Ce frumoasa era Clara

- A murit.
- Cheama gardianul. A spus ceva inainte de moarte?
- Da, ceva straniu: >>Ce frumoasa era Clara!>>
Dialogul acesta a avut loc demult, intr-o celula a inchisorii din Sighet. Gardianul a venit, a apucat mortul de picioare, l-a trantit pe podeaua de ciment, apoi a inceput sa-l taraie pe scari. Capul celui care nu mai era lovea fiecare treapta, izvodind parca dangatul rar al unui clopot tras intru pomenirea robului lui Dumnezeu, Iuliu Maniu. Clara a fost iubita tineretii lui, pe care a cunoscut-o la Budapesta, unde plecase cu o bursa Gojdu. Clara a terminat Farmacia. Intorsi in tara, parintii Clarei, care erau unguri, s-au opus casatoriei celor doi. Maniu n-a mai iubit pe nimeni. Clara a ramas iubita lui nemuritoare.
Din beciurile securitatii au iesit sute de intamplari ingrozitoare. Pe unele dintre ele le stiu de la rude sau prieteni care au trecut pe acolo. E bine ca nu le cunoastem toti si pe toate; altfel ne-am imbolnavi de ura. Ceea ce ar fi ultimul lucru de care am avea nevoie acum, cand ar trebui sa trecem de la faza de distrugere, inceputa acum 70 de ani la faza de reconstructie sau chiar constructie. Trebuie sa avem taria si intelepciunea de a transfera, cu durere si pietate aceste evenimente atat de triste, din domeniul afectivitatii in cel al istoriei. Unde sa le putem consulta atunci cand avem nevoie de jaloane certe pentru drumul nostru spre viitor; cum va fi acesta, numai Dumnezeu stie.
Spre deosebire de multi dintre dumneavoastra, care luati cunostinta de trecutul apropiat din carti, eu l-am trait. Am trait sub patru oranduiri, sperand, de fiecare data, ca cea noua va fi superioara precedentei. Si de fiecare data m-am inselat.
Perioada pe care o traim astazi, si care e cea mai nenorocita, a inceput si continua sa existe, sub imperiul urii si a mocirlei. Am fost manevrati cu dibacie sa aclamam cu entuziasm un dublu asasinat, spunandu-ni-se ca aceasta este cheia rezolvarii tuturor problemelor. Pentru legiferarea mocirlei infiltrata la putere, au mai fost omorati niste compatrioti. Pe o mare relativ linistita, pe care valurile necesare unei puneri in scena corespunzatoare erau create tot de ei, am fost obligati sa navigam spre arhipelaguri straine noua. Noi, ca prostii, credeam ca vom gasi Lana de Aur; cei lucizi au plecat s-o caute in alte tari; sau, au fost obligati s-o faca. Noi am continuat, si continuam sa credem, ca in aceasta lume, atat de imperfecta, ne vom putea gasi un loc, superior celui pe care ne aflam acum. Dar cei care ne conduc nu ne-au spus cum, cand, cu ce costuri si cu ce castiguri. S-au gandit, fara exceptie, numai la castigurile lor. Si atunci e clar ca trebuie facut ceva; sau mai exact, altceva. Deconspirarea dosarelor securitatii este un inceput. Nu trebuie privit acest lucru ca un act de razbunare, de pedepsire, ci unul de igiena sociala, constand in limitarea posibilitatilor ca persoanele in al carui trecut exista elemente cel putin imputabile, daca nu condamnabile, de a ocupa functii in structurile decizionale ale statului. Nu poti avea incredere in cineva care si-a turnat colegii, prietenii si uneori chiar parintii, pentru bani, pentru o pozitie sociala privilegiata sau din rautate si razbunare. Toti cei care au acceptat de bunavoie sa fie turnatori au structura lor morala alterata in mod definitiv. Exista pericole reale ca, in unele cazuri, lucrurile sa degenereze in vendete politice; nu e bine, dar totusi astfel vom mai avea un criteriu de identificare a jigodiilor. De asemenea, nu inseamna ca dupa eventuala purificare a clasei politice vom ramane numai cu ingerasi; exista javre care n-au facut politie politica. Unii sunt prea tineri, altii au lucrat ca liber-profesionisti.
Actiunea care se doreste a se incepe, si care este supusa unor actiuni disperate de anulare sau intarziere, e doar un mic inceput. Dar sa nu uitam ca marile avalanse sunt determinate de un mic bulgare de zapada. De-abia dupa ce vom face oarecare purificare a clasei politice vom putea sa incercam sa ne gasim lideri adevarati; fiindca vom putea preciza, evident partial si stangaci, continutul notiunii de <>; care n-are decat partiale tangente cu notiunea de valoare intelectuala sau morala.
Cred ca este ultima sansa pe care istoria ne-o ofera. Avem evidente talente s-o ratam. Si atunci am putea spune, parafrazandu-l pe Maniu, "ce frumoasa ar fi putut fi tara".

---

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe