Catastrofa ecologica in Liban

Bilantul tragic al ofensivei israeliene din Liban nu se limiteaza doar la civilii ucisi, raniti sau ramasi pe drumuri. Catastrofa umanitara este dublata de o alta, mai putin mediatizata, dar la fel de devastatoare: cea ecologica. Aproape o luna de bombardamente au transformat Libanul dintr-un paradis turistic, intr-un desert toxic. Apele cristaline ale Mediteranei sunt acum negre si vascoase, poluate cu zeci de mii de tone de pacura. Padurile de cedri ard fara ca cineva sa poata interveni. Focul se intinde nestingherit. Aerul a devenit irespirabil. Munti de moloz si de gunoaie sufoca orasele. In multe localitati, retelele de alimentare cu apa au fost distruse. Oamenii se tem de foamete si de molime. Specialistii sunt insa ingroziti de consecintele pe termen lung asupra mediului. Situatia - deja dezastruoasa - se agraveaza din zi in zi.
Infernul de la Jiyeh a fost premeditat?
Cea mai grava catastrofa ecologica din istoria Libanului a fost provocata de bombardarea termocentralei de la Jiyeh - localitate situata pe coasta mediteraneana, la 30 de kilometri sud de Beirut. Termocentrala a fost atacata in doua randuri de aviatia israeliana, in zilele de 13 si 15 iulie. De ce a fost considerata o tinta legitima in razboiul impotriva organizatiei Hezbollah, nu este clar. Cert este ca patru dintre cele sase rezervoare ale sale de pacura au fost distruse. Peste 10.000 de tone de combustibil incandescent s-au scurs imediat in apele marii. Alte 15.000 de tone au contaminat Litoralul in zilele urmatoare. Caldura este insuportabila. La contactul cu pacura clocotita, nisipul plajelor s-a transformat in sticla. O uriasa pata de petrol pluteste de-a lungul tarmului libanez, indreptandu-se spre nord, spre apele teritoriale ale Siriei.
Al cincilea rezervor de pacura a luat foc la o saptamana de la primul bombardament. Incendiul nu a putut fi stins nici pana acum. Specialistii se tem ca si cel de-al saselea rezervor al termocentralei de la Jiyeh ar putea exploda in orice moment. Nori negri de cenusa continua sa pluteasca deasupra orasului. Din cer ploua cu funingine si pucioasa. Un fum negru si inecacios sufoca localitatea. "Cand vantul bate spre nord, este suportabil, dar cand bate spre est este ucigator"- i-a explicat pescarul Mahel Ali corespondentului "New York Times". Nu este de mirare ca toti cei care au putut sa fuga din zona au facut-o. Cei care au ramas pe loc, incearca sa supravietuiasca, baricadati in case. Strazile sunt pustii. Oamenii nu sunt insa singurele victime ale dezastrului. Ecologistii sunt ingrijorati de impactul asupra vietii marine. Cele mai amenintate sunt testoasele verzi, care - in iulie - isi depun ouale pe coastele libaneze. Specia se afla deja pe cale de disparitie. Testoasele si puii lor au foarte putine sanse sa supravietuiasca traversarii plajelor acoperite cu pacura si sa ajunga in ape necontaminate.
Catastrofa nu ameninta numai tarmurile libaneze. Siria este deja direct amenintata. Expertii avertizeaza ca poluare poate ajunge si in Turcia, Cipru si Grecia. "Este posibil ca intregul nostru ecosistem marin sa fie deja mort", explica Yaacoub Sarraf, ministrul libanez al Mediului. "Miza este acum viata acvatica in tot estul Mediteranei." Sarraf acuza Israelul ca a provocat in mod deliberat aceasta catastrofa: "Au tras intentionat in rezervoarele cele mai apropiate de tarm si au distrus si canalele colectoare proiectate special pentru a impiedica deversarea in mare a combustibilului, in caz de accident."
Asteptand sa moara marea
Pentru a limita pagubele, operatiunile de curatare ar trebui sa inceapa cat mai repede. "Cu cat pata de petrol este lasata mai mult timp netratata, cu atat va fi mai dificil de curatat" - a explicat, pentru Associated Press, Achim Steiner, directorul executiv al Programului de Mediu din cadrul Natiunilor Unite (UNEP).
Potrivit primelor evaluari ale specialistilor, sarcina depaseste cu mult posibilitatile nationale, chiar in vremuri de pace. Costurile sunt estimate la circa 200 de milioane de dolari, in conditiile in care PIB-ul Libanului oscila in jurul valorii de 21 de miliarde USD. Iordania s-a oferit sa trimita experti si sa furnizeze asistenta tehnica. Kuweitul a promis echipamente. A trimis, deja, trei tiruri pline, insa aceastea nu au reusit sa ajunga mai departe de Beirut. Blocada si bombardementele israeliene fac deocamdata imposibila deplasarea spre zonele cele mai afectate. Pana la o incetare a focului, operatiunile de curatare nu pot demara.
"Nu avem acces la apele teritoriale libaneze. Asta inseamna ca avem deja o intarziere de 10 zile, iar - cand e vorba de poluare cu petrol - 10 zile inseamna un secol" - a declarat ministrul Mediului, Yaacoub Sarraf, la 23 iulie. Nici dupa 20 de zile situatia nu se schimbase.
La Geneva, Achim Steiner a asigurat ca UNEP are deja echipe pregatite sa intervina in Liban, deindata ce circumstantele o vor permite.
Specialistii sunt constienti ca este o cursa contra cronometru si ca fiecare ora pierduta inseamna distrugeri ireversibile. Nimeni nu poate face, insa, nimic. Ministerul israelian al Mediului a refuzat orice comentariu. Autoritatile de la Ierusalim au primit, din contra, o intensificare a luptelor. Intre timp, marea moare incet. Yaacoub Sarraf comenteaza: "Imaginati-va ca aveti un copil grav bolnav si nu puteti sa-i aduceti un doctor si medicamente. Asta e situatia in care ne aflam acum."
Potrivit celor mai optimiste estimari, vor fi necesare cel putin sase luni pentru curatarea tarmurilor libaneze si minimum 10 ani pentru refacerea ecosistemului.
Paduri in flacari
Nu doar Litoralul libanez este parjolit de flacari. Incendii devastatoare distrug si padurile, adevarata mandrie nationala intr-o tara celebra pentru plajele insorite si muntii cu creste ninse. "Libanul cel verde" a devenit acum o amintire. Zeci de milioane de dolari - investiti in ultimii ani in programe de impadurire - s-au transformat in scrum.
Nu toate incendiile forestiere sunt provocate de bombardamentele israeliene. Acestea impiedica insa accesul pompierilor, care se tem sa nu devina tinte. Oricum, majoritarea drumurilor sunt impracticabile, iar resursele sunt directionate mai degraba catre ajutorarea refugiatilor, decat catre problemele de mediu. Mounir Abu Ghanem, directorul Asociatiei libaneze pentru Dezvoltarea si Conservarea Padurilor, explica: "In Israel, exista avioane care imprastie nisip, dar la noi focurile nu sunt stinse si cateodata nici macar observate, fiindca prioritatile noastre au devenit acum altele. La urma urmei, cui ii mai pasa ca arde o padure, cand oamenii mor, altii sunt obligati sa-si paraseasca agoniseala de-o viata, cand casele sau pravaliile lor sunt in flacari?"
Pierderile sunt insa incalculabile, explica Ghanem. Va trebui sa treaca multe decenii, daca nu chiar secole, inainte ca Libanul sa redevina tara padurilor de cedru.
Organizatia ecologista "Green Line" acuza Israelul ca - pe langa faptul ca ucide civili si distruge infrastructura, "anihileaza mediul" in Liban, otravind aerul, apa si solul. Un adevarat dezastru pentru o tara in care turismul era unul dintre cele mai productive sectoare.

---

Despre autor: