Red APPLE: O reteta a succesului public: Gigi Becali

Se poate ca Gigi Becali sa nu ne placa sau sa ni se para sub plafonul intelectual al unui copil ratacit printre liniile de tren ale Garii de Nord. Se poate ca multi care au citit o carte in plus sa priveasca la el ca la o aratare desprinsa din filmele cu CAP-uri comuniste. Cu toate acestea, este inexplicabil cum nici unul dintre analistii si intelectualii care il resping sa nu incerce sa intre in intimitatea succesului sau public si, mai ales, a discursului sau.
Caci nimic nu este intamplator in succes si mai ales orice succes poate fi emulat la o alta scara de actorii politici mai sofisticati si asta cu atat mai mult acum cand principala preocupare a omului politic este cum sa obtina sustinere publica pe o saracie de idei si dezbateri.
In primul rand, trebuie observat ca Gigi Becali este singurul politician care se aseaza ferm si constant pe unul si acelasi conflict social romanesc: cel dintre bogati si saraci. O face de cate ori poate atat in fotbal, loc in care se plaseaza ca singur impotriva tuturor, adica singur impotriva "mafiei" dominatoare, cat si in politica, loc in care discursul sau vizeaza coruptia si imbogatirea prin furt.
Mai mult si poate mai important decat acestea este ca orice discurs (sau cuvantare, cum ar spune unii pedanti) al lui Gigi Becali are un singur subtext: puterea in orice forma a ei.
Atunci cand vorbeste despre fotbal, Becali vorbeste despre "victorie", "lupta", "bataie", "impotriva", cuvinte din sfera puterii, cele care incarneaza cel mai bine activitatea politica. In stiintele mai subtile ale comunicarii acest tip de "vorbire" a carei forma este despre ceva, iar fondul despre cu totul altceva, promoveaza ceea ce se numeste comanda incapsulata. Cu alte cuvinte, patronul Stelei vorbeste oricand despre putere si modul ei de manifestare. Si asta mai ales cand prinde telespectatorul cu garda jos, cand el se asteapta sa vorbeasca despre fotbal, iar Gigi Becali le vorbeste despre putere si viitor.
Mai mult, orice discurs al lui Becali profileaza clar conflicte sociale indiscutabile, conflicte in care, spre deosebire de alti politicieni, se aseaza net de o parte ca aparator "eroic" impotriva celorlalti, de obicei puternici si corupti.
Mergand la lucrurile mai subtile din sfera comunicarii, variabile pe care nici un om cu instructie, dar fara antrenament temeinic nu le poate controla, este suficient sa deschidem televizorul si sa plecam in alta camera. Vom constata ca din zecile de voci care se perinda "pe ecrane" doua sunt recognoscibile in cel mai inalt grad: cea a presedintelui Basescu si cea a lui Gigi Becali. Nivelul acustic peste medie, sonoritatea "basilor" din vocea lor genereaza atentie spontana. O voce ferna, fara subtilitati, rastita si pusa pe conflict este aducatoare de atentie indiferent de continutul comunicarii, de ideile puse in joc. Din nefericire pentru politicienii sofisticati, vocea lor este plata, lipsita de elementele "hipnotice", cele care aduc succesul macar din perspectiva atentiei. Antrenamentele de comunicare la care sunt supusi acestia isi arata "roadele".
Un alt palier al comunicarii ce se afla spectaculos si probabil involuntar la Becali este dat de un experiment televizual. Daca am da sonorul la minim si am lasa televizoarele sa prezinte politicienii zilei am constata ce inseamna eficienta atitudinii si a gesticii. Limbajul conflictual, de criza promovat de Becali starneste atentie si curiozitate. Daca l-am compara cu atitudinea si gesturile lui Adrian Nastase am avea evidenta eficientei formei asupra fondului. Este aproape sigur ca in noua cazuri din 10 telespectatorii vor da televizorul mai tare sa-l asculte pe Becali, spre deosebire de alte cifre in cazul lui Adrian Nastase.
Dar toate aceste date personale ale lui Gigi Becali, care il transforma intr-un bun comunicator in forma limbajului, si pe care si alti politicieni le pot obtine cu un antrenament adecvat, nu sunt suficiente pentru a avea performanta publica. Mai exista ceva care face din Becali un personaj de succes public, un lucru ce scapa complet din discursurile politicienilor sofisticati: Gigi Becali nu este egoist, el da oamenilor "ceva" tot timpul. Egoismul perceput in limbajul politicianului nostru sofisticat pune o bariera de netrecut intre el si cei care il asculta. Spre deosebire de toti acestia, el da bani, ajuta, si mai ales pare in mod credibil sincer, in asa fel incat nu poate fi atacat ca ar avea ceva de ascuns. El recunoaste prietenia cu Viorel Hrebenciuc si de aceea nimeni nu il poate ataca pentru acest lucru.
Multi alti "specialisti" in vorbitul public pe teme politice uita sa nu devina egoisti, sa aiba mila fata de oamenii cazuti si prin aceasta voturile se indeparteza de ei.
Si peste toate acestea, mai are un mare avantaj in acest moment. In conditiile in care toata clasa politica, apasata de tema Securitatii, este obligata sa parcurga o perioada de deconstructie pentru a putea apoi sa se redefineasca, pentru Gigi Becali acest subiect nu exista, deci isi vede de drumul lui.

---

Despre autor: