Ca sa spele rusinea pierderii peste granite a controversatului Omar Hayssam, politistii de frontiera i-au intors de la aeroport pe doi dintre cei 7 copii ai afaceristului care doreau sa mearga in Siria. Minorii Omar C. Khaled, in varsta de 14 ani, si
Ca sa spele rusinea pierderii peste granite a controversatului Omar Hayssam, politistii de frontiera i-au intors de la aeroport pe doi dintre cei 7 copii ai afaceristului care doreau sa mearga in Siria. Minorii Omar C. Khaled, in varsta de 14 ani, si Omar C. Khaled, in varsta de 16 ani - nu este nici o greseala, asa se numesc cei doi - insotiti de mama lor, Adela Omar, nu au fost lasati sa paraseasca Romania, deoarece nu indeplineau conditiile legale pentru a calatori in strainatate. Potrivit Politiei de Frontiera, la 4 august a.c., in jurul orei 3.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Bucuresti - Henri Coanda, s-au prezentat, pentru a iesi din Romania, 2 copii ai urmaritului international Omar Hayssam. Adela Omar intentiona sa-i imbarce pe minori intr-o cursa in directia Damasc, fara a-i insoti personal. Cu ocazia efectuarii formalitatilor specifice, oamenii legii, vigilenti de aceasta data, au constatat ca cei doi nu avea documentele in regula, conform Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor romani in strainatate.
Astfel, s-a stabilit ca declaratiile notariale sunt valabile, insa doar pe jumatate. Acordul Adelei Omar privind trecerea peste granite a copiilor era perfect valabil, pe cand cel al lui Hayssam era incomplet si fusese dat in 14 iunie a.c., deci nu putea fi luat in considerare. Mai mult decat atat, in declaratia sirianului nu era precizata persoana care urma sa ii insoteasca pe cei doi minori si nu era prevazut nici statul in care copiii urmau sa se deplaseze. Avand in vedere prevederile legii, politistii de frontiera nu au permis iesirea din tara a celor doi minori. Pare ciudat faptul ca sotia lui Hayssam nu este la curent cu legislatia, atata vreme cat plecarea copiilor era pregatita din timp. Dovada, declaratia sotului sau data in fata notarului la 14 iunie a.c. Potrivit normelor in vigoare, cetatenii romani minori pot calatori in strainatate numai insotiti, cu acordul parintilor ori al reprezentantilor legali.
Politia de Frontiera permite iesirea din tara a cetatenilor romani minori numai daca sunt insotiti de o persoana majora, in urmatoarele cazuri: minorului care este titular al unui pasaport individual si calatoreste insotit de o alta persoana majora i se permite iesirea in aceleasi conditii si impreuna cu aceasta numai daca persoana insotitoare prezinta o declaratie a ambilor parinti.
De asemenea, aceasta trebuie sa cuprinda acordul acestora cu privire la efectuarea calatoriei respective de catre minor, la statul sau statele de destinatie, la perioada in care urmeaza sa se desfasoare calatoria, precum si datele de identitate ale insotitorului respectiv.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.