Washington contra "Axei Moscova-Beijing"

Securitatea Americii depinde, in cea mai mare masura, de progresele mondiale ale "democratiei", mai ales in Orientul Mijlociu - a declarat presedintele George W. Bush, la 28 mai, intr-un discurs tinut la ceremonia de absolvire a unei noi promotii de ofiteri de la Academia West Point. Bush a avertizat ca ciclul de razboaie care au debutat dupa evenimentele de la 11 septembrie 2001 reprezinta doar un "inceput" si ca ele vor continua peste tot unde Washingtonul crede ca democratia si libertatea sunt in primejdie.
Multi comentatori sunt, insa, de parere ca agenda (mai mult sau mai putin belicoasa) a Washingtonului este dictata mai degraba de hartile energetice, decat de cele ale "tiraniei". "Democratizarea" a devenit o prioritate americana mai ales in tari foarte bogate in petrol si gaze naturale sau in state pe unde trec - sau vor trece - oleoducte si gazoducte. In felul acesta, Statele Unite incearca sa asigure o monitorizare globala a resurselor energetice ale planetei.
Dar, daca o serie de evenimente recente vor continua, "petrocratia-stil Bush" se va vedea concurata tot mai mult de influenta planetara a Rusiei si Chinei (Axa Moscova-Beijing) la aproape toate resursele energetice semnificative care au mai ramas. Intr-o perioada in care se vorbeste din ce in ce mai insistent despre "moartea petrolului" (conform "curbei lui King Hubbard"), iar batalia pentru ultimele rezerve a devenit acerba (vezi Iran, Venezuela, Sudan etc.), mesajul lui Bush este un avertisment ca Statele Unite vor fi, in continuare, foarte active strategic pe piata energetica.
Doi giganti euroasiatici: Rusia si China
Strategia SUA de a acapara resursele energetice mondiale sta la baza asa-numitelor "revolutii portocalii" din Georgia, Uzbekistan, Belarus si Kirgiztan. Aceeasi strategie se afla si in spatele implicarii americane in conflictele din Africa Occidentala sau din Sudan (de unde China importa 7% din necesarul de petrol). Si tot strategia monitorizarii resurselor energetice globale de catre SUA se afla la baza conflictelor aprinse ale Washingtonului cu Venezuela lui Hugo Chavez si Bolivia lui Evo Morales.
In ultimele luni, insa, aceasta strategie energetica globala a SUA a inceput sa produca efecte contrare si neasteptate. Este vorba despre formarea unei "coalitii a statelor slabe", care - uneori in ciuda unor traditionale animozitati - au inceput sa colaboreze, pentru a se putea opune superputerii americane, tocmai pentru a-si prezerva viitorul energetic. Washingtonul a inceput sa-si dea seama ca forta militara nu este intotdeauna de ajuns pentru a instaura "democratia" si "libertatea", prin care SUA inteleg sa faca "schimbari de regim" favorabile lor.
In ecuatie a aparut - mai ales din anul 2000 - o noua "axa": alianta strategica dintre Rusia si China, care constituie acum cea mai mare provocare pentru Statele Unite, de la sfarsitul "razboiului rece". O cooperare cu Moscova si Beijingul pare indispensabila proiectului energetic global american.
Or, contrar sfaturilor lui Henry Kissinger - arhitectul politicii presedintelui Nixon de "deschidere" a SUA fata de China din anii '70 - la recenta vizita din aprilie in SUA a presedintelui chinez, Hu Jintao, Casa Alba nu i-a acordat onorurile unei vizite de stat depline. In plus, presedintele Hu - la conferinta de presa comuna cu presedintele Bush - a fost pus in situatia de a asculta minute bune acuzatiile doctoritei Wang, din New York, o adepta a miscarii "Falung Gong". Altfel spus, Casa Alba a preferat "sa-si arate muschii", si sa-i traga o "palma" presedintelui Hu.
In acelasi timp, vicepresedintele Dick Cheney - aflat la inceputul lui mai a.c. in Lituania - a procedat in mod absolut similar, criticand politica energetica a Rusiei, situatia "drepturilor omului" din aceasta tara (scoasa de la naftalina), si tendintele "dictatoriale" ale lui Putin. Cheney a acuzat Kremlinul de "intimidare si santaj" in politica sa energetica, uitand de Irak.
Cateva zile mai tarziu, secretarul de Stat, Condoleezza Rice, a reiterat ideea ca in Rusia procesul de reforme ar fi fost intrerupt de Putin. Sa reamintim ca Rice, in cursul turneului sau din martie a.c., prin mai mult tari din Rusia de sud-est, a denumit China drept cea mai importanta "forta negativa" a Asiei.
Iranul si "Shanghai Cooperation Organization" (SCO)
"Shanghai Cooperation Organization" (SCO) a fost fondata in iunie 2001 de Rusia, China, Kazahstan, Tadjikistan si Uzbekistan. Scopul acestei organizatii era acela de a facilita "cooperarea in politica, economie, comert, finante, pe plan militar, stiintifico-tehnic, cultural si educational, ca si in energie, transporturi, turism si protectia mediului".
Foarte repede insa, SCO a devenit un bloc energetico-financiar din centrul Asiei care reuneste interesele actuale ale Rusie, si Chinei. Si, totodata, cea mai mare "contrapondere" la interesele globale americane.
La 15 iunie 2006, "SCO" a adresat o invitatie oficiala Iranului, propunandu-i sa devina membru cu drepturi depline al organizatiei. Ceea ce - mai ales in contextul nuclear actual - spune mult. Rusia si China doresc sa-si apropie Iranul si sa colaboreze cat mai strans cu Teheranul, inamicul global nr.1 al Statelor Unite. Ceea ce poate avea implicatii majore pentru politica externa, inclusiv in razboiul "prin interpusi" derulat in Liban, avand drept protagonisti Israelul si gruparea pro-iraniana, Hezbollah. In timp ce in spatele strategilor de la Ierusalim se pot banui influente americane, asocierea Hezbollahului cu tandemul Siria-Iran sugereaza prezenta in fundal a "axei Rusia-China".
Existenta "axei Moscova-Beijing" a dus in ultima vreme si la "acte de curaj" din partea unor state mai slabe, care au inceput sa faca pasi importanti pe calea independentei energetice si financiare (razboiul euro-dolar) fata de Statele Unite.
Strategia energetica a Rusiei
Din punct de vedere economic, Rusia este din nou pe val, contextul international fiindu-i extrem de favorabil. Cresterea vertiginoasa a preturilor la petrol si gaze umple spectaculos visteriile Kremlinului. In discursul despre "Starea Uniunii", presedintele Putin a anuntat ca rubla va deveni, dupa 1 iulie 2006, liber convertibila. El a mai declarat ca planuieste sa cumpere rezerve de aur in valoare de 40 de milioane de dolari.
Rezervele de aur ale Rusiei au crescut la suma record de 266,9 de miliarde de dolari, ajungand pe locul trei in lume, dupa China si Japonia - informeaza "Kommersant", citat de Agentia Rusia la zi". Totusi, este posibil ca aceasta pozitie sa fie de scurta durata, intrucat Moscova s-a angajat sa ramburseze inainte de termen uriasa datorie externa contractata in epoca sovietica. Mai exact 22 de miliarde de dolari, suma care va fi achitata pana la sfarsitul acestui an.
Premierul Mihail Fradkov a semnat, luna aceasta, actele ce demareaza procedurile de rambursare anticipata a datoriei externe a Rusiei catre statele membre ale Clubului de la Paris. Primul protocol bilateral in acest sens a fost parafat la Berlin.
Germania este principalul creditor al Rusiei, de la care are de recuperat opt miliarde de euro. Prima plata va fi facuta de catre Vnesekonombank catre Berlin, pe 21 august.
Rusia si-a asumat datoriile fostei Uniuni Sovietice, dar, in 1992, a cerut creditorilor sa esaloneze platile pe 20 de ani. Totusi, anul trecut, datorita veniturilor din exportul de petrol, Moscova a inceput sa plateasca anticipat, iar acum datoria catre Club a ajuns la 21,3 miliarde de euro.
Desi, initial, se estimase ca in acest an va putea fi rambursata doar jumatate din suma, Ministerul rus de Finante a reusit sa ajunga la o intelegere cu creditorii pentru inapoierea integrala a datoriei. Acestia nu au fost, desigur, deloc incantati de graba Kremlinului, ei pierzand astfel 7-8% din dobanzile anuale. Drept consecinta, Rusia a trebuit "sa rascumpere" datoria promitand creditorilor o prima de un miliard de dolari, care va fi impartita intre Germania, Franta, Marea Britanie si Olanda. Statele Unite vor primi de la Kremlin suma nominala datorata. Datorita rambursarii anticipate, Rusia va reusi sa economiseasca 7,7 miliarde de dolari.
Uriasele rezerve de petrol si gaze sunt pentru Rusia, nu doar un important aport valutar, ci si un extraordinar atu geopolitic. Un atu pe care Kremlinul incearca sa-l exploateze la maxim. Pentru a contracara expansiunea americana in domeniul pietelor energetice, Moscova incearca sa-si creeze un complex sistem de aliante.
Rusia este cel mai mare rezervor mondial de gaze naturale, al doilea fiind Iranul. Prin aderarea Iranului la organizatia "SCO" (axa Rusia-China), Moscova si Teheranul vor dicta impreuna pretul mondial la gaze naturale, si vor actiona geostrategic - folosind "arma" energetica - in diferite zone importante ale lumii (vezi criza gazului natural, de la inceputul lui 2006, provocata de Rusia, si consecintele acesteia).
Manevrele SCO si ale "axei Rusia-China" starnesc o vie ingrijorare la Washington, unde insa nu exista o unanimitate de vederi cu privire la mijloacele de reactie globala ale SUA contra Axei. Casa Alba a observat ca SCO nu numai ca detine majoritatea rezervelor de gaze naturale ale planetei, dar controleaza si o portiune importanta din resursele de petrol ale lumii. Un motiv mai puternic pentru o interventie militara in Iran decat "programul nuclear" al Teheranului. Acest scenariu comporta, insa, riscuri imense. La 26 mai a.c., ministrul rus al Apararii, Serghei Ivanov, a anuntat ca Rusia va furniza Iranului sofisticatele rachete anti-avion "TOR-M1", ca un preludiu la alte livrari de armament.
Riscurile unei eventuale ofensive americane impotriva regimului de la Teheran nu sunt, insa, doar militare, ci si economice. Prin Stramtoarea Hormuz trec 40% din transporturile mondiale de petrol. Potrivit analistilor, inchiderea Stramtorii Hormuz - inevitabila in cazul unui razboi intre SUA si Iran - ar "arunca" pretul petrolului la circa 120 de dolari barilul. Situatie in care multe tari ale lumii ar intra pur si simplu in colaps. Iar Rusia si Iranul, ca mari exportatori de petrol si gaze naturale, ar cuceri o pozitie-cheie in economia mondiala.
Dar surprizele geopolitice ale Kremlinului nu se opresc aici.
La sfarsitul lui mai 2006, Rusia a incheiat cu Algeria o intelegere de cooperare. Algeria - alaturi de Rusia - este cel mai mare furnizor de gaze naturale pentru Europa. Un motiv temeinic pentru ca Putin sa-si doreasca relatii bilaterale privilegiate. Pentru a-si atinge obiectivul, a acceptat chiar sa stearga datoria istorica a Algeriei fata de Rusia, in valoare de 4,7 miliarde de dolari. A obtinut in schimb "acces exclusiv" pentru companiile rusesti la rezervele algeriene de gaze naturale si petrol. Astfel, "Gazprom" si "Sonatrach" vor coopera, de pilda, in furnizarea gazului natural in Franta. La randul sau, Algeria va achizitiona avioane militare rusesti ultramoderne, in sistem defensiv, si arme hi-tech in valoare totala de 7,5 miliarde de dolari.
Influenta "Gazprom" se extinde si in Israel
In ciuda tensiunilor diplomatice dintre Israel si Rusia, autoritatile de la Ierusalim nu au ramas nepasatoare in fata ofertelor energetice ale Moscovei. Oferte extrem de tentante - si nu doar din perspectiva interesului public. Personaje dintre cele mai influente ale scenei politice israeliene au fost cucerite de propunerile gigantului "Gazprom". In frunte chiar cu premierul Ehud Olmert, al carui prieten apropiat, miliardarul Benny Steinmetz, urmeaza sa intermedieze mega-afacerea. Cotidianul "Yediot Ahronot" a dezvaluit, inca din luma mai, dedesubturile strategiei utilizate de Gazprom pentru a capta bunavointa decidentilor de la Ierusalim.
In domeniul energetic, Israelul depinde aproape in totalitate de importuri, resursele sale de combustibili fosili fiind neglijabile. In prezent, se bazeaza pe carbunele adus din Australia, Africa de Sud si Marea Britanie, si pe petrolul din Mexic, Egipt si Africa Occidentala. Previziunile specialistilor sunt, insa, alarmante. Ei avertizeaza ca, in jurul anului 2010, Israelul risca sa se confrunte cu o criza energetica severa, daca nu va reusi sa-si diversifice sursele de aprovizionare cu combustibili. In acest context, "Gazprom" a avansat o propunere greu de refuzat. S-a oferit sa furnizeze gaz natural Israelului, prin intermediul unui gazoduct care trece prin Turcia. Costurile de constructie ale conductei submarine - estimate la circa 1,5 miliarde de dolari - urmeaza sa fie suportate integral de partea rusa.
Numerosi analisti avertizeaza ca Rusia incearca, de fapt, sa creeze si Israelului o dependenta energetica de genul celei instalate deja in Europa. Si sa obtina, astfel, un redutabil instrument de presiune. "Yediot Ahronot" noteaza, insa, ca Kremlinul a reusit deja sa dobandeasca - prin "Gazprom" - canale privilegiate de acces pe langa mai marii de la Ierusalim. In solda companiei ruse se afla, pe langa amicul lui Olmert, Benny Steinmetz, si Amos Yaron, fost director general in Ministerul israelian al Apararii, sau avocatul personal al lui Benyamin Netanyahu, David Shimron.
Geopolitica resurselor energetice ale Chinei
Cresterea economica absolut spectaculoasa a Chinei - in medie cu 9% anual - solicita masive importuri petroliere, deoarece China nu poseda resurse energetice proprii.
La 26 mai 2006, Kazahstanul a inceput sa pompeze petrol brut spre China, prin noul oleoduct care duce din Atasu (Kazahstan) la Pasul Alatav (China). Circa 1000 km lungime de oleoduct. Este pentru prima data cand se pompeaza petrol direct in China.
Kazahstanul se numara printre membrii SCO (axa Moscova-Beijing), dar in acelasi timp, este intens curtat de "Chevron Texaco", fosta companie a lui Condi Rice. Catre 2011, acest oleoduct se va extinde la 3.000 de km, pana la Dushanzi. Acolo unde China construieste una din cele mai mari rafinarii din lume, care va deveni operationala in 2008. In 2005, China a cumparat "PETROKAZAHSTAN" pentru 4,2 miliarde de dolari, si dreptul de a face explorari in Kazahstan.
Pe de alta parte, Beijingul negociaza cu Moscova construirea unui oleoduct care sa aduca petrol din Siberia pana in nord-estul Chinei, proiect care va fi finalizat tot in 2008. Precum si un gazoduct, care sa transporte gaz natural din Rusia la Heilongjiang, in nord-estul Chinei.
De altfel, China si Rusia au incheiat recent si un acord de furnizare a energiei electrice. La sfarsitul lui mai, compania chineza de stat "Grid Corp" a anuntat ca va mari importul de energie electrica din Rusia de cinci ori, pana in anul 2010.
"Forumul China-Africa": Beijingul se infiltreaza in Africa petroliera
Beijingul a inceput, la randul sau, o infiltrare sistematica in Africa petroliera, pe domenii si in zone controlate pana recent de Statele Unite. Asa a aparut, in anul 2000, "Forumul China-Africa". Profitand de imensul sau surplus valutar, China a anulat tarifele vamale la 190 de categorii de produse importate din 28 de tari africane si a "sters" datorii in valoare totala de 1,2 miliarde de dolari.
China a reusit astfel, sa devina extrem de atractiva pentru statele africane bogate in resurse energetice. Sudanul ii asigura, in prezent, circa 7% din necesarul de petrol. In acelasi timp, Beijingul este extrem de activ in Golful Guineea, din vestul Africii.
In competitia acerba pentru resurse energetice, China a marcat in Angola un punct important impotriva Statelor Unite. Cu toate ca provincia angoleza Cabinda, bogata in petrol, era fieful traditional al lui "Exxon Mobile" si "Shell Oil". Beijingul a stiut, insa, sa profite de ocazie, atunci cand Fondul Monetar International a refuzat sa acorde Angolei un imprumut in valoare de doua miliarde de dolari. O banca chinezeasca de import-export a oferit imediat suma, in conditii de rambursare avantajoase, pe termen lung. In schimb, Guvernul de la Luanda a acordat firmelor chineze dreptul exclusiv de explorare de-a lungul coastei angoleze. Imprumutul de doua miliarde de dolari urmeaza sa finanteze importante proiecte de infrastructura. La care China va participa, cu specialisti si materiale. Aceste proiecte includ construirea de cai ferate, autostrazi, retele de fibre optice, spitale, birouri si 5.000 de blocuri pentru locuit. Este planificata si constructia unui aeroport pentru zboruriri directe intre Luanda si Beijing.
Concurenta Chinei in Sudan, Ciad si Nigeria
Sudanul a acceptat China drept partener principal de afaceri, dupa ce, in 1997, Statele Unite au comis gafa de a interzice companiilor americane - din motive politice - orice schimburi comerciale cu aceasta tara. Prin intermediul guvernului de la Khartoum, Beijingul a castigat influenta si in Ciadul vecin, alt stat care dispune de resurse importate de petrol.
La inceputul anului 2006, Banca Mondiala a trebuit sa abandoneze planul lui Paul Wolfowitz (presedintele IMF) de a refuza Ciadului un nou imprumut. Refuzul ar fi trebuit sa fie o lectie pentru autoritatile de la N'Djamena, care amenintasera cu reducerea exportului de petrol. Dupa precedentul din Angola, Banca Mondiala a preferat, totusi, sa nu riste. China era gata imediat sa se substituie organismului international.
Compania petroliera "Exxon Mobile" dispune si in Ciad, de exclusivitati. Dar Sudanul - sprijinit in secret de China - sustine cu arme rebelii locali, care vor sa rastoarne regimul corupt si nepopular al presedintelui Idriss Deby. Presedintele Deby nu mai este sustinut decat de 1500 de militari francezi, deoarece Ciadul este si un stat francofon. Un nou Guvern la N'Djamena, instaurat de rebeli, cu sprijinul Sudanului si al Chinei, ar pune sub semnul intrebarii si functionarea oleoductului Ciad-Camerun, utilizat de compania americana.
Cel mai mare exportator de petrol din Africa ramane, insa, Nigeria, stat plasat pana acum in sfera de influenta americana. Si aici, Beijingul a devenit un competitor serios.
Dupa vizita in Statele Unite, unde a fost umilit, presedintele chinez Hu Jintao a zburat direct in Nigeria, unde a semnat o intelegere cu Guvernul de la Abuja. Prin acest acord, China a capatat patru licente de explorare a petrolului nigerian, in schimbul unei investitii de 4 miliarde de dolari in lucrari de infrastructura.
Pe langa acestea, China va rafina 110.000 de barili de petrol/zi la Rafinaria Kaduna, va construi cai ferate si centrale electrice si va dispune de 45% din resursele pe care compania nigeriana "OML-130" le exploateaza. Presedintele companiei chineze "CNOOF" a declarat ca exploatarea "OML-130" este de mare interes, controland unele din cele mai mari bazine mondiale de petrol si gaze naturale". Daca pana acum petrolul nigerian era o exclusivitate occidentala, acum Beijingul a ajuns pe punctul sa inlature acest monopol din Africa.
Investitii in infrastructura si contracte privind exportul de petrol a mai realizat recent China si cu alte state africane: Gabon, Coasta de Fildes si Guineea Ecuatoriala. Se poate, asadar, vorbi despre o strategie petroliera a Chinei in Africa, dupa anul 2000.
Administratia Bush acuzata de lipsa unei "politici africane" coerente
"La 16 ani de la terminarea razboiului rece, Rusia si China revin in forta" - constata cunoscutul neoconservator Robert Kagan, unul dintre fondatorii PNAC (Project for a New American Century). In comentariul sau, publicat in "Washington Post", el deplange faptul ca SUA si Europa sunt total surprinse si nu stiu cum sa reactioneze in fata acestei noi realitati.
Prin pozitia sa, Robert Kagan este un personaj care cunoaste foarte bine felul cum se gandeste o problema politica la Casa Alba. Sotia sa - Victoria Nuland - fost secretar adjunct pentru problemele Securitatii nationale (NSC), a devenit recent ambasador al SUA la NATO.
Kagan scrie in "Washington Post": "Pana acum strategia Occidentului a fost sa integreze aceste doua mari tari (Rusia si China, n.n.) intr-o ordine internationala liberala. Daca Rusia si China vor ramane, insa, piloni ai autocratiei in deceniile urmatoare, atunci nu ne mai putem astepta ca ele sa impartaseasca conceptia Occidentului despre evolutia inexorabila catre democratie si sfarsitul erei autocratice."
Kagan acuza acum Beijingul si Moscova ca protejeaza "liga dictatorilor" aflati la putere in: Belarus, Uzbekistan, Burma, Zimbabwe, Sudan, Venezuela, Iran, Siria si Angola. Tari care rezista, precum China si Rusia, "democratizarii" cerute de Occident, considerand-o un amestec nejustificat in afacerile interne.
In continuare, Kagan scrie: "Chestiunea este daca Statele Unite si Europa s-au decis cum sa raspunda la provocare. Din pacate, Al-Queda nu este astazi singurul adversar al liberalismului, si nici macar cel mai puternic."
Recent, "Council on Foreign Relation" (CFR) - binecunoscuta organizatie a "Noii Ordini Mondiale" - referindu-se tocmai la dinamica strategiei energetice a Chinei (considerata drept marele rival al SUA la dominatia mondiala dupa 2015), a acuzat dur Administratia Bush ca, spre deosebire de China, nu are o politica coerenta si ceva "mai intelegatoare" fata de statele africane. CFR a criticat indiferenta SUA fata de dramele umanitare de pe continentul african, asa cum este cel de la Darfur (din sudul Sudanului), cerand Administratiei Bush sa promoveze mai riguros interesele si imaginea Americii in Africa.

---

Despre autor: