Mai toate anunturile companiilor auto despre cifrele de profit operational pentru al doilea trimestru 2006 indica pierderi la americani si castiguri la asiatici. Desi mai multi factori explica aceasta tendinta, principala transformare de pe piata aut

Mai toate anunturile companiilor auto despre cifrele de profit operational pentru al doilea trimestru 2006 indica pierderi la americani si castiguri la asiatici. Desi mai multi factori explica aceasta tendinta, principala transformare de pe piata auto este preferinta din ce in ce mai mare printre consumatori pentru modelele mai suple.
Odata cu cresterea preturilor la carburanti si acutizarea problemei poluarii in marile orase, consumatorii incep sa aleaga masinile mai ecologice si mai mici.

Pierderi, la americani

Companiile americane isi pun pierderile si pe seama eliminarii unor reduceri masive pe care le practicau in anii trecuti. Printre putinele companii care mai mentin aceste reduceri se numara divizia americana a DaimlerChrysler, care a ramas cu un lot prea mare de autoturisme nevandute pentru a-si permite sa elimine total ofertele.
Totusi, vanzarile de la Chrysler au scazut cu 37%, in timp ce Ford a vandut cu 35,2% mai putine masini, iar la General Motors pierderile au fost de 19,5%. Analisti economici citati de The Guardian arata ca, dincolo de eliminarea ofertelor speciale, motivele principale ale pierderilor sunt schimbarile in preferintele consumatorilor, determinate de preturile mari la combustibili si de inasprirea conditiilor de acordare a creditelor.

Modificarea structurii cererii de automobile

O analiza a structurii vanzarilor de la Ford, la care se face referinta intr-un material din International Herald Tribune, ilustreaza schimbarile in cererea de pe piata americana.
Cumparatorii americani manifesta tot mai putin interes pentru masinile sport si camionete, mari consumatoare de combustibili. Vanzarile pentru masini sport Ford au scazut cu 45%, in vreme ce modelele de marime mijlocie precum Ford Fusion, Mercury Milan si Lincoln Zephyr au inregistrat vanzari cu 18% mai numeroase. Al Giombetti, presedintele de la Ford si Lincoln Mercury, declara ca masinile momentului sunt modelele cele mai economice.
Pentru a se adapta la noile conditii de piata, companiile americane incearca sa promoveze si ele aceste modele. In plus, se cauta crearea unor modele de SUV cu consum scazut de combustibil. De exemplu, Ford isi pune mari sperante in lansarea celor doua modele de SUV mixt, Ford Edge si Lincoln MKX.

Succesul asiaticilor

Tocmai din aceasta cauza castiga companiile auto asiatice. Ele prezinta de ceva vreme cele mai bune oferte pentru automobile economice.
In luna iulie, vanzarile de la Toyota au crescut pentru prima data cu mai mult de 10%, compania japoneza surclasand astfel Ford pe piata americana.
Si celalalt important grup japonez, Honda, are trimestrul acesta vanzari mai mari cu 10%, iar sud-coreenii de la Hyundai sunt in crestere cu 6%. Compania japoneza Nissan este singura care merge in pierdere, pierzand aproximativ 19,5% din cifra de vanzari, ceea ce insa se datoreaza mai ales scaderii interesului clientilor pentru camionete.
Este pentru prima data cand Toyota vinde mai mult decat Ford in Statele Unite. Jim Lentz, vicepresedintele de la Toyota SUA, a explicat: "Conditiile de pe piata favorizeaza calitatile traditionale ale Toyota, si anume consumul redus de combustibil, confortul ridicat pentru pasageri, precum si oferta de automobile-hibrid".
Reprezentanti ai companiei Honda declara la randul lor ca cunt aproape incapabili sa faca fata la cererea crescanda pentru automobilele lor.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.