"Artistii nu au varsta" este o butada asumata de insisi creatorii sortiti sa "stea la masa cu zeii". Asa cum meseria care-i propulseaza in eternitate nu are limite temporale, iar idealurile lor nu se poticnesc de tensiunile prezentului. Sculptorita E

"Artistii nu au varsta" este o butada asumata de insisi creatorii sortiti sa "stea la masa cu zeii". Asa cum meseria care-i propulseaza in eternitate nu are limite temporale, iar idealurile lor nu se poticnesc de tensiunile prezentului. Sculptorita Elena Surdu-Stanescu, un nume important in peisajul plasticii contemporane, ale carei lucrari colinda lumea, intrand in colectii particulare sau de stat la preturi onorabile, ilustreaza fericit aceasta triada a devenirii unui artist. Dupa mai bine de patru decenii dedicate muncii in atelier si activitatii de pedagog - a fost profesor la Liceul de arta "Nicolae Tonitza" din Bucuresti - drumul sau spre desavarsire continua sa includa ore nesfarsite de atelier, documentari, calatorii si expozitii in tara sau peste granita. Dar si amintiri, in "inima" carora am invitat-o sa poposeasca pentru cateva clipe.
"Cand am ajuns la Liceul <>, in clasa a X-a, primul contact cu atelierul de modelaj, cu lutul, a fost definitoriu", incepe Elena Stanescu. "In momentul acela mi-am dat seama ca asta era ceea ce trebuie sa fac. Am inceput cu portretul - chipul uman, portretul cu expresiile, trairile, fizionomia si anatomia lui este pasiunea mea si genul meu preferat - pentru ca portretele sunt cele mai importante in a intelege si a caracteriza un om. Am avut profesori foarte buni, sculptorul Eugen Lungu a fost unul dintre mentorii mei. De la el am invatat meseria de sculptor".
Elena Surdu-Stanescu a fost si ramane captivata de studierea naturii, pentru ca, afirma artista, "Natura este cea care ne invata ce inseamna armonie, abstractie, echilibru, compozitie. Important este sa stii sa le citesti, sa le descoperi. Ceea ce nu inseamna ca trebuie sa ramai la stadiul de pictor academic sau realist. Nu mai este epoca in care sa ramai la aceasta etapa, avand in vedere perfectiunea pe care o atinge arta fotografiei. Dar sa nu stii sa faci studiu, sa te rezumi la experimente facile, sa respingi ideea de a intelege lucrurile din interior, este un impediment in evolutia unui artist. Important este sa mergi mai departe, sa-ti gasesti drumul tau. Altfel este pacat, fiindca noi, romanii, avem o scoala de arta buna. Iar ceea ce se intampla astazi cu arta - faptul ca este ignorata, minimalizata - este si o reactie a modului in care este privit artistul in aceasta epoca, pentru ca, de fapt, noi nu avem nici un fel de statut. De ce?! Nu se cere arta, nu se comanda arta. Unde vedeti arta de for public? Noi suntem o capitala fara monumente. Avem spatii unde se pot amplasa monumente, si, totusi, deciziile in acest sens apartin, din pacate, unor persoane sau unui grup restrans care sfideaza regulile artei".

Prima tabara de creatie, la Sulina

Si pentru ca soarta artistului contemporan atarna de mai-marii zilei, de oamenii cu bani - greu de convins ca un tablou sau o sculptura este nu numai o nevoie estetica, ci si o investitie importanta pe termen lung - "adevaratul artist este astazi intr-un mare con de umbra", afirma interlocutoarea noastra. "Si atunci cum se face cultura?! Difuzand emisiuni care nu au nici o legatura cu domeniul?! E adevarat ca traim o epoca in care se spune ca banii si sexul primeaza.
Grav este ca lipseste comanda sociala de opere de arta. Inainte se faceau achizitii pentru institutii, intreprinderi sau centre culturale. Asa s-au decorat sediile ambasadelor, ministerele cu lucrari de arta, care in, marea lor parte, au disparut. Iar miscarea artistica, chiar daca sunt atat de multe expozitii, nu intra in vizorul guvernantilor. Nici un reprezentant al Ministerului Culturii, Senatului sau Parlamentului nu intra intr-o expozitie. A disparut acea atmosfera de sarbatoare fireasca a artelor... Marii nostri artisti nu au cota, pentru ca nu li s-au facut expozitii in afara granitelor. Amabasadele si Institutele Culturale romanesti din strainatate nu au o activitate coerenta, ritmica si permanenta de promovare a artei romanesti si de stabilire a unor contacte bilaterale. Ceva nu mai functioneaza cum trebuie. Marii nostri artisti se vand la preturi foarte mici, pentru ca nu au cota pe plan international. Ca profesor de arta, sustin, cu ferma convingere, ca avem o scoala de arta buna; avem inca profesori buni dar care trebuie stimulati. Poate ca lipseste si educatia. Educatia trebuie facuta de societate, de mass-media. Inainte de '90 exista Revista Arta, cotidianele aveau cronici permanente de teatru, arta, film. Astazi, interesul pentru mediatizarea fenomenului artistic in complexitatea lui, a artei plastice, in special, a intrat intr-un soi de somnolenta". Poate de aceea, Elena Stanescu, foarte atenta la aspectele care vizeaza soarta artistului contemporan si a muncii lui, si-a creat propria Fundatie, care-i poarta numele. Primul proiect al Fundatiei "Elena Surdu-Stanescu" - o tabara de creatie in orasul Sulina, desfasurata, recent, in perioada 10-18 iulie - a lasat pentru breasla mult loc sperantei. "Am creat aceasta Fundatie pentru a-mi concretiza idealurile si intentiile de comunicare intre artisti, precum si de expunere a lucrarilor. Atmosfera care se creeaza in perioada unei tabere este benefica pentru participanti atat din punct de vedere teoretic, prin schimbul de idei, cat si practic, prin posibilitate de prezentare pubicului si, implicit, vanzare. Si-a oferit, astfel, spatiul modest al casei sale de vacanta - situat intr-o zona cu totul speciala, in Delta Dunarii, locul unde se intalnesc magistral apa, lumina, cladirile vechi monumente istorice - si sufletul sau, primului grup de impatimiti dupa frumusetea acestor locuri: cuplurile de artisti Dorin si Teodora Coltofeanu, impreuna cu copiii Maria si Mihai, elevi la "Tonitza", sotii Iuri si Oana Isar, impreuna cu fiica lor Smaranda, de asemenea eleva la arte plastice, si pictorita Mara Diaconu. Simpozioanele de creatie, cu expunerea lucrarilor realizate, la o galerie din Tulcea, apoi in Bucuresti, vor deveni de acum o permanenta, ne asigura Elena Stanescu. In acest scop, face toate demersurile pentru un parteneriat cu Primaria Sulina, Liceul Tonitza din Capitala si Liceul Teoretic "Jean Bart", din Sulina. Este doar un inceput, undeva, la marginea apelor ce deschid porti largi visarii. Iar visurile artistilor au nevoie de flacara adevarata a daruirii.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.