Secretele razboiului din Liban

Israelul continua sa atace pe doua fronturi, luptandu-se cu Hamas in Gaza si cu Hezbollah in Liban. Oficialitatile de la Ierusalim sustin ca este vorba despre actiuni defensive si invoca dreptul natural la "auto-aparare" al oricarui stat. Exista, insa, destule voci care sustin ca Hamas si Hezbollah nu sunt, de fapt, decat niste "tinte false" in cadrul "razboiului cel lung", preconizat de Ehud Olmert. Un razboi pregatit de mai multa vreme de alianta SUA - Israel. Si ale carui adevarate tinte sunt, de fapt, Siria si, bineinteles, Iranul. Ipoteza este, evident, infirmata de Washington si Ierusalim. In mod cert, insa, Damascul si Teheranul joaca un rol important in prezentul conflict din Orientul Mijlociu.
Ofensiva israeliana din Gaza a debutat dupa rapirea, la 25 iunie, a caporalului Gilad Shalit, capturat de militanti Hamas. Operatiunea a primit numele de cod "Summer Rain" ("Ploaie de vara"). Apoi, la 12 iulie, alti doi militari israelieni au cazut in mana Hezbollah, in cursul unei incursiuni peste granita in care au murit alti opt soldati. Riposta Ierusalimului: Operatiunea "Change of Direction" ("Schimbare de directie"), adica atacarea Libanului. Au fost cele doua rapiri adevaratul motiv al actualelor campanii militare Israeliene, sau doar un pretext? Sau, poate, doar "picatura care a umplut paharul"?
Justificarea oficiala a Ierusalimului naste suspiciuni in primul rand pentru ca ofensiva armata pare o cale stranie pentru eliberarea unor ostatici. In al doilea rand, in Israel exista o lunga traditie a schimburilor de prizonieri. Organizatia "Amnesty International" acuza chiar statul evreu, inca din 1988, ca pastreaza o "rezerva" de detinuti palestinieni si libanezi doar pentru a-i folosi ca "moneda de schimb" - eliberarea acestora urmand sa fie negociata contra soldatilor israelieni capturati in misiune sau pentru recuperarea trupurilor celor morti. Potrivit "B'Tselem" (organizatie israeliana pentru drepturile omului), IDF a arestat si tine in detentie 64 de parlamentari palestinieni (alesi in mod democratic la scrutinul din ianuarie a.c), precum si alti 10.000 de civili palestinieni si libanezi. Celor mai multi dintre acestia nu li s-a adus nici o acuzatie oficiala.
Adeptii premeditarii israeliene invoca o declaratie a generalului Yoav Galant, comandantul fortelor armate din zona de sud a Israelului. "Avem un plan pentru a reocupa Fasia Gaza" - explica Galant, la inceputul lui 2006, intr-un interviu acordat cotidianului "Maariv". Existenta unui astfel de plan era fireasca avand in vedere antecedentele violente din zona - sustin analistii israelieni. La fel cum era normal sa fie pusa la punct, din vreme, o strategie pentru Liban. Profesorul Gerald Steinberg de la "Bar-Ilan University", a explicat pentru "San Francisco Chronicle": "Intr-un fel, pregatirea asaltului asupra Libanului a inceput din mai 2000, imediat dupa retragerea Israelului, cand devenise foarte clar faptul ca intreaga comunitate internationala nu putea stopa actiunile Hezbollah-ului, de a lansa rachete contra Israelului. In 2004, din pacate, campania noastra militara s-a rezumat la doar trei saptamani."
Pentru acelasi cotidian american, colonelul Eran Lerman a dezvaluit ca, multa vreme, in interiorul conducerii militare israeliene a avut loc o disputa de principiu: "Existau doua scoli de gandire a conflictului. Una era cea a aviatiei militare, cealalta a infanteriei. Aviatia era de parere ca acest conflict trebuie abordat metodic, iar bazele Hezbollah, care aveau rachete de raza lunga, sa fie eliminate prin bombardamente sistematice. Infanteria solicita ca bazele Hezbollah sa fie eliminate printr-o actiune la sol, penetrand Libanul. Propunerea aviatiei elimina, evident, pierderile umane ale Israelului, dar era ceva mai lenta. Cerea timp. Propunerea infanteriei era una mai rapida, mai sigura, dar presupunea considerabile pierderi umane pentru Israel. Pana la urma a fost adoptata solutia bombardamentelor, mai lenta, dar fara pierderi umane pentru Israel."
Atacurile aeriene implica, insa, un numar sporit de victime in randul civililor. Generalul maior Udi Adam a declarat: "Orice razboi costa vieti omenesti! Iata cati civili au murit pana acum. De aceea, eu sugerez sa nu mai numaram mortii decat atunci cand razboiul se va termina."
Moshe Marzuk, fostul sef al Directiei Liban din serviciul de informatii al armatei israeliene, a confirmat: "Israelul a invatat din conflictele anterioare din Liban, din Cisiordania si Gaza ca o campanie militara de tip clasic (la sol) ar fi contra-productiva. O mare invazie, asadar, nu ar rezolva problema. Fiindca in Liban nu vom lupta cu o armata clasica, ci cu trupe de gherila. Daca trimitem trupe la sol, atunci acestea trebuie neaparat sa fie forte speciale si trupe de comando, ca sa avem vreo sansa."
Istoria relatiilor Israel - Hezbollah
Organizatia Hezbollah s-a nascut in timpul ocupatiei israeliene din sudul Libanului, in 1982, anul masacrelor din taberele de refugiati de la Sabra si Shatila. Hezbollah-ul este format din islamisti siiti, aflati sub protectia Iranului si a Siriei.
Baza de sustinere a organizatiei se afla in sudul siit al Libanului si in Valea Bekaa, din est. Ea cuprinde circa o treime din populatia tarii; dar Hezbollah se mai bucura si de sprijinul a 400.000 de refugiati palestinieni.
In Liban, Hezbollah-ul este astazi o forta politica imposibil de ignorat: are 23 de reprezentanti in Parlamentul de la Beirut si trei ministri in Guvern. Si-a castigat aderenti atat prin vaste programe de caritate si solidaritate sociala, cat si prin militantismul anti-israelian, popular intr-o tara greu incercata de ripostele disproportionate ale vecinului de la sud. Ostilitatile dateaza inca de dinaintea izbucnirii devastatorului razboi civil din Liban (1975-1990). In 1968, aviatia israeliana a bombardat aeroportul din Beirut, distrugand 13 avioane civile, aflate la sol - in replica pentru atacul palestinian asupra unui avion israelian, pe Aeroportul din Atena.
In anii '70 incursiunile israeliene in Liban au continuat, culminand cu invazia din martie 1978 - cunoscuta sub denumirea de Operatiunea "Raul Litani". Israelul a ocupat atunci tot sudul tarii, cu sprijinul "Falangei Crestine" ("Christian South Lebanon Army", SLA), dar s-a retras dupa numai cateva saptamani. In 1982 a urmat, insa, o a doua invazie. Pretextul: o tentativa de asasinat pusa la cale de Organizatia pentru Eliberarea Palestinei impotriva ambasadorului israelian de la Londra, Slomo Argov. Trupele israeliene s-au retras din Liban abia 18 ani mai tarziu, in mai 2000. Evenimentul a fost considerat o victoria a Hezbollah-ului si a contribuit substantial la cresterea prestigiului acestei organizatii.
Comunitatea internationala spera ca, odata incheiata ocupatia israeliana din Liban, Hezbollah se va converti intr-o forta politica, abandonandu-si complet componenta armata. Nu s-a intamplat asa. Ierusalimul ii invinovateste pentru asta pe "sponsorii" organizatiei, Siria si Iranul.
Evolutia relatiilor Israel - Hamas
Spre Siria se indreapta suspiciunile israeliene si cand vine vorba despre rapirea de catre Hamas a caporalului Gilad Shalit. Spre deosebire de Hezbollah, Hamas nu a fost dintotdeauna privit cu ostilitate la Ierusalim. La inceputul anilor '70, Ahmed Yassin - liderul spiritual al miscarii islamiste din Palestina - a revenit de la Cairo, infiintand o "asociatie de caritate islamica", cu servicii sociale remarcabile. Miscarea palestiniana era pe atunci dominata de Fatah si de OEP (Organizatia de Eliberare a Palestinei). Ambele grupari erau sustinute de Moscova, ca si liderul Yasser Arafat, element instruit de sovietici.
Premierul de atunci al Israelului, Golda Meir, a vazut in intoarcerea lui Yassin sansa de a coagula in jurul lui o miscare islamista, care sa se opuna socialismului comunizant (de inspiratie sovietica) al OEP si Fatah.
Saptamanalul israelian "Koteret Rashit" scria, in octombrie 1987, urmatoarele: "Asociatiile islamiste, precum si universitatea islamica, au fost sustinute si incurajate permanent de autoritatile militare israeliene. Ele erau singurele autorizate sa primeasca sponsorizari importante de peste hotare." "Koteret Rashid" adauga: "Autoritatile militare israeliene din anii '80 vedeau in afirmarea islamistilor din Palestina cea mai buna contrapondere la socialismul subventionat de URSS al OEP si Fatah."
Izbucnirea Intifadei (octombrie 1987) - condusa de OEP si Fatah - i-a luat prin surprindere pe islamisti, care au inceput sa piarda teren. Din inchisoare, seicul Ahmed Yassin a anuntat imediat crearea organizatiei islamiste Hamas.
In 1993, Hamas se opune Acordurilor de la Oslo (Declaratia de principii asupra autoguvernarii), exact ca dreapta nationalista israeliana (Ariel Sharon) si partidele ultrareligioase mozaice. Apoi, in mod cu totul neasteptat, premierul Benjamin Netanyahu il elibereaza din inchisoare pe Ahmed Yassin, pe "considerente umanitare".
In cartea lor, "Intifada", din 1989, Ze'ev Schiff si Ehud Ya'ari mentionau: "Organizatia pentru Eliberarea Palestinei suspecteaza Israelul de complot pentru intarirea Hamas si pentru a indrepta aceasta organizatie islamista contra lui Arafat si a sustinatorilor sai." Suspiciunile OEP sunt impartasite de Tony Cordesman, fost ofiter CIA pe spatiul Orientului Apropiat, actualmente expert la "Center for Strategic Studies".
Dupa anul 2000, relatiile Israelului cu Hamas s-au deteriorat, mai ales ca Fatah si Yasser Arafat si-au pierdut treptat din influenta. In ianuarie 2006, Hamas a castigat victoria in alegerile pentru Autoritatea Palestiniana, ceea ce a provocat un soc politic la Ierusalim si Washington.
Rapirea militarului Gilad Shalit a fost atribuita de Israel seicului Khaled Meshaal, aflat in exil la Damasc (Siria). Trebuie spus insa ca intre Hamas-ul politic din Teritoriile Ocupate si liderul aripii militare (Brigada Martirilor Al-Aqsa) a organizatiei, Khaled Meshaal, relatiile sunt tensionate. Se spune ca Meshaal actioneaza strict la ordinul serviciilor secrete siriene, cele care i-au acordat azilul politic.
Tintele ascunse: Siria si Iranul
Toate pistele actualului conflict din Orientul Mijlociu conduc, asadar, spre Siria si Iran. Administratia Bush nu a facut, de altfel, nici un secret din faptul ca la Damasc si Teheran se afla cheia problemei. Secretarul de stat, Condoleezza Rice, a declarat ca incetarea focului este o "falsa promisiune", atat timp cat nu sunt eliminate "radacinile conflictului" - adica a sustinerii gruparii Hezbollah de catre Siria si Iran. Intrebarea este cum se va realiza acest obiectiv. Prin tratative diplomatice de culise? Sau prin "schimbari de regim"?
In sprijinul celei de-a doua ipoteze pare sa vina virulenta campanie de presa indreptata in ultimii ani impotriva Damascului si Teheranului. Plasate pe "Axa Raului", Siria si Iranul deveneau, dupa Afganistan si Irak, tinte sigure ale "razboiului impotriva terorismului". Analisti dintre cei mai reputati se intrebau doar care dintre cele doua tari va fi prima atacata. Cei mai multi mizau pe Iran. Presa americana a dezvaluit, inca din 2005, ca presedintele Bush ar fi semnat deja o Directiva secreta, prin care autoriza Pentagonul sa inceapa pregatirile pentru un "shock and awe" nuclear, impotriva facilitatilor iraniene de imbogatire a uraniului.
Celebrul ziarist de investigatie Seymore Hersh - de la "New Yorker" - sustine ca Iranul este privit de SUA si de Israel ca o "primejdie majora" si ca nu trebuie lasat sa produca arma nucleara. Hersh a dezvaluit planurile de atac, in trei faze, contra regimului de la Teheran. Prima faza: bombardarea facilitatilor nucleare iraniene (mai ales cele subterane). A doua faza: revolte ale minoritatilor etnice din Iran (azerii, turkmenii, belucii). A treia faza: invazia terestra, sustinuta de bombardamentele de pe portavioanele americane din Golf. Hersh arata, in acelasi timp, si divergentele de idei de la Pentagon privind riscurile unui razboi cu Iranul, tara care poseda rachete balistice performante. Planurile americane pentru Iran au fost alcatuite de generalul John Abizaid, si sunt codificate ca "Operatiunea Tyrrant". Israelul are un plan propriu de bombardament al facilitatilor nucleare iraniene, plan care se coordoneaza cu cel american. In octombrie 2003, saptamanalul german "Der Spiegel" raporta ca Mossad-ul marcase pentru bombardament sase locatii nucleare iraniene, bombardamente care ar avea un caracter "preventiv".
Fostul prim-ministru israelian, generalul Ariel Sharon, numea Iranul "cel mai mare pericol pentru interesele Israelului". Stat care incearca sa devina liderul zonal al intregului Orient Apropiat si Mijlociu.
Inca din 2004, SUA au lansat deasupra Iranului mai multe drone (avioane de spionaj fara pilot), care au cules numeroase informatii militare importante.
Seymore Hersh afirma ca, in ultimii ani, "colectarea de date militare secrete iraniene, si stabilirea de relatii cu gruparile etnice anti-guvernamentale din Iran, au fost prioritare pentru Pentagon si IDF."
Acum, insa, Siria pare mai degraba prima vizata. Conflictul din Liban se apropie primejdios de granitele sale. Unii analisti sustin ca Ierusalimul va forta Damascul sa riposteze. Iranul va fi nevoit sa intervina, asa cum a promis deja presedintele Ahmadinejad. In acel moment va intra in actiune masina de razboi americana: circa 60.000 de militari profesionisti, US Air Force, si portavioanele din Golf, care au rachetele cu raza lunga de actiune. O ocazie perfecta pentru Statele Unite de a rezolva odata pentru totdeauna problema iraniana.
Pe cine vizeaza, de fapt, "Schimbarea directiei"
Operatiunea "Change of Direction" a intrat, la 20 iulie, intr-o noua faza, odata cu debutul ofensivei terestre in Liban. Responsabilii militari israelieni au confirmat faptul ca trupele lor actioneaza acum peste granita.
Un oficial ONU a declarat agentiei Associated Press, la Beirut, ca intre 300 si 500 de militari israelieni au patruns deja in sectorul vestic din sudul Libanului (Brigada "Barak"), sustinuti de 30 de tancuri. Ei au misiunea de a depista si distruge amplasamentele secrete ale Hezbollah, rampele de lansare a rachetelor, depozitele si buncarele. Oficialul a subliniat ca forta militara a IDF din sudul Libanului se confrunta cu o acerba rezistenta din partea Hezbollah. Chiar in prima zi a invaziei, cinci militari israelieni au fost ucisi, in timp ce liderul Hezbollah - Hassan Nasrallah - ameninta ca va bombarda Tel-Avivul cu rachetele sale cu raza medie FAJR-3 si FAJR-5, precum si cu cele cu raza mai lunga, Zelal-2.
"Israel Army Radio" a precizat ca invazia terestra are in vedere sase batalioane. Adica 6000 de militari. O forta superioara celei folosite de IDF la invazia Libanului din 1982. Un motiv in plus pentru ca unii analisti sa concluzioneze ca "Change of Direction" vizeaza, de fapt, directia Siria.
Generalul Dan Halutz, seful de Statului Major israelian, neaga aceste speculatii. El a declarat, la Tel-Aviv, reporterilor, a doua zi dupa invazie, ca aceasta are un caracter "limitat" si ca va dura doar cateva saptamani.
Strategia diplomatica a Siriei si Iranului
Sunt destui si analistii care dau crezare Ierusalimului si exclud ipoteza unui razboi regional. Acestia sustin ca Statele Unite, istovite de conflictul prelungit din Irak, nu dispun in acest moment de resursele necesare deschiderii altor doua fronturi. Asa ca Libanul va ramane doar un avertisment dur pentru Siria si Iran, determinandu-le sa devina mai maleabile fata de Israel.
Adeptii acestei teorii constata ca actuala criza din Orientul Mijlociu a dat Siriei ocazia neasteptata de a iesi din izolarea internationala la care a fost supusa, in ultimii ani, la presiunile Washingtonului si Ierusalimului. Presedintele Bashar Al-Assad si-a afirmat disponibilitatea de a negocia cu Israelul si cu Statele Unite, subliniind faptul ca Damascul poate influenta decisiv hotararile conducerii Hezbollah. Siria a facut deja un gest de bunavointa, facilitand evacuarea americanilor din Liban, o actiune cu caracter umanitar.
La 23 iulie a.c., ministrul sirian de Externe, Faisal Mukdad, a declarat pentru "Sky News": "Pozitia oficiala a Siriei este de negocieri cu Statele Unite." Alt membru al Cabinetului de la Damasc, Amir Salem, a declarat ca tara sa "poate juca un rol important in conflict". Mai mult, Salem a mai precizat ca Siria cunoaste bine si o serie de locatii secrete ale Al-Qaeda si este gata sa le furnizeze SUA.
Siria a transmis numeroase mesaje prin care se sugera ca, daca Israelul doreste sa puna capat conflictului cu Hezbollah, tratativele cu Damascul sunt inevitabile.
La randul ei, diplomatia iraniana incearca sa-i aduca pe americani la masa tratativelor. In timp ce desfasoara o retorica belicoasa la adresa Israelului - "care trebuie sters de pe harta", dupa cum afirma public presedintele iranian Ahmadinejad -, Iranul declara ca ar putea face concesii Statelor Unite in problema imbogatirii uraniului, chestiune ce intereseaza Administratia Bush in cea mai mare masura; a propus de curand chiar adoptarea unui moratoriu privind procesul de imbogatire a uraniului.
Pentru comunitatea internationala, Siria pune, in mod evident, mult mai putine probleme decat Iranul. In plus, regimul de la Damasc pare mult flexibil decat cel de la Teheran. Aliatii SUA din regiune - Egiptul, Arabia Saudita si Iordania - au facut si fac eforturi sa desprinda Siria de pe orbita Iranului fundamentalist. Mergand pana la a ameninta ca, in caz contrar, ar putea provoca revolte ale populatiei sunnite majoritare in Siria. Instabilitatea interna este ultima problema pe care si-o mai doreste regimul de la Damasc, preocupat deja de posibilitatea unui atac israelian. Potrivit unor surse libaneze, unitatile militare siriene din orasele sunnite Hama, Tartus si Latakia au fost deplasate si desfasurate la granita cu Libanul, fiind inlocuite cu unitati considerate sigure. Astfel, circa 70.000 de militari si alti 50.000 de angajati ai trupelor de securitate - au fost deplasati in zonele sunnite din Siria. Semn ca Damascul a luat foarte in serios amenintarile venite de la Cairo, Riad si Aman.
La randul sau, SUA considera Siria mult mai maleabila diplomatic decat Iranul, dar nu va lua hotarari decat dupa consultari cu Israelul.
Condoleezza Rice a declarat recent ca SUA ar putea avea unele discutii cu caracter exploratoriu cu Siria, numai daca Damascul actioneaza pentru oprirea operatiunilor Hezbollah din Liban. Recentul bombardament devastator din orasul libanez Cana arata ca Israelul nu este dispus insa la nici o forma de concesie.

---

Despre autor: