Romania - sponsor al Uniunii Europene?

Una dintre cele mai importante teme ale perioadei urmatoare, la fel de importanta ca cea privind atragerea surselor de finantare este cea care se refera la modul de cheltuire a banilor. Chestiunea este atat de importanta incat, pentru un Guvern harnic in a atrage bani, dar deloc indemanatic in a-i cheltui, asta ar putea atrage o nemultumire mai mare decat in cazul in care banii n-ar fi existat.
I-am ispitit pe romani cu integrarea europeana, promitandu-le ca odata cu intrarea in Uniune vom primi multi bani pe care ii vom folosi pentru dezvoltarea satelor, pentru constructia si modernizarea de drumuri, pentru infiintarea de ferme si pentru multe altele. S-au evocat si diferite cifre, destul de generoase, pentru urmatorii sase ani de proiectie bugetara decisa la Bruxelles, cum ca Romania ar putea sa primeasca intre 17 si 22 de miliarde de euro. Fata de aceste sume, contributia noastra la bugetul comunitar ar fi, in aceasta perioada mult mai mica, cam 2,5-3 miliarde de euro cofinantari si 6 miliarde de euro, contributia la bugetul comunitar. Deci aportul romanesc fata de sustinerea comunitara ar fi cam de la simplu la dublu.
Calculele pe care le-am facut pana acum au in vedere o absorbtie de 100% a fondurilor comunitare. Sa nu uitam ca, daca nu absorbim toate fondurile comunitare, contributia Romaniei la bugetul comunitar de circa 1% din PIB ramane neschimbata. Iata, dar, uriasa provocare a urmatorilor ani. In mod normal, Romania ar trebui sa fie un beneficiar net de fonduri europene. Daca, insa, absorbtia nu este mai mare de 50%, Romania devine un contributor net la bugetul comunitar!
In primii ani de dupa aderare, cazurile in care absorbtia a fost atat de mare au fost rarisime. Ba chiar, in cazul unor tari precum Polonia, nivelul absorbtiei a fost la o cincime. Cu alte cuvinte, Romania risca sa devina un fel de sponsor al Uniunii Europene!
Ca lucrurile se misca incet o dovedeste modul in care se desfasoara absorbtia programelor interne de modernizare, mai ales in ce priveste infrastructura scolara si rutiera. Pentru invatamant s-a alocat pana in prezent, in ce priveste investitiile, consolidarile si reparatiile capitale, incredibila suma de jumatate de miliard de euro. Dar mare parte a acestei sume nu a putut fi inca cheltuita. O vreme nu a existat legislatie adecvata, normele de aplicare a noii legislatii a achizitiilor publice, promulgata la sfarsitul lui iunie, fiind votate de Guvern abia la jumatatea lunii iulie. Dar procedurile raman in continuare greoaie. Exista termene pentru licitare, exista posibilitate de contestare, iar contestatiile se solutioneaza in termene care depasesc cu mult exercitiul bugetar, criteriile de stabilire a castigatorului nu sunt foarte clare. Imaginati-va o licitatie pentru repararea unui drum. Se prezinta mai multi constructori, unul ofera un pret incredibil de scazut fata de complexitatea lucrarii sperand sa castige ca va vedea el dupa aceea. In unele cazuri chiar castiga si lucrarea se face ca vai de capul ei. In alte cazuri pierde si atunci actioneaza in instanta. Pentru a opri procesul, castigatorul negociaza cu contestatarul subcontractarea unei parti a lucrarii. Daca mai intervine si cineva de la Consiliul Judetean sau un lider politic local, in favoarea vreuneia dintre parti, va puteti imagina ce se intampla. Cu fondurile comunitare lucrurile sunt mai simple in ce priveste eligibilitatea, dar foarte complicate in privinta indeplinirii acestor conditii. Localitatile nu au planurile de urbanism, cum sunt cerute de Uniunea Europeana, autoritatea de mediu nu poate da avizele in timp util, s.a.m.d.
Asadar, iata ca am trait sa o vedem si pe asta. Romania nu mai are o problema a banilor ce trebuie investiti, cel putin nu la fel de acuta ca inainte, ci o problema a cheltuirii acestora. Nerezolvarea acestei probleme ne va pune intr-o postura extrem de jenanta caci, vorba romaneasca, norocul nu-ti bate de doua ori la poarta.

---

Despre autor: