-germane cu scopul de a demonstra ca guvernul crestin-democratului Konrad Adenauer este revansard si un continuator al lui Hitler. Alte exemple negative evocate in acest context erau ministrul Theodor Oberlander si fostul presedinte federal Heinrich Lubke. Globke, secretar de stat in guvernul lui Adenauer, a propus, de pilda, in perioada nazismului ca pentru identificarea evreilor acestora sa li se treaca in buletinele de identitate, pe langa numele lor real, si numele propriu de "Sarah", respectiv "Israel". Theodor Oberlander a fost sub Adenauer ministrul "izgonitilor", adica al germanilor repatriati fortat din rasaritul Europei. In timpul nazismului el se ocupa de studii rasiale si a participat la Lwow la un pogrom. Heinrich Lubke a participat la ridicarea unor lagare de concentrare.
Chiar daca in RDG au avut loc mai multe procese rasunatoare impotriva unor criminali de razboi (la inceputul anilor 1950 procesele din localitatea Waldheim sau, de pilda, actiunea penala impotriva medicului SS Horst Fischer, condamnat la moarte in 1966), numeroase persoane implicate activ in sprijinirea si mentinerea sistemului nazist au scapat nevatamate. Perspectiva selectiva a politicii oficiale, declarat antifascista, se desprinde din atitudinea politiei secrete fata de unele persoane care fusesera implicate direct in crime de razboi si crime impotriva umanitatii. Aceasta perspectiva reflecta intr-un mod cat se poate de limpede ipocrizia de partid si de stat, interesele pragmatice de moment fiind mai importante decat ideologia propagata. Henry Leide, cercetator la filiala din Rostock a Oficiului federal pentru administrarea arhivelor Stasi (cunoscut si sub denumirea Oficiul Gauck-Birthler), a prezentat aproape 40 de cazuri semnificative ale unor nazisti din Germania rasariteana. Din materialul studiat rezulta ca Stasi a blocat investigatiile privind trecutul acestor persoane. In 1959, de exemplu, a fost descoperita activitatea criminala de la Auschwitz a lui Josef Settnik, fost membru al detasamentelor de elita SS. Securitatea Stasi a preferat sa-l foloseasca pe acesta ca furnizor de informatii privind activitatea comunitatii catolice de care apartinea. In anul 1986 Settnik a murit fara sa fi fost deferit Justitiei. Fostii nazisti, identificati de catre Stasi si mai usor santajabili, au acceptat rolul de colaboratori neoficiali, furnizand politiei secrete est-germane informatiile cerute si asteptate. In actiunile de recrutare, Stasi nu ezita sa se foloseasca pana si de nazisti care au participat la persecutiile impotriva comunistilor. Un exemplu elocvent in acest sens este Willy Laritz, care s-a facut vinovat in perioada dictaturii naziste de schingiurea brutala, la Leipzig, a cel putin 194 de membri ai Partidului Comunist din Germania. Imediat dupa razboi, Laritz a acceptat sa lucreze pentru sovietici, iar in 1958 a devenit colaborator neoficial al securitatii Stasi.
Integrarea unor persoane compromise din cauza trecutului lor nazist se poate constata si la nivelul aparatului de propaganda, in structurile armatei sau ale partidului.
Henry Leide a intocmit inca de la sfarsitul anilor 1980 o prima lista de nazisti care au facut o cariera stralicita in fosta RDG. Astfel, in rindurile Partidului Socialist Unit al Germaniei (SED) intrasera circa 10 la suta din fostii membri ai Partidului National-Socialist Muncitoresc German (NSDAP-ul lui Hitler). Dintre cei 400 de membri ai Parlamentului est-german alesi in anul 1958, 56 de deputati facusera parte din partidul nazist. Foste cadre ale NSDAP au fost primite si in aparatul de propaganda. Inclusiv in redactia oficiosului de partid "Neues Deutschland" lucrau fosti nazisti.
Volumul lui Henry Leide "Criminali nazisti si Securitatea Statului. Politica secreta de reconsiderare a trecutului in RDG"("NS-Verbrecher und Staatssicherheit. Die geheime Vergangenheitspolitik der DDR", Vandenhoeck & Ruprecht, Gottingen, 2005, 448 p.) este o demistificare deplina a mitului privind antifascismul RDG-ist. Politica de reconsiderare critica a trecutului promovata la nivel oficial in RDG nu a fost nimic altceva decat un instrument de consolidare a puterii nomenclaturii comuniste.

---

Despre autor: