FC National va actiona in instanta clubul "Poli" Timisoara pentru ca le-a permis lui John Wayne Srhoj si Abiodun Agunbiade sa se antreneze alaturi de gruparea banateana, desi cei doi fotbalisti se afla inca sub contract cu clubul "bancar". "Oficialii
FC National va actiona in instanta clubul "Poli" Timisoara pentru ca le-a permis lui John Wayne Srhoj si Abiodun Agunbiade sa se antreneze alaturi de gruparea banateana, desi cei doi fotbalisti se afla inca sub contract cu clubul "bancar". "Oficialii lui FCU Poli Timisoara Invest SA au incalcat in mod flagrant regulamentul privind statutul si transferurile jucatorilor de fotbal, permitand fotbalistilor sa se antreneze fara acordul scris al clubului nostru, acordandu-le facilitati de masa, cazare si transport. Ne rezervam dreptul de a promova o actiune in instanta, cerand daune materiale", se arata intr-un comunicat al gruparii "bancare", semnat de presedintele CA, Constantin Iacov. Directorul sportiv al FC National, Mihai Ionescu, a declarat ca suma pe care gruparea bucuresteana o va cere va fi de ordinul a milioane de euro. "Dupa ce vom inainta memoriul la LPF, vom stabili si suma pe care o vom cere ca daune morale, aceasta fiind de ordinul a milioane de euro", a spus Ionescu. Clubul "bancar" il va actiona in instanta si pe antrenorul banatenilor, Sorin Cartu, ca urmare a declaratiilor facute de acesta la adresa lui FC National: "In plus, Cartu, in repetate randuri, a comentat situatia celor doi jucatori cu o lipsa de respect evidenta fata de regulamentele sportive in vigoare, dar si fata de clubul nostru, a carui activitate si imagine a avut de suferit. Ne rezervam dreptul de a promova o actiune in instanta, cerand daune materiale". FC National considera ca cei doi jucatori se afla inca sub contract cu gruparea bucuresteana pana la 1 iulie 2007. "Litigiile initiate de catre cei doi jucatori nu au fost solutionate prin hotarari definitive si irevocabile, contractele cu clubul ramanand in vigoare, astfel incat jucatorii sunt obligati sa-si execute atributiile specifice prevazute in contractele de munca incheiate cu clubul, si sa respecte prevederile din regulamentele FRF", se precizeaza in comunicatul remis de FC National. Srhoj si Abiodun au fost declarati liberi de contract de catre Comisia pentru Statutul Jucatorului, intrunita pe 11 august, in regim de urgenta. Ulterior, gruparea "bancara" a inaintat apel la decizie. Srhoj si Abiodun au apelat la CSJ pentru a se putea transfera ca jucatori liberi de contract, sustinand ca acordurile dintre ei si FC National au expirat la 1 iulie 2006, in timp ce gruparea "bancara" a sustinut ca acestora li s-au prelungit automat contractele pana in anul 2007. (MIG)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.