Am citit ieri cu stupoare in "Cotidianul" ca Vladimir Alexe, colegul si (de ani de zile) principalul meu colaborator la "Dosare ultrasecrete", "apare in documente ale Securitatii ca informator, cu numele de cod Virgil II". Undeva, prin randul zece, publicatia mentioneaza ca Alexe neaga ferm ca ar fi fost recrutat vreodata. Nu ca ar fi lipsit tentativele in acest sens.
Recunosc ca sunt descumpanita. Pe cine sa cred? Sa iau drept litera de Evanghelie un proces-verbal intocmit in 1979 de un securist obscur care se lauda cu o "retea" de 39 de informatori care ii furnizasera "materiale"? Sau sa-l cred pe colegul meu, care sustine ca numele lui a fost trecut abuziv pe acea lista, pentru ca ofiterul in chestiune voise, probabil, sa-si demonstreze "harnicia"? Nu mai bag mana in foc pentru nimeni, dar - in lipsa unor probe concludente - prefer sa-i acord credit lui Vladimir Alexe. Nu dintr-o colegialitate exagerata, ci pentru ca am toate motivele sa suspectez ca in spatele actualei "dosariade" se afla profesionisti ai dezinformarii. Pe acestia nu ar trebui sa facem greseala sa-i credem pe cuvant.
Vladimir Alexe poate invoca un precedent foarte asemanator. La inceputul anilor '90, o adolescenta din Sibiu a fost acuzata ca turnase pentru Securitate inca de pe bancile scolii primare. Revoltata, familia fetei a cerut o ancheta oficiala. Expertiza grafologica a demonstrat ca, in realitate, "angajamentul" minorei fusese scris si semnat in numele acesteia de catre colega ei de banca, nimeni alta decat fiica Emiliei Balici, securista care coordona reteaua de copii. Femeia dorise, probabil, sa raporteze o depasire a planului la racolari.
Exista acum tentatia - paradoxala si periculoasa - de a lua drept adevar incontestabil orice informatie care are drept sursa fosta Securitate. Fie ca e vorba de documente din arhive, sau de "marturiile" unor ofiteri (de cele mai multe ori anonimi). In isteria deconspirarii care ne-a cuprins in ultimele saptamani, nu mai avem incredere in nimeni. Doar in securisti! Nu vi se pare straniu? Sa fie o intamplare?
Corneliu Vadim Tudor a scos recent la rampa un barbat care pretinde ca in copilarie a fost pus de Mircea Dinescu (pe atunci vecinul sau de bloc) sa scrie note informative despre cunostiintele sale, fiind rasplatit cu bilete de tabara. Apoi, "Evenimentul zilei" - bazandu-se pe "confesiunile separate" a trei fosti ofiteri de Securitate - ne-a dezvaluit ca Mona Musca nu a fost o simpla turnatoare, ci ajunsese, dupa 1982, chiar "sef de retea", "agent de influenta" si "intermediar intre diplomati si oameni de afaceri straini". Un fel de "Mata Hari" care actiona sub acoperirea - destul de bizara - de "cercetator stiintific la Institutul de lingvistica al Academiei".
In Mona Musca nu mai am, din pacate, motive sa am incredere. Asta nu inseamna insa ca trebuie sa inghit nemestecata orice poveste aruncata pe piata de cativa fosti securisti. Nu pot sa nu ma intreb de ce s-ar fi oprit deconspirarea politicienei liberale la un singur dosar, daca, de fapt, existau doua. Mona Musca este, oricum, la fel de compromisa. Ce ar mai fi avut de pierdut? Ba, poate, i-ar fi fost mai favorabila imaginea de super-spion angajat pe frontul extern, decat cea jalnica si dezonoranta de turnatoare prin cancelarii.
Desi sunt intotdeauna sceptica atunci cand vine vorbe despre "teorii ale conspiratiei", marturisesc ca nu mi se mai pare nimic intamplator in haosul actual al "dosariadei". In faptul ca oricine poate fi compromis pe baza unui simplu zvon. Nu cred ca este un accident nefericit faptul ca fostii ofiteri de Securitate au devenit astazi "arbitrii moralitatii", cei de la care asteptam sa ne dea certificate de buna purtare referitoare la trecutul nostru ante-decembrist. In timp ce noi ne privim cu suspiciune unii pe altii, ei strang randurile. Si pozeaza cu nerusinare in eroi patrioti, care au slujit Tara. Ma mir ca inca nu au solicitat despagubiri fiindca au fost nevoiti sa lucreze, ani de zile, cu turnatorii gretosi pe care, se vede treaba, ii dispretuiau profund. Pe care, acum, sunt gata sa-i dea in gat - desigur, selectiv. Si, poate, si cu "adaugiri". Cine sa le mai observe? Si cine sa contrazica "sursa tuturor surselor", Securitatea? Care, iata, dupa 16 ani de "democratie", reuseste sa stabileasca din nou agenda dezbaterilor publice din Romania.
Repet, nu ma mai simt in stare sa bag mana in foc pentru nimeni. Imi dau, insa, seama ca exact pe acest gen de lehamite si de neincredere generalizata mizeaza cei care incearca sa ne convinga ca suntem o natie de delatori. Ca fiecare dintre noi ascundem cate un schelet prin dulapuri. Ca, din punct de vedere moral, suntem cu totii compromisi. Mai putin ei, nobilii luptatori de pe frontul nevazut. Eu refuz sa cad in aceasta capcana.