Dan CIACHIR: Cronica unor ani alunecosi

Deosebit de interesant, pentru istoria recenta a Bisericii noastre, jurnalul lui Dudu Velicu, editat cu competenta profesionala de Alina Tudor-Pavelescu, sub titlul "Biserica Ortodoxa in perioada sovietizarii Romaniei/ Insemnari zilnice, I. 1945-1947", Arhivele Nationale ale Romaniei, Bucuresti, 2004.
Dudu Velicu (1902-1977) a facut studii de teologie in Polonia si la Strasbourg, a fost secretarul particular al patriarhului Miron Cristea, pentru ca ulterior sa devina secretarul lui Eugen Cristescu, directorul Serviciului Special de Informatii in perioada 1941-1944. Dupa 23 august, a lucrat la Ministerul Cultelor si a frecventat cu asiduitate anticamera - uneori si biroul - patriarhului Nicodim.
Insemnarile lui Dudu Velicu privesc exclusiv lumea Bisericii, iar faptul ca a lucrat pe langa un director de serviciu secret apare ca o garantie de realism si autenticitate, desi lumea in care se misca era coplesita de zvonuri si colportaje, incapabila sa intuiasca nenorocirile care se vor abate asupra ei. De la o luna la alta se da ca sigura - ca sa folosesc o expresie a lui Caragiale - succesiunea patriarhala: Emilian Antal, Nicolae Popoviciu (indeosebi), Justinian Marina sunt ierarhii considerati, succesiv, ca viitori patriarhi. De fiecare data, instalarea lor este socotita iminenta. La fel, numirea unui nou ministru al Cultelor, in locul preotului Burducea, figura grosiera, ca si secretarul general al departamentului, preotul Vasca. Intre ministeriabilii de la Culte ii gasim mentionati pe preotul-profesor Liviu Stan si pe profesorul teolog Iustin Moisescu... Sperante desarte va nutri fostul episcop de Ismail, eruditul carturar Antim Nica. I se promite timp de aproape un an de zile plecarea in Statele Unite, pentru a-l inlocui pe episcopul Policarp Morusca, dosarul sau este la un pas de a fi semnat, insa plecarea nu are loc. Poate si pentru ca - suntem in 1947 - incepuse razboiul rece, iar autorul jurnalului nu avea cum sa stie lucrul acesta.
In acei ani existau o serie de ierarhi demisionari, precum fostul mitropolit al Bucovinei, Tit Simedrea, resemnat cu soarta sa, spre deosebire de Nifon Criveanu, autor de nenumarate memorii, pe care din 1948 il va inlocui mitropolitul Firmilian Marin in scaunul de la Craiova.
Cea mai frumoasa figura dintre toti acesti ierarhi demisionari o constituie mitropolitul basarabean Efrem Enacescu, care nu pregeta sa munceasca cot la cot cu calugarii de la Manastirea Cernica, unde se retrasese.
Surprinde pana la consternare numarul mare de episcopi si mitropoliti proveniti dintre "vaduvoi" la sfarsitul ultimului razboi: Nifon Criveanu, Iosif Gafton, Emilian Antal, Lucian Triteanu, Justinian Marina... Date concludente aflam despre ierarhii, calugarii si preotii rusi care au gasit ospitalitate deplina la noi, refugiati la sfarsitul razboiului: Mitropolitul Nicolae al Rostovului de Jos, descaunat in 1917, sosit impreuna cu o mica suita si cu sora sa dupa trup (mitropolitul este inmormantat in cimitirul Manastirii Cernica), Episcopul Serafim Kismernic al Melitopolului, protoiereul Ioan Nagorski, cunoscut la Cernica sub numele de "parintele Ionica", duhovnicul Ioan Kulighin, unul dintre fondatorii cercului "Rugul aprins" si multi altii. O buna parte dintre ei au reusit sa-si faca pierduta urma in manastirile noastre.
Notele zilnice ale lui Dudu Velicu sunt neutre si seci. Din ele se desprinde insa abilitatea Patriarhului Nicodim, care nu participa, in februarie 1945, la intronizarea Patriarhului Alexei I la Moscova, isi temporizeaza vizita in Rusia sovietica, dar il determina pe seful misiunii militare sovietice, la o masa oferita de Patriarhie, sa-i daruiasca doua camioane americane nou-noute si cateva Jeep-uri...
Patriarhul Nicodim stia sa plece la Manastirea Neamt sau sa se prefaca bolnav la momentul oportun, evitand astfel sugestiile si solicitarile partidului, care se pregatea sa acapareze puterea. Trecut de 80 de ani, Patriarhul Nicodim era realmente bolnav, iar din jurnalul lui Dudu Velicu nu se desprinde ideea otravirii. Pe 23 octombrie 1946, Nicodim pleaca, in sfarsit, la Moscova, dupa ce vizita sa acolo fusese anuntata in presa inca din aprilie. Zvonurile despre otravire circulau inca din septembrie 1946: "Daca Patriarhul Nicodim va merge la Moscova va fi otravit, ca sa nu divulge cele constatate acolo." (cf. p. 178). (Insa cateva zeci de persoane din suita sa, inclusiv episcopi, ar fi "constatat" aceleasi lucruri!). Pe 6 noiembrie 1946, Nicodim se intoarce de la Moscova, intampinat in Gara Baneasa de premierul Petru Groza, de cativa ministri si de cateva zeci de preoti... Va trai 84 de ani, pana in februarie 1948.

---

Despre autor: