Mai nimic teatral nu se intampla in Bucuresti zilele acestea. Exceptiile sunt putine si, dupa cate se vede, mult frecventate. Locurile favorite raman, bineinteles, gradinile. Vestea cea buna e ca prestatiile vazute pana acum, chiar daca in spatii des
Mai nimic teatral nu se intampla in Bucuresti zilele acestea. Exceptiile sunt putine si, dupa cate se vede, mult frecventate. Locurile favorite raman, bineinteles, gradinile. Vestea cea buna e ca prestatiile vazute pana acum, chiar daca in spatii deschise, nu scad sub un anume nivel valoric.
Una dintre gradinile "cu ambitii si proiecte mari de viitor" este cea a Centrului Cultural "Nicolae Balcescu". Transformat de curand, datorita asiduitatii directorului adjunct, actorul Costel Cascaval, in Centrul Cultural al Sectorului 4, gradina din Strada 11 Iunie va ajunge, in masura in care planurile vor deveni realitate, "cel mai popular loc din Bucuresti, deschis tuturor artelor: teatru, muzica, graffiti, proiectii cu filme ale tinerilor regizori etc". Li se va adauga si un workshop de Commedia dell' Arte extins pe cateva luni, la sfarsitul carora spectacolul rezultat va fi itinerat prin diferite cartiere bucurestene. "Locuitorii sectorului 4, mai bine de 200.000 de oameni (cam cat Bacaul), merita ceva mai mult decat evenimentele din campaniile electorale cu concerte si fete in bikini care striga Bucuresti, Bucuresti, buna seara! Va simtiti bine?", opineaza Costel Cascaval.
Acest "ceva mai mult" s-a materializat deocamdata prin spectacolul Happyend dupa textul lui Teodor Mazilu, in regia actorului Marian Popescu. Primul castig este scuturarea textului atat de cliseele lingvistice ale unei perioade apuse, cat si, in egala masura, de parodierea lor, in care, lucru stiut, Mazilu era maestru. Textul, care pleaca de la relatia de cuplu a unui regizor destept cu o actrita frumoasa, este cu totul adaptat schemelor de azi: ea aspira sa plece la Hollywood: el este invitat sa monteze la New York (ma rog, ea intelesese ca la Deva). Intreg spectacolul, in adecvata viziune a lui Marian Popescu, se ridica pe jocul soarece-pisica, cu rolurile etern interschimbabile. Energia relatiei se naste si renaste din pedala apasata, fara incetare, pe ura si tensiune. In fond, cei doi sunt camuflati permanent intr-un joc al mastilor, al cautarii obstinate a ascendentului unuia asupra celuilalt, gasit de fiecare data si pierdut in minutul exact urmator.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.