Biblioteca esentiala"Povestea tarfelor mele triste..."

MOTTO: "Gabriel Garcia Marquez este cel mai mare vrajitor al Americii Latine"
La ora marilor impliniri si raspunsuri, in apogeul creatiei sale revelatorii, cel mai important scriitor al planetei recidiveaza - la 78 de ani! - cu o noua poveste in care-si pune, dupa "A trai pentru a-ti povesti viata", problemele batranetii, ale bolii si ale mortii, privite prin prisma unei tinereti perpetue, ce tine poate de al sau realism magic. "Povestea tarfelor mele triste" poate fi considerata 1 addenda a precedentei carti ori un pasaj literar de trece, o anexa ca un cantec de lebada intermediara spre al doilea volum de amintiri si confesiuni ce va fi gata in curand. Gabriel Garcia Maryuez nu se teme sa fie un octogenar provocator inca din titlu (traducerea din spaniola, prefata si notele apartin aceleiasi "specialiste" in autorul sudamerican din ultimii ani, Tudora Sandru Mehedinti), "modelele" sale pentru acest gen de opera tarzie - batranul si marea sa singuratate - fiind si mai ales Jasunari Karoabata. (Casa frumoaselor adormite). Acesta din urma, laureat al Nobelului in 1968 (Maryues il obtine in 1982), scrie la senectute un roman erotic, despre burghezii batrani din Kyoto, care platesc sume fabuloase doar pentru a contempla cele mai frumoase fete tinere din oras ("care zac goale si narcotizate, pe cand ei agonizau de iubire in acelasi pat"). Fara a le putea atinge, trezi sau acupla cu ele - dar nici nedorind a incerca asta! - esenta placerii se reduce la a le privi cum dorm. Motto-ul ales de Maryues din "Casa frumoaselor adormite" a lui Kawabata este simbolic pentru acest voyeurism ritualic, cu adanci radacini in filosofia erotica asiatica, rudent una mult mai contemplativa decat cea carnala europeana: "nu se cuvine sa faceti nimic de prost gust, l-a prevenit pe batranul Eguchi, femeia de la han, nu se cuvine sa-i varati degetul in gura fetei adormite si nici sa incercati orice altceva de felul acesta". Ce poate fi mai fascinant decat ceva, sublim ce nu poti atinge, ca insasi Creatia, intr-un fel de platonism ori onomism intelectual, intr-o mereu amanare a placerii care tine mai mult de vizualizare decat de perceptie? Filonul nipon literar a mai fost folosit de G.G. (cum il "alinta" unele reviste) alias Gabo (cum e gratulat de prietenii apropiati) intr-o povestire "Avionul frumoasei adromite", in care dezvaluie chiar sursa pe care am amintit-o anterior si motivul frumoasei adromite - si privite - intr-un fel de oprire a Timpului in loc si o incercare disperata de a-ti cauta in oglinda propria tinerete pierduta. Nu e doar un "rafinament senil" cu o "traire plenara" a unui sentiment unic - a veghea somnul "virginei" este intr-un fel a intra in oniricul si imaginarul ei si a participa la un act de existenta echivalent cu o renastere...
Microromanul de fata se deschide brusc, cu aniversarea protagonistului nonogenar (un alter-ego auctorial, intr-un sens!) care mai vrea doar o ultima noapte de dragoste cu o fecioara, lucru ce nu poate fi intermediat decat de matroana Rosa Cabarcas - pentru ca profesorul "ratat", psuedofilosof dar privit cu admiratie ca "invatat" de catre provincialii intre care s-a uscat, sufocat nu o putut iubi niciodata o femeie fara sa o plateasca! Evident, egoist si pervers, nu a cunoscut dragostea reala tocmai din aceasta pornire mercantila - de a le trata ca pe niste sclave sexuale - si totul se da peste cap, ca o palma a destinului, chiar la aniversarea sa de 90 de ani. Cand se va indragosti de cea pe care trebuia s-o defloreze - o fetita saraca de doar 14 ani. Nu este pedofilie, ci aparent ceva normal atractia unui mosneag inca viril (dar care se considera chiar el, cu umor, un libidinos, ce nu a fost placut ochiului femeii niciodata avand astfel un complex de inferitoritate pe care l-a coplesit prin bani!) pentru o "Lolita" ce ar putea sa-i fie chiar stranepoata. O astfel de relatie ar soca in felul nostru cotidian, in lumea paupera sud-amiericana este doar un troc intre un batran bogat care ia sub protectia sa o pupila saraca, asigurandu-i mai tarziu prin chiar moartea sa, viitorul. Povestea lui Maryuez e simpla: de la o noapte de priveghi totul se transforma intr-un ritual, intr-o omorare de tip 1001 de nopti, doar ca Seherezada e insusi scriitorul care nu vrea sa rezolve carnal "problema" ci romantic: profesorul caruia viata i s-a refuzat descopera un scop in sine, MITUL DRAGOSTEI, exact cand e la cativa pasi de moarte. Ironie a sortii ori palma fericita a destinului? Merita sa parcugeti revelatia "invatatului" care a fugit permanent de iubire si s-a izbit de ea, gata sa moara "din dragoste" pentru o pura fiinta imateriala. Sunt cumva, fata in fata, ARTISTUL temator ca "incheierea" operei i-ar putea fi fatala si ultima sa CREATIE, cea mai profunda pentru ca il aduna in muguri chiar pe el.

---

Despre autor: