In Dogville, Grace nu ajunge intamplator, dar noi nu stim asta la inceputul filmului. Noi suntem naivi, credem ca biata fata fugea de gangsteri si lui Tom i s-a facut mila de ea si a ascuns-o in mina de argint parasita. O sa avem prilejul pe parcursu
In Dogville, Grace nu ajunge intamplator, dar noi nu stim asta la inceputul filmului. Noi suntem naivi, credem ca biata fata fugea de gangsteri si lui Tom i s-a facut mila de ea si a ascuns-o in mina de argint parasita. O sa avem prilejul pe parcursul capitolelor sa aflam mai multe lucruri la care nu ne-am gandit. Cum ar fi semnificatia unui vot popular, "esenta democratiei", cum am spune noi azi. Am crescut cu imaginea idilica, hranita de decenii intregi de propaganda subtila crescuta pe lipsa de informare ca democratia inseamna alegeri libere. Ca de la o vreme asta inseamna scoruri de 50-50 la suta, epoca inceputa o data cu alegerile din 2000 din SUA, ca asta inseamna uneori ca acela cu 40 la suta castiga alegerile celui care a obtinut 60 la suta sau ca alegerile nu sunt valabile daca nu au iesit "ai nostri", toate astea sunt o alta poveste. In aroganta noastra credem ca asta ne face bine. Si lectia tinerei Grace care ajunge in Dogville poate spune ceva in plus: "Am fost crescuta sa fiu aroganta, asa ca a trebuit sa invat unele lucruri", spune Grace si in naivitatea noastra credem ca este vorba oareum de o proasta trasatura de caracter de care, orice persoana urmarita de gangsteri si picata in mijlocul unor oameni straini, trebuie sa se descotoroseasca. Sa fie vorba despre drumul lung de la aroganta la umilinta? Sau altceva. Cum ar fi, de pilda, sondarea unei realitati arogante pentru a vedea cat de profunda este aceasta chiar si intr-un oras cu nume "tampit" (si am mai auzit si altele) aflat in tara democratiei "adevarate". Dar si cliseele sunt folosite de Lars von Trier pentru a fi rasturnate, daca nu imediat, atunci cu siguranta in final, atunci cand totul este deconspirat si fiecare replica, gest si actiune a filmului se transforma in opusul lor. Deocamdata suntem in stadiul de naivi, de oameni care am ales libertatea pentru a ne pune lantul la gat de bunavoie. Ne fascineaza tot ce sclipeste, ca niste papuasi cu ceva carte, si nu vedem haul de dedesubt. Asa e si Grace care, ca orice om bine crescut, refuza politicos mancarea oferita cu generozitate de binefacatorul ei. Numai ca, feriti-va de generozitate! Mai ales cand va este oferita ca ajutor! Desi Tom nu este grec, el stie sa lanseze, cu blandete, credem noi in naivitatea noastra, un avertisment taios: "Grace, in acest oras, pe vremurile astea, este foarte nepoliticos sa nu mananci ce ti se pune in fata". Deja, libertatea incepe sa fie amenintatoare. Nu mai e asa de libera cum au crezut multi dintre cei care au trecut pe langa statuia cu acelasi renume din portul New York, alintat, pentru naivi, cu apelativul "Big Apple". Marele Mar din care generatii intregi de naivi care au traversat Oceanul au vrut sa muste. "Si daca ti-as spune ca poti ramane aici?" o imbie Tom pe Grace, desi Dogville nu e tocmai New York. "Este un oras foarte mic, trebuie sa ma ascund. Oamenii o sa puna intrebari" incearca Grace sa se apere. "Nu conteaza. Nu si daca si ei ar vrea sa te ajute" o linisteste Tom. "Vrei sa spui ca toata lumea e ca tine?". Adica oameni cu suflet mare, generosi si darnici. "Sunt oameni buni. Sunt oameni de incredere", descrie Tom, in cateva cuvinte, comunitatea din Dogville. O replica pe care e bine sa o tineti minte pentru ca de-abia in final o veti intelege in toata marsavia ei. Deocamdata insa, suntem niste spectatori naivi cu zambetul pe buze chiar daca pe langa ureche ne trece un zgomot bland de lanturi.
Despre autor:
