Cultura educatieiDascali si dascali

Nu stiu ce profesori o fi avut George Bacovia de a putut scrie: "Liceu, cimitir al tineretii mele". Tot poetul raspunde: "pedanti profesori si examene grele..." Nici Delavrancea nu a avut parte de un dascal mai acatari. Domnul Vucea ramane o figura memorabila, in sens negativ. Atat de negativ, incat atunci cand am cautat impreuna cu colegul meu, Virgil Stoenescu, o porecla pentru profesorul Zurascu, personaj ridicol din piesa noastra "Nota zero la purtare", i-am conferit acest nume, doar ca Vucea, dascalul lui Delavrancea, se adresa elevilor cu : "ha, tatarul", iar al nostru le spunea "dromaderilor". (Ca sa fiu sincer, expresia respectiva o folosea un profesor de la un liceu din vecinatatea celui in care invatam eu.) Si Caragiale, pentru Marius Chicos Rostogan l-a avut drept model pe profesorul sau de germana, transilvaneanul Constantin Sachelario, un individ deosesbit de sever si de antipatic, desi unii contemporani ai marelui scriitor pretind ca modelul sau ar fi fost mai curand V.Gr. Borgovan, partizan al "invatamantului intuitiv", metoda satirizata din plin de nenea Iancu. Scriitorul Radu D.Rosetti isi aminteste de vremea cand insusi Caragiale fusese o vreme profesor la liceul particular "Sf. Gheorghe". Mizand pe faptul ca profesorul lor nu ar fi avut cine stie ce studii, elevii i-au intins o cursa. Au scris pe tabla, in greaca veche, niste cuvinte destul de neconvenabile la adresa profesorului lor, convinsi ca acesta nu va fi in stare sa le citeasca. Spre surprinderea lor, Caragiale a citit inscriptia, ba a si tradus-o perfect, iar mai surprinzator decat orice a fost faptul ca nu a cercetat cine este autorul inscriptiei, dimpotriva a spus ca-l va pedepsi tocmai pe acela care isi va trada colegul. Dar scriitorul il pomeneste cu veneratie pe dascalul sau, Bazil Dragosescu, si emotia acestui patriot atunci cand clasa unde preda a fost vizitata de domnitorul Alexandru Ioan Cuza.
Scoala nu i-a priit nici lui Ion Creanga. Unelte de tortura cum au fost "calul balan" sau "Sfantul Nicolaie", cel din nuiele, folosite ca metode didactice de popa Ioan, nu aveau cum sa-l incite la invatatura pe Nica a lui Stefan a Petrei Ciubotarul.
Fara a indrazni macar sa ma compar cu acesti titani ai literaturii, pentru mine liceul nu a fost nici cimitir , nici loc de tortura. Erau vremuri grele. Era razboi . Lipseau alimentele si combustibilul, desi iarna era cumplita. Cei de o varsta cu mine si apartinand aceleiasi etnii trebuia sa indeplinim o injositoare munca obligatorie, o munca de sclavi, sub paza militara. Dar la scoala gaseam mangaiere si optimism. Si aceasta in primul rand datorita profesorului nostru diriginte, Max Jager. Cei care il cunosteau, ii spuneau "Micu", in ciuda staturii sale inalte. Asa i-am spus si noi, elevii lui , bineinteles dupa ce am absolvit bacalaureatul, iar el ne-a cerut sa-l tutuim. De fapt, Micu preda Geografia si Istoria. Nu pot afirma ca lectiile lui erau stralucite, depasind cu mult programa scolara, cum erau, de pilda, lectiile de istorie ale altui profesor, Ion Grubea, sau cele de literatura romana ale lui Mihail Sebastian. Dar prietenul nostru adevarat, profesorul cel mai indragit era domnul diriginte Max Jager. El ne supraveghea atent, dar cu tact, sa nu o luam razna. Venea aproape cu regularitate la micile noastre petreceri, carora pe atunci, nu-mi dau seama de ce, le spuneam, "joururi". Ne invata sa dansam, el insusi fiind un dansator excelent. Tot Micu ne-a explicat cum se invita o fata la dans si cum, in mod obligatoriu, trebuie apoi condusa inapoi, la locul de unde am invitat-o. Atunci cand vreunul din elevii sai avea o situatie materiala mai precara, dar era cat de cat ceva de capul lui, il recomanda unor elevi din clasele inferioare, ramasi mai in urma la matematica, latina sau limba romana, ca sa-i mediteze si sa-si mai echilibreze bugetul. Odata, dupa razboi, eram pe atunci deja student, mi-a telefonat si mi-a dat intalnire la statuia lui Kogalniceanu. Mirat, m-am prezentat la data si la ora fixata, intrebandu-ma ce problema importanta are Micu sa-mi comunice. Sosit si el foarte punctual, m-a luat de brat si mi-a spus doar atat : "Urmeaza-ma !" Bineinteles ca m-am conformat. Dupa cateva minute, m-am pomenit ca intram in cabinetul unui dentist. Intr-adevar, aveam niste probleme stomatologice, pe care nu le rezolvam de frica bormasinei. Stand ca o santinela langa mine, Micu m-a obligat sa iau loc in scaunul de tortura si nu s-a miscat de la locul sau, pana ce medicul nu si-a facut treaba. Iar eu, de rusine, n-am scos macar un geamat, desi ma durea ingrozitor cand dentistul trebaluia, fara mila, prin ruinatul meu molar.
Da, asa era Micu. Ma intreb daca astazi mai exista astfel de dascali. Probabil ca da, insa destul de putini la numar, pentru ca vad, de exemplu, numeroase minore, cred inca scolarite, care fumeaza in plina strada. Oare n-a existat, la scoala acestor fete, nici un profesor care, daca nu a fost in stare sa le vindece de patima fumatului, sa le explice macar, intr-un mod convingator, cat de urat este ca o persoana de sex femenin sa fumeze pe strada, putand fi lesne confundata cu o femeie de moravuri usoare ? Nu s-a gasit nimeni care sa le explice unor baieti ca nu e necesar sa scuipe din cinci in cinci munte, ca si cum ar avea un exces de saliva ? E greu ca, macar o parte dintre ei, sa mai renunte la injuraturi sau la folosirea repetata de cuvinte porcoase, privitoare la sexul lor personal, indiferent despre ce problema este in dezbatere. O sa mi se spuna ca de vina este influenta filmelor americane, unde vorba fucking apare din senin la doua trei cuvinte. Acum ca sa fim sinceri, vorbirea buruienoasa, cum mi-a caracterizat-o candva poetul Dinescu, abunda nu numai in filmele americane, dar chiar mai abitir in noile noastre filme . Probabil ca nici dialoghistii de pe la noi nu au avut un diriginte ca Micu Jager. Tot el, intr-o ora de dirigentie, ne-a spus cat de inestetic este sa mesteci mancarea cu gura deschisa sa vorbesti cu gura plina. Poate ca in cei 7 ani de acasa nu cu totii au avut exemple fericite. Cred ca ii revine scolii datoria de a completa acei ani care lipsesc. De ce un diriginte nu le-ar spune unor discipoli de-ai sai ca, atunci cand tusesti sau casti, e necesar sa duci mana la gura ?
N-as vrea ca articolul meu sa fie considerat un mini-cod al manierelor elegante, ci doar evocarea celui care si-a invatat elevii (desi nu ne vedeam pe atunci un viitor prea fericit) ca intrand intr-un restaurant, insotiti de o persoana de sex femenin, elementara buna purtare cere ca barbatul sa intre intai. In privinta salutului, tot Micu ne-a spus ca atunci cand , mai tarziu, vom intalni, pe strada, o femeie insotita de alte persoane, s-o lasam intai pe ea sa ne zambeasca si abia apoi s-o salutam respectuos. Tot el ne-a spus ca prezentarile se fac astfel: "Domnul Popescu, Doamnei Ionescu. Daca prezentarile se fac intre doi barbati, unul avand o functie mai importanta sau fiind mai in varsta, atunci inferiorul se prezinta superiorului, iar tanarul varstnicului.
Probabil sau chiar mai mult ca sigur, am uitat multe din numele si datele pe care Micu Jager ni le-a predat la curs, dar micul cod deprins de la el mi s-a infipt bine in cap. De curand am sarbatorit 60 de ani de la terminarea liceului. Ne-am adunat destul de putini supravietuitori. Unii au plecat definitiv spre o lume probabil mai buna, altii spre lumi departate, unde si-au gasit sau nu si-au gasit fericirea. Nici Micu nu a putut veni . Si el plecase. In schimb fiica lui ne-a adus un album in care Micu pastra, cu sfintenie, fotografiile noastre de grup si a fiecaruia in parte, din vremea cand eram adolescenti sau participasem la aniversari ale absolvirii liceului. Sunt convins ca Dumnezeu, daca in Paradis are si o parcela pentru profesorii de dirigentie cu merite incontestabile, acolo il gazduieste si pe Micu Jager.

---

Despre autor: