"Desfoind ceapa" sau spovedania unui fost SS

tineri care au slujit ca auxiliari in fortele de aparare antiaeriana si ca, spre sfarsitul conflictului, a fost soldat, petrecand un timp intr-un lagar american de prizonieri. Acum, intr-un interviu pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung, poate cel mai influent cotidian german, cel considerat, gratie crezului sau democratic, reperul etic, vocea morala cea mai autorizata a tarii, marturiseste ca a facut parte din temutele Waffen-SS.Lesne de inteles ca vestea a avut efectul unui soc printre scriitorii, criticii literari, istoricii si oamenii politici germani, pentru a nu mai vorbi de ecoul in mass-media. In varsta azi de aproape 80 de ani (s-a nascut in toamna lui 1927), autorul Tobei de tinichea (Die Blechtrommel), care i-a adus instantaneu celebritate, a facut stupefianta marturisire in preajma aparitiei volumului sau de memorii Beim Hauten der Zwiebel, ceea ce s-ar putea traduce prin Desfoind ceapa, o metafora discutabil cat de fericita, a destainuirii a trecutului sau din anii adolescentei pana in 1960, cand Toba de tinichea i-a deschis drumul faimei scriitoricesti si, mai apoi, al Nobelului. Fascinat, ca majoritatea celor din Hitlerjungend, de aureola de invincibilitate a Wehrmacht-ului, a dorit, inca de la varsta de 15 ani, sa se inscrie ca voluntar pentru arma de risc maxim a submarinului. Ca tanar cu imaginatia inflacarata, hranita cu romanele de aventuri ale lui Karl May, simtea, probabil, nevoia sa-si probeze curajul, traind la cea mai inalta cota tensiunea si punandu-si in fiecare moment viata in primejdie. Autoritatile Kriegsmarine (Marina de razboi) l-au respins insa, ca fiind prea tanar, si atunci a sfarsit prin a sluji (in 1942) in randurile fortelor de munca (Reichsarbeitdienst), pentru ca, in 1944, cand avea, asadar, 17 ani, sa fie chemat sa-si faca datoria ca tanchist la divizia de panzere Frundsberg, care facea parte din Waffen SS. In acea vreme, afirma el, randurile SS se subtiasera apreciabil, ca urmare a pierderilor suferite, si, ca atare, a inceput o actiune masiva de recrutare printre cei ce nu atinsesera inca varsta reglementara. Tanarul cu vise eroice a fost repartizat ca tunar pe unul din tancuri, fara sa aiba insa pe constiinta - cel putin asa sustine - varsare de sange. Dimpotriva, a fost el insusi ranit, pentru ca, apoi, la sfarsitul razboiului, sa fie luat prizonier, fiind eliberat in 1946. A scapat sa fie identificat drept SS deoarece in perioada de confuzie, cand dezastrul final devenise evident, s-a renuntat la procedeul de a tatua pe bratul recrutilor grupa lor de sange, ceea ce ii deosebea de soldatii obisnuiti. In plus, la ordinul superiorilor, inainte de a fi luat prizonier, si-a ars uniforma. Intrebat de ce i-a trebuit un timp atat de lung sa dezvaluie ca a facut parte din SS, scriitorul a raspuns: "Mi-a apasat greu constiinta. Tacerea mea in toti acesti ani este unul din motivele pentru care am scris aceasta carte. Trebuia sa spun adevarul".La inceput, se confeseaza el, a considerat SS ca o arma de elita, nu ceva "repungnant". Numai dupa ce tribunalul de la Nurnberg a declarat SS-ul organizatie criminala, a inceput sa-si dea seama de realitate. "Am fost suficient de stupid sa cred ca germanii nu sunt in stare de fapte rele si sa iau drept propaganda cele spuse pe seama sa" (a SS-ului). Dezvaluirile procesului de la Nurnberg asupra brutalitatilor comise de SS l-au facut "sa se simta apasat de sentimentul vinovatiei si rusinii".Intr-un comentariu propriu pe marginea interviului, Frankfurter Allgemeine Zeitung il acuza pe laureatul Premiului Nobel de ipocrizie, amintind de cuvintele sale pline de indignare, care acum suna atat de fals, cand, in 1985 - se implineau atunci 40 de ani de la terminarea razboiului - a condamnat vizita cancelarului Helmut Kohl si a presedintelui Ronald Reagan la cimitirul din Bitburg, unde sunt ingropati nu numai soldati americani, ci si SS-isti. "Nu ar fi fost mai cinstit daca am fi stiut atunci ca unul din cei ce au urmat orbeste SS-ul avea sa devina, cum a fost cazul lui, un campion faimos al libertatii si democratiei?", se intreaba ziarul, precizand ca nu poate fi vorba de a-i aduce scriitorului invinuiri grave", "era pe atunci doar un copil" si notand ca cel putin Gunter Grass a avut decenta sa nu pretinda ca a participat la rezistenta antinazista si a admis ca a crezut in Hitler pana la procesul de la Nurnberg. Din pacate, pentru a cita de data aceasta dintr-un saptamanal britanic (Sunday Times), "Grass s-a ascuns in spatele unui zid al tacerii in dezbaterile postbelice, cand ar fi putut avea o contributie cruciala la recunoasterea adevarului". Intre altele, scriitorul a preferat sa taca atunci cand un alt fost SS-ist, Franz Schonhuber, in prezent lider al partidului Republikaner de extrema dreapta, si-a publicat autobiografia Ich War Dabei (Am fost acolo), in care insista ca membrii Waffen SS sunt pe nedrept stigmatizati si ca organizatia din care au facut parte a fost, efectiv, o ramura a armatei regulate, si nu o formatie a nazistilor convinsi. Grass ar fi putut sa reaminteasca "amanuntul" trecut sub tacere ca in atributiile SS-ului, la origine garda personala - Schutzstaffel (Corpul de paza) - a lui Hitler, al carei efectiv a ajuns, cu timpul, la un milion de oameni, intra si administrarea lagarelor mortii.Destainurile tardive ale laureatului Premiului Nobel ar putea duce la o reconsiderare radicala a carierei celui care a devenit celebru pentru afirmatia ca numele Germaniei va fi pentru totdeauna legat de Auschwitz.

"SS pe gulerul uniformei nu-mi repugna"
"Trebuia sa iasa, in sfarsit, la iveala". Asa isi incepe Gunter Grass, scriitorul aproape octogenar, confesiunea despre lunile adolescentei petrecute in trupele de elita ale lui Hitler, Waffen SS. Confesiune tardiva, egocentrista, inscenare a propriului sfarsit ca "instanta morala" a Germaniei postbelice, artificiu de PR. Sunt doar cateva din etichetele primite de Grass de la prieteni, cunoscuti, adversari si mai ales de la cei care nu i-au deschis nici macar odata cartile. Marturisirea socanta pentru mii de germani care isi poarta resemnati crucea istoriei s-a dovedit a fi preludiul reusit al lansarii celei mai recente carti a laureatului Nobel, "Desfoind ceapa" (Beim Haeuten der Zwiebel). Autobiografia incepe cu sfarsitul celui de-al doilea Razboi Mondial, vazut prin ochii unui tanar de 17 ani si se termina cu aparitia romanului "Toba de tinichea", pe cand Grass era deja tatal unor gemene. Metafora din titlu face referire la flash-backul in propria devenire. Grass nu foloseste uzualul "Zwiebel schälen" (a coji), ci "Zwiebel häuten" (a jupui). La fel de violenta cum este destainuirea. Pana la sange, cu degetul direct pe rana, pana la miezul ascuns al vietii. Nu simpla relatare face din aceasta scriere a lui Gunter Grass una dintre cele mai vii ale sale, ci reflectia lucida asupra propriului trecut. "Nimic care sa tradeze vreun semn de teama sau disperare nu este crestat in foaia de ceapa. Am privit trupele Waffen SS, mai degraba ca unitati de elita, care actionau cand trebuia contracarata o bresa in linia frontului (...)". Macularea in urma celor trei luni de armata in slujba Waffen SS este constientizata a posteriori. Povara devine din ce in ce mai grea cu fiecare minut de tacere. "Ceea ce am dobandit cu mandria prosteasca a anilor mei de tinerete, am vrut sa tin ascuns dupa razboi, de rusine", spune Grass in cartea sa. "Insa povara a ramas si nimeni nu a putut sa o faca mai usoara". Justificarile gasite de autor in inocenta varstei de 17 ani, care nu a lasat sa vada gandirea diabolica pe care era fundamentat national-socialismul si care a adus cu sine moartea a milioane de evrei, este corectata 60 de ani mai tarziu, de luciditatea omului care le-a cerut mereu germanilor sa isi asume trecutul. Refugierea in spatele unei vini colective nu este acceptabila pentru Grass, scriitorul angajat politic ori pentru Grass, cel care tinea discursuri legate de morala. "Desfoind ceapa" poarta urmele vinii impartasite (Mitschuld). "Ca voi trai cu ea toti anii care urmeaza, este o certitudine", spune Grass.

Intre plictis si instructie
Lunile petrecute in Waffen SS sunt marcate in memoria scriitorului de doua constante: plictisul si instructia. Scopul programului cazon era "indobitocirea" (zu Sau gemacht werden). Din orele de scoala, pe care le aveau tinerii din Waffen SS, lui Grass nu i-au ramas decat franturi, cuvinte precum "sange", "pamant". Confesiunea taioasa, formulata in propozitii scurte si cuvinte simple, este sparta de ludicul scriitoricesc. Pornind de la aceste franturi de amintiri, cititorul este incurajat sa recompuna, inclusiv prin navigarea pe net, discursurile din vremea celui de-al Treilea Reich. "O data pe saptamana ne plictiseam la cursuri, in cadrul carora se vorbea despre
Lebensraum si Weltanschaung
: Blut und Boden... Din toate acestea mi-au ramas in minte resturi de cuvinte, care si astazi pot fi gasite cu sutele pe internet". Desigur, un artificiu scriitoricesc. Asa cum spunea chiar Grass in cartea sa "In mers de rac", scriitorul "isi aminteste profesionalist", iar amintirea bruta este dezmierdata ca o pisica pana incepe sa toarca.

---

Despre autor: