- Maestre, cum priviti, retrospectiv, anii pe care i-ati trait?
- Dumnezeu mi-a daruit o existenta de 79 de ani, dandu-mi astfel posibilitatea sa ma bucur de o viata indelungata, care a insemnat pentru mine slujirea adevarului, binelui si frumosului.

- Ne reintalnim in preajma zilei dumneavoastra de aniversare. Ati fost prezent, de-a lungul anilor, pe cele mai mari scene lirice ale lumii, in cele patru zari. Cum va simteati in fata aplauzelor entuziaste ale publicului, inconjurat de elita marilor artisti de opera ai timpului?
- Nu mi-am apartinut niciodata mie insumi ci, luand cu mine un crampei din lumina cerului de acasa, romanesc, am proiectat-o peste cerurile lumii, incercand sa las in urma vibratia sufletului meu implicat in cultura tuturor timpurilor.

- Sunteti la fel de prezent, si acum, in viata acestui moment, asa cum o cuprindem toti, implicandu-va in fata suferintelor si bucuriilor umanitatii.
- Peste toate tragediile si tristetile omenirii a venit intotdeauna arta care, reliefandu-le, sunt convins ca a dat omului forta sa biruie si sa introneze armonia si linistea.

- De-a lungul stralucitei cariere pe care ati implinit-o, am convingerea ca Nicolae Herlea a fost cel care si-a hotarat soarta, altfel spus, rolurile si interpretarile.
- Toate rolurile pe care eu le-am abordat, - si au fost multe! – au reprezentat rodul unor extraordinar de profunde reflexii.

- In ce sens?
- In capacitatea de a-mi asuma raspunsul la intrebarile daca pot sa fac acest rol sau nu pot sa-l fac, daca pot sa intru in personajul respectiv. Ca sa faci sa se iveasca fluidul acela special intre scena si sala, sunt foarte multi factori ce se cer indepliniti. Pentru ca, in primul rand, cum va spuneam, am luptat cu mine insumi, pentru a putea sa-mi schimb, pentru acel rastimp de doua ore ale spectacolului, caracterul.

- Sa fiti, altfel spus, "un alt om", cel cerut de partitura?
- De exemplu, luand rolurile dramatice, cum sunt Rigoletto, Scarpia sau Renato din Bal Mascat; sunt roluri de forta, dar si de mare psihologie. Ca sa poti intra in rolurile respective, trebuie sa lasi rolul sa se "dospeasca" , ca o paine. Daca te pripesti, painea se lasa si nu mai poate fi mancata. Asa este si cu rolul. Trebuie sa fii pregatit din toate punctele de vedere, psihologic in primul rand. Pentru ca vocal vorbind, este vorba de o meserie pe care noi ne-am insusit-o in timp…

- Dar vocea este si inzestrare…
- Da, este un dar pe care Dumnezeu ni l-a harazit. Dumnezeirea mare care te harazeste de la inceputul vietii tale cu niste calitati. Nu numai artistice; la unii oameni sunt calitati indreptate spre stiinta. Daca are pamantul bun, fiind samanta aruncata, sigur ca rodeste asemenea. Noi oamenii am avut aceasta evolutie extraordinara in milioane de ani.

- Inteleg ca, intr-un fel, alegerea rolurilor a fost o problema de decizie indelung si serios dramuita, nu de indeplinire, de la un personaj la altul, a unui traseu grabit.
- A fost o problema de decizie personala. Daca tu nu-ti dai seama, regizorul, care are si el o alta meserie, vrea sa-ti fie ca un indicator, dar nu iti poate rezolva intrebarile ivite in fata rolului. De vocatia aceea mare pe care o are interpretul, de ea depinde ce face.

- Folositi acum un alt termen in legatura cu rolurile, interpretul.
- Este nelalocul lui sa spui cantaret. Daca privesti doar din perspectiva unui cantaret de opera, atunci te rezumi numai la o forma legata de emiterea sunetelor pe care le dai. Actiunea noastra este foarte complexa, cand spui interpret al operei, sau al concertelor. Este o diferenta foarte mare intre evolutia in fata unei orchestre si teatrul muzical jucat actoriceste. Cel mai mult conteaza puterea creierului in aceasta meserie. Cantul este o meserie, dar cand se aprinde o scanteie, atunci ajungi la arta.

- In cariera v-a atras mai mult dramaticul sau liricul?
- In iuresul carierei nu m-am gandit daca ma preocupa mai mult liricul sau drama. Dar pot spune totusi ca "drama" vine de la o anumita varsta incolo. O data cu maturitatea in meseria respectiva vin si mijlocele de a te putea exprima prin fortele dramatice.

- Imi dati un exemplu?
- Eu am invatat in paisprezece zile, muzical vorbind, opera Rigoletto de Verdi. Dar acest rol m-a preocupat, m-a framantat indelung, de-a lungul a paisprezece ani! Este cel mai complex si cel mai greu rol si din punct de vedere vocal, actoricesc si ca motivatie psihologica. Este vorba de forma interioara a expresiei si a tot ce se petrece cu acest infirm. Trebuie sa-l cunosti, sa citesti foarte mult, sa vezi cam ce se intampla cu personajul. El este infirm, diform, dar totodata un cerebral, un filosof si, desigur, un parinte. La curte este un sfatuitor a Ducelui, nu un saltimbanc. Are o mare putere de traire interioara.

- Unde ati cantat prima oara Rigoletto?
- Am avut sansa sa debutez de multe ori pe marile scene. Cu Rigoletto am avut debutul la Metropolitan din New York.

- Logic deci, vorbind de roluri care v-au adus mare faima, nu se putea intai Rigoletto si pe urma Figaro.
- Nu se putea sub nici o forma. Trebuie toate luate pe rand, aici este intelepciunea! Poti prin stiinta si prin exercitiu permanent, sa iti adaptezi la gandire cantul, inclusiv timbrul necesar rolului. Depinde ce infatisezi, unul este timbrul pentru Scarpia din "Tosca", altul pentru batranul Germond din "Traviata", unul este pentru Silvio, altul de Tonio din "Paiate". Este o chestiune de forta interioara.

- Dar nu oricine poate!
- Nu poate! Trebuie sa fii dotat si citit. Un artist trebuie, inca din tinerete, sa fi citit o biblioteca. Nu ca sa se laude, ci ca sa stie cat mai mult. Sa nu faci caz ! Lasa-i pe ceilalti sa te inteleaga, sa te judece, sa te sfatuiasca, daca pot.

- Ma intereseaza daca dumneavoastra - pentru ca este o realitate ce spun - aveti constiinta ca ati daruit tarii, Romaniei, ceva de pret prin arta pe care ati creat-o.
- Te-as lasa pe Dumneata sa o spui. Sigur ca eu pot sa spun ca toata fiinta mea a fost astfel, pentru ca am fost nascut la caldura pamantului romanesc. Chiar asa! Ecranul memoriei mele a inregistrat, cand era foarte mic, in scoala primara, cum se ridica stindardul, tricolorul romanesc. Eram strajer atunci si cantam solo "Trei culori cunosc pe lume". Viata mea a fost o conjunctura speciala, am avut voce, am facut studii pentru desavarsirea artei cantului si, incet, incet, am realizat ca astfel puteam fi de folos acestei arte. Arta lirica, numita astfel datorita lirismului mare pe care l-am avut in suflet.