Democratii au decis ieri sa le dea afara din partid pe Ana Maria Cristina, fost presedinte la ARIS, si pe subordonata acesteia, Gabriela Vasile, "pentru grave prejudicii aduse partidului". Potrivit unor surse din cadrul PD, o decizie similara nu a fost luata si in cazul senatorului-bideu, Marius Marinescu, implicat si el in scandalul de la ARIS, pentru ca liderul partidului Emil Boc, a refuzat sa ia in discutie subiectul. "A ramas sa le dam pe-astea afara, adica sa propunem organizatiilor din care fac parte, cea de la sectorul 5, respectiv cea din judetul Ialomita, sa le dea afara. Emil Boc a spus ca ar trebui sa primim mai intai raportul de la Comisia de Etica si Litigiu inainte sa-l discutam pe Marinescu", au spus sursele citate, precizand ca s-a luat in calcul si situatia care s-ar crea la Senat, prin plecarea lui Marinescu, in sensul ca majoritatea si asa fragila pe care o are Alianta, ar fi compromisa de tot. Aceleasi surse ne-au spus ca liderii partidului care i-au cerut lui Boc sa-l dea afara pe Marius Marinescu au fost primarul sectorului 3, Liviu Negoita, ministrul Integrarii Anca Boagiu si senatorul Maria Petre. "Daca s-ar fi discutat cazul Marinescu, ne-am fi intins cinci ore la discutii", au spus sursele, precizand ca PD si-l asuma pe senator drept "oaie neagra". "Nimeni nu se astepta sa ajunga unde e, dar iata ca a ajuns: e senator, e presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din PD...", au mai spus sursele citate.
Liderul democrat, Emil Boc, a anuntat ieri, dupa sedinta BPN, ca fostele sefe ale ARIS, Ana Maria Cristina si Gabriela Vasile, demise vineri de premier, au fost excluse din PD, "pentru grave prejudicii de imagine aduse partidului". "N-am crezut ca vor fi in stare de asa ceva. Au dezamagit pe toata lumea", a spus Boc. In locul Anei Maria Cristina, democratii l-au nominalizat, spre a fi acceptat de premier, pe Marian Neagu. Pentru functia de vicepresedinte, democratii au anuntat ca nu au facut inca nicio propunere. Referindu-se la democratul Marian Neagu, Boc a spus ca acesta este doctorand la Institutul de Prognoza Economica si ca are un masterat in analiza? economica. Liderul PD a mai spus ca partidul l-a ales pentru aceasta functie, pentru este o persoana "capabila sa refaca credibilitatea acestei institutii". Potrivit unor surse din PD, Marian Neagu, care a lucrat la programul de guvernare al Aliantei, alaturi de Radu Berceanu si Adriean Videanu, "e linistit, foarte bine pregatit si nu e pus pe fapte mari, dar dispus sa faca tot ce depinde de el". In privinta functiei de vicepresedinte, aceleasi surse ne-au spus ca PD nu va nominaliza pe altcineva in locul Gabrielei Vasile, pentru ca oricum postul va fi restructurat. (Carmen EPURAN)