Eugen SIMION: Procesul comunismului (I)

Nu am nici o tragere de inima sa ma amestec in discutia ce se poarta azi in presa romaneasca privitor la procesul comunismului. Unele lucruri privesc insa literatura si, daca privesc literatura, ne privesc pe fiecare in parte. Asa ca, iesind din rezerva pe care mi-am impus-o in chip deliberat de mult timp, as vrea sa fac unele precizari ce mi se par utile in acest proces care tinde sa ia proportii si sa "sminteasca" (folosesc inadins un termen predist) si mai mult o societate si asa smintita, invrajbita, dezorientata si, desigur, complet dezamagita. Cateva reflectii:
1. Procesul comunismului nu se poate reduce la deconspirarea informatorilor Securitatii. Acestia nu reprezinta decat o mica parte dintr-un sistem amplu, bine articulat, un sistem piramidal care angaja, in fond, toata societatea romaneasca. A pune totul pe seama unor nenorociti de delatori este, fie o diversiune, fie o eroare grava de strategie. Nu micii delatori au condus sistemul totalitar, nu ei aveau initiativa si determinau masurile represive majore in domeniul economiei, educatiei, justitiei, culturii si, in fapt, in toate compartimentele vietii sociale. A-i demasca, azi, pe acesti mizerabili supravietuitori este, poate, o operatie utila, a-i ignora insa, cu obstinatie, pe cei care-i recrutau si-i foloseau intr-un chip sau altul este tot una cu a incerca sa faci curatenie in pivnita si a lasa casa propriu-zisa napadita de gunoaie... Cu ce este mai putin culpabil, sa zicem, un feroce secretar de partid dintr-un raion din Prahova anilor '50 decat nenorocitul care-l denunta pe vecinul sau ca ascunde in pod trei saci de grau pe care trebuia sa-i dea "la cota"?
2. Ideea ca toti cei care au trait intr-un regim totalitar sunt vinovati pentru ca, intr-un fel sau altul, "au colaborat" cu politia politica este profund nedreapta. Chestiunea s-a pus si in Germania, dupa caderea regimului hitlerist, atunci cand toata lumea invinuia toata lumea... Filosoful Karl Jaspers a scris, in 1946, un eseu pe care l-am citat si altadata, un eseu in care, dezbatand tema culpabilitatii, filosoful spune ca sunt patru categorii de culpe in care au putut cadea cei care au trait intr-un regim totalitar. Le mai amintesc o data: a) culpa criminala, b) culpa politica, c) culpa morala si d) culpa metafizica. Primele doua vizeaza pe capii sistemului si pe cei care au coordonat masurile represive ale sistemului. Vina lor cade sub incidenta Justitiei. Celelalte doua (culpa morala si culpa metafizica) afecteaza, in fapt, o buna parte din cei care au trait in timpul nazismului, fara a fi colaborat propriu-zis (adica in forme organizate) cu structurile represive ale regimului. Toti cei care au tacut si s-au ascuns de frica atunci cand vecinul lor era ridicat de Ghestapo sunt suspecti de culpa morala. Judecatorul lor este propria constiinta. Ea, singura, trebuie sa determine dimensiunea culpei si sa-i faca sa se caiasca. Si, daca se caiesc, sa incerce sa indrepte raul pe care l-au facut. "Sa indrepte" este un fel de a spune. Victima fricii si tacerii noastre nu mai poate beneficia in niciun fel de regretele si pocainta noastra. Terapeutica morala poate fi utila doar pentru cel care, asistand la actele de cruzime, n-a facut nimic sa le impiedice.
Culpa metafizica este generala, cuprinde pe toti cei care au trait intr-un regim dictatorial. Simplu fapt de a trece prin mecanismele sistemului (scoala, a lucra intr-o institutie intelectuala sau intr-o uzina, a citi jurnale, a merge la teatru etc.) reprezinta un pact de existenta (chiar daca pactul nu este constientizat) cu un regim politic. Nu-mi amintesc, acum, ce propune filosoful german privitor la iesirea din aceasta culpa involuntara si profunda. Ma intreb daca exista posibilitatea unei purificari. Poate doar printr-o meditatie repetata si bine determinata. O meditatie, desigur, individuala pentru ca fiecare a trait in felul sau relatiile cu sistemul politic: s-a ferit cum a putut si cat a putut sa faca mari compromisuri cu ideile, a facut, totusi, compromisuri intr-un caz sau altul etc.
P.S.
In "Gandul" din 17 august a.c. vechea noasta cunostina, dl. Gheorghita Aurelian Ion - cel care a protestat in presa atunci cand a aparut primul volum din seria manuscriselor lui Eminescu, zicand ca, publicandu-le, nu facem decat sa mancam banii poporului - dl. Gheorghita Aurelian Ion, zic, saluta acum cu caldura decizia Ministerului Culturii de a desfiinta Comitetul National pentru Integrare Culturala si ma acuza pe mine ca am profitat mult timp de "o sinecura"... "Cati asemenea "maestri ai poporului" traiesc fara jena hraniti de la buget, cu tot cu "oameni lor", dand impresia ca fac ceva?" - intreaba el retoric si caragealesc. Raspuns: nu stiu cati asemenea indivizi sug sangele poporului, azi, dar stiu ca, in privinta "sinecurei" mele, dl. Gh. A.I. fabuleaza urat si iresponsabil. Tin sa precizez pentru cei interesati ca E.S. n-a profitat de nici o sinecura, E.S. n-a primit in timpul cand a fost vicepresedinte si presedinte al A.R. (adica timp de 11 ani) nici un fel de salariu de la Comitetul pe care il injuriaza, acum, cu atata lipsa de responsabilitate, dezinformandu-si cititorii, dl. Gh. A. I.

---

Despre autor: