Meseria de cititorMarea Neagra

Circula un banc pe vremea Vechiului Regim (numesc arbitrar timpul socialist al Romaniei) unde se spunea ca singurul nostru vecin care ne vrea binele este... Marea Neagra! Marea Neagra, Pontul Scitilor, care il numeau Aksaina, adecatelea taman neagra, inchisa la colorit, de unde gretilii cei vechi au inteles prin acel a un prefix privativ si prin xeinos echivalentul strainului, strainilor, deci neprietenoasa acestora, pentru ca, in vreme, sa se inverseze termenul si sa devina Euxeinos, mare (substantiv, nu adjectiv!) prietena, amicala. Denumirea vine fixata, totusi, de turci, care denumeau "colorat" punctele cardinale: Nordul era "negru", Sudul "alb", Vestul "albastru" iar Estul "verde". La nord ei aveau Karadeniz, la sud Akdeniz. Marea Neagra este o mare semi-inchisa, mai intinsa ca Egeea dar fara golfuri, fara insule, care comunica la miazanoapte, prin stramtoarea Kerci, cu Marea Azov, in timp ce la miazazi iese in Marmara prin Bosfor si apoi in Mediterana prin Dardanele. Daca privim Europa ca pe o harta stas, ce se termina in dreptul Asiei Mici, aflata azi la turci ea este cea mai indepartata de Oceanul Atlantic, unde tot visam noi sa ne integram.
Marea Neagra a rasarit in politichia de carnaval romaneasca destul de tarziu, mai ales dupa ce juniorul Bush, in primul sau mandat, a anuntat de la Varsovia (chestie cu valoare de simbol) ca Uniunea Europeana ar trebui sa se extinda la toate marile continentului euroasiatic. Fireste, gandindu-se la Turchia si la relatia de intruziune a UE in NATO. Ce te faci insa daca Ooropa dumnisale se duce pana la Uralii lui de Gaulle? Atunci ar trebui sa intre in discutie si Caspica si Iranul si Irakul, caci de colosa rasarira Sumerul, Mesopotamia (denumire greceasca, bre!), Persia lui Dariu al lui Istaspe si corabia lui nea Noe. Ba, mai mult, Israelul chiar trebuie sa faca parte din continent, taman de acolo porni civilizatia iudeo-crestina, si daca-i pe asa, Eghipetul cu faraonii lui, hop si ei, pentru ca la o adica de ce sa sada pe alaturea Tunisul cu Cartagina lui in flacari, Marocul, Algerul si chiar Libia cu Tripolii, ca-s la o aruncatura de bat de Sicilia si de Ispania si de insulele alea, Chipru si Malta! Si tot asa, ar fi bine sa intre in conglomerat pana si Brazilia si Argentina cu tot continentul colonizat, basca toata Africa, pana la buri, chiar si Australia si Noua Zeelanda, colonizate de englezi si tot asa! Ba bine ar face sa intre si Indochina, ca a fost frantuzeasca!
Tarani de la Dunare, cum suntem cunoscuti indeosebi, incercam si noi sa dam din aripioare dupa cum bate vantul peste creturile apei. Dupa Constantinescu, un penibil conducator, nasulia a fost luata la mestecat de actualul prezident, ce s-a transformat la randul lui intr-un fel de "telegrafist" al Americii si a purtat vorba pana la Moscova (vorba ghilimetata, la care subscriem fatis, a aparut in media internationale!). Moft, monsericule, cu abur de varza acra! In siajul acestui moft, apare una bucata noua publicatie, intitulata Revista de politica internationala, scrisa de "echipa de zgomote" (titlu din Fanus Neagu, de care se tot impiedica astia de dreapta!) de pe langa fostul presedinte E. Constantinescu.
Stiam ca la Facultatea de Istorie asistentii si prefesorii au fost selectionati pe criteriul apartenentei la team-ul (sa-i zicem gasca) lui Z. Petre, profesoresa de altfel buna, de nivelul liceului de pe vremea noastra - nu-i nici un dezastru, E. Lovinescu a fost toata viata asa ceva! Toti cei agreati de dansa, plus fiul ei si ea insasi, fac parte atat din consiliul editorial, cat si din colegiul redactional al publicatiei. Articolele adunate aici sunt scrise in graba, publicistic, fara mare efort, luate de altminteri, in parte, si de pe internet. Toate sunt pline de locuri comune si de vocabulele specifice limbajului de lemn ("Marea Neagra - realitate sau vis politic?" ; "Marea Neagra - frontiera sau punte de legatura?" ; "Romania la Marea Neagra"; "Proiecte politice romanesti in zona Marii Negre si in Orient" etc), nu propun nimic nou, nu ridica de loc cartile de pe masa, nu se uita sub ele, nu explica nimic, sunt lipsite de o idee cat de mica, sunt vetuste si provinciale. Subrede de-a dreptul si de tot hilare sunt si trimiterile - au ajuns sa fie citati drept somitati un obscur agent de influenta ca Bruce Jackson sau un jurnalist submediocru precum M. Oprea, pana si contestabilii Huntington ori V. Bukovski. (Este de preferat Charles Bukowski, dar ma indoiesc ca l-au cetit!). Cel mai inchegat eseu, sa zicem, ce pune o problema de relationare este acela al cercetatoarei de la INALCO, Catherine Durandin, modesta specialista in probleme romanesti (devenita astfel mai ales datorita unor accidente biografice). Foarte slabe, inutile chiar si pentru un ziar articolele semnate de M. Oprea, S. Pralong, T. Melescanu, S. Courtois, L. Sitaru, F. Turcanu - ultimul, rasfatat de echipa mai sus-amintita, a scris o biografie nesemnificativa despre Eliade. (Apropo, singurul care a spus ceva in legatura cu subiectul - in ultimele trei decenii - este profesorul Eugen Simion, atat). Apoi, dezagreabile sunt corectura revistei, aspectul grafic labartat, dezacordurile ("un rol specific pentru tarile din zona care apartin structurilor NATO") sau lipsa de exercitiu intelectual ("partea cealalta a Bosforului, in Mediterana") etc. E. Constantinescu compune un articol justificativ, de propaganda derizorie (nu stiam ca respectivul este autorul a 12 volume, stiam ca participase doar ca semnatura la un tratat de mineralogie si publicase o brosura despre Skarnele de la Rosia Montana!), iar Z. Petre, in stilul ei usor demodat, incearca un subtil capitol de manual fara pretentii, nepunandu-si nici o clipa probleme de interpretare a arealului in context global. Extrem de deranjanta si deloc democratica demonizarea autoproclamatei Republici Transnistrene, de parca ar fi fost vreodata a noastra! Ridicola, si in legatura cu mediatizarea sa fortata, apasarea prea directa pe rolul lui Carol I, care in lunga sa domnie nu a facut decat sa traga la indigo angajamentele lui Cuza. Si, fara partinire, marele politician al veacului XIX pare ca este, orisicat, Kogalniceanu! De tot ridicola incercarea de asumarea a pionieratului in revolutiile portocalii - "istoric", intai a fost Ucraina, ca asa se dese(m)nase!
Eram la curent cu faptul ca in domeniul literar si artistic nu se prea misca nimic, la noi, in ultimii cincisprezece, saisprezece anisori. Desigur, sunt perioade cand are loc o relaxare, o diminuare a spiritului, o trecere prin convulsii. Asta traim si asta vaz ca se intampla si in domeniul istoric. Nu mai sunt mari profesori, nu mai exista emulatie, nu mai sunt scoli. Asadar, o revista ar fi binevenita, dar nu asa, incropita cu cei de-ai casei, trimisi pe la diverse burse de convenienta, cu istorici de televiziune specializati in "istorie contemporana", un fel de gazetarie cu partipriuri, cu oameni politici inventati si resapati, cu veleitari care abordeaza problemele doar din frustrare si resentiment. Sistemele lumii moderne, unitatile ei politice, relatiile internationale si noile done sunt schimbatoare si destul de bine ambalate sub diverse forme economice, culturale, ideologice si ca sa le descoperi chiar iti trebuie inteligenta. Pana in prezent, abordarea chestiunii Marii Negre care, personel, nu cred ca priveste decat strategia Americii si a NATO, mi se pare puerila si pe alocuri chiar ticaloasa - cine stie ce scopos abscons au pe acolo bazele celea militare!
P. S.: Nu pot sa nu-i raspund amicului meu "traktorist", de pe web, de-o mare deschidere si toleranta, care se minuna ca am sustinut cum ca in engleza nu-i gen. Poate m-oi fi exprimat aiurea, dar cred ca a prins ideea: era vorba de forme neschimbate, otova, nediferentate prin articol! Ma refer, in general, la simplitatea limbii engleze, nu la bogatia lexicului lui Shakespeare!

---

Despre autor: