Discotecile in aer liber de pe litoral vor fi obligate sa incheie programul muzical la ora 23:00, comertul ambulant pe plaja va fi interzis, iar persoanele fizice si asociatiile familiale vor putea furniza servicii de cazare si alimentatie in locuint
Discotecile in aer liber de pe litoral vor fi obligate sa incheie programul muzical la ora 23:00, comertul ambulant pe plaja va fi interzis, iar persoanele fizice si asociatiile familiale vor putea furniza servicii de cazare si alimentatie in locuintele familiale de pe litoral numai daca acestea sunt autorizate, inregistrate si clasificate. Toate aceste reguli noi vor fi incluse intr-un proiect de act normativ al Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului (MTCT). ""Am dat foarte multe amenzi pe litoral pentru nerespectarea orei de inchidere a discotecilor amenajate pe plaja. Conform legii, programul acestora era pana la 1:00, insa noi mergeam la 4:00 si gaseam deschis"", a explicat Dorin Gherghina, director adjunct la Directia Juridica, Autorizare si Control din cadrul ANT. SANCTIUNI. Patronii discotecilor care nu respecta noile reguli vor fi amendati cu pana la 50.000 de lei. ""Discotecile de pe plaja sunt impropriu construite. Ele ar trebui amplasate la capatul statiunii. Ar fi bine ca patronii acestor discoteci sa respecte conditiile impuse de lege"", a explicat Angela Zahiu, proprietara Hotelului Best Western Savoy, din statiunea Mamaia. De asemenea, patronii discotecilor si unitatilor in spatiu inchis vor fi obligati sa asigure dotari speciale pentru izolarea si protectia fonica a surselor generatoare de zgomot si vibratii. Nerespectarea parametrilor legali atrage o amenda cuprinsa intre 5.000 si 10.000 de lei. In plus, persoanele fizice si asociatiile familiale care vor fi depistate ca ofera cazare turistilor si nu sunt autorizate, inregistrate si clasificate vor fi amendate cu sume cuprinse intre 4.000 si 8.000 de lei. (Elena Stan) AMENZI
""Am dat foarte multe amenzi pe litoral pentru nerespectarea orei de inchidere a discotecilor amenajate pe plaja. Conform legii, programul acestora era pana la 1:00, insa noi mergeam la 4:00 si gaseam deschis"" - Dorin Gherghina, director adjunct la Directia Juridica, Autorizare si Control din cadrul ANT


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.