La baza militara americana Speicher de langa orasul irakian Tikrit a fost organizata o audiere in cadrul careia soldatul Bradley Mason din trupele de parasutisti a depus marturie, sub juramant, ca a primit ordinul de a "ucide toti insurgentii de sex
La baza militara americana Speicher de langa orasul irakian Tikrit a fost organizata o audiere in cadrul careia soldatul Bradley Mason din trupele de parasutisti a depus marturie, sub juramant, ca a primit ordinul de a "ucide toti insurgentii de sex masculin". Mason apartine Diviziei 101 Aeropurtate care, la inceputul lunii mai a acestui an, a fost implicata in operatiunea "Triunghiul de aur" actionand impotriva bazelor de insurgenti din provincia Samara, la aproximativ 100 km nord de Bagdad. Pe 9 mai, Mason, impreuna cu o grupa de soldati, este trimis intr-o misiune de cercetare ale carei "reguli de angajare" fusesera stabilite de colonelul Michael Steele, comandantul Brigazii a treia de lupta.
In timpul misiunii, grupa lui Mason (din care faceau parte si Raymond Girouard, Corey Clagett, William Hunsaker, Juston Graber) captureaza o casa unde gasesc arme si munitie. Este momentul in care sergentul Girouard ii spune lui Mason ca Husaker si Clagett ii vor omori pe toti barbatii luati prizonieri. Apoi a auzit focuri de arma si "prizonierii au fost ucisi deoarece incercau sa fuga de sub escorta". Colegii lui Mason s-au aparat spunand ca irakienii au reusit sa rupa legaturile de plastic de la maini, au sarit la ei si au inceput sa-i loveasca pentru ca apoi sa incerce sa fuga. Procurorii militari il acuza insa pe comandantul de grupa, sergentul Girouard, ca a avut initiativa planului de a taia legaturile de la mainile iriakienilor, de a simula o fuga de sub escorta si de a-i impusca si apoi de a le spune unor militari sa-si provoace rani pentru a dovedi actiunea in auto-aparare.
Mai mult, cateva saptamani mai tarziu, atunci cand s-a auzit ca Mason va depune marturie asupra celor intamplate, Girouard il ameninta cu moartea.
O poveste tragica care vine sa se adauge foarte multor altora privind comportamentul trupelor americane in Irak. Este treaba tribunalelor americane din SUA sa dea pedepsele cuvenite si sa-l judece si pe colonelul Steele care a si evocat dreptul sau constitutional de a nu depune marturie in acest caz.
Evenimentul este extrem de grav pentru ca, de data aceasta, acuzatia vizeaza nu comportamentul unor militari aflati in conditii extreme de stres si sub presiunea conditiilor specifice unei gherile urbane. Acum vorbim despre posibila existenta a unui ordin direct, foarte precis exprimat, dat de seful lantului de comanda de care depindea nemijlocit unitatea de lupta respectiva. Daca se va confirma existenta acestui ordin de misiune, atunci avem de-a face cu prima atestare a unei situatii doar evocate in cazul violentelor de la inchisoarea Abu Ghraib. Daca va mai amintiti, atunci s-a ales calea acuzarii directe a unor bieti executanti care au fost gasiti vinovati de comportament sadic si au fost mustrati sau scosi la pensie responsabili de rang mai inalt, fara a se duce insa pana la capat o alta cercetare. Aceea a unui ordin direct care acuza tortura. Multi au vorbit despre asta, altii au presupus ca ordinul exista si a fost transmis implicit ca parte a unor discutii sau informari operative.
De data asta lucrurile s-ar putea sa se schimbe. Din datele existente pana acum, se pare ca un alt militar a confirmat spusele lui Mason, iar comandantul companiei de cercetare, capitanul Jason Sienko, a spus ca Steele a dat ordinul "sa se traga foarte bine si sa fim siguri ca toti cei care trebuie ucisi sa fie ucisi". Un ordin care poate sa insemne orice. Si a dus, cum spune Mason, la o operatiune pe care a descris-o in termenii unei competitii pentru a vedea cine ucide mai bine.
Vom vedea cum se va face justitie in acest caz. Ca si in altele similare aflate acum pe rol. Cert este insa ca acest episod reinflameaza dezbaterea privind succesul real al procesului denumit "sprijin pentru democratizarea Irakului". Dupa ce toti vor pleca, ce se va intampla tocmai din cauza acestor memorii tragice care sadesc un fond de resentiment foarte greu de controlat, dar extrem de usor de canalizat?
Sau resentimentele greu de controlat si extrem de usor de canalizat exista si de cealalta parte, venind din constiinta unei superioritati absolute a valorilor occidentale in raport cu o lume araba descrisa doar ca generatoare de islamism fundamentalist, propagator de violenta si distrugere? In acest caz, cine este responsabil de difuzarea si mentinerea unei asemenea mentalitati profund distructive si pernicioase pentru succesul unor misiuni care s-au dorit a fi militare ca forma dar profund umanitare si democratice in intentii?
Exista oare o asemenea mentalitate a Occidentului? Permiteti-mi sa reproduc, din revista Jeune Afrique (numarul sau din decembrie 1967), afirmatiile rostite odata de Generalul de Gaulle: "Arabii nu inseamna nimic. Nu s-au vazut niciodata arabi construind drumuri, baraje, uzine. In definitiv, poate ca nici n-au nevoie de drumuri, de baraje, de uzine..." O mentalitate de tip post-colonial pe care o credeam disparuta in favoarea unei noi viziuni, cea pe care unii membri ai unui club de discutii din lume o numesc "mondialismul umanitar".
Pe fond, miza a ceea ce se petrece in Orientul Apropiat este de a sti daca o asemenea realitate se poate construi sau trebuie impusa. Daca cineva va continua sa creada in virtutile celei de-a doua variante, nu ne vom confrunta decat cu o alta formula de politica interventionista, ambalata intr-un discurs, momentan, corect politic. Dar deschizand usa pentru un alt conflict, de data asta chiar la nivel de civilizatii si mentalitati.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.