Asupra mea Securitatea a facut doua incercari de recrutare: una in 1978 cand, proaspat profesor repartizat in Bucuresti, m-am trezit la scoala cu un maior (al carui nume nu-l mai retin) care s-a aratat foarte interesat de ce se vorbeste pe la Casa Sc
Asupra mea Securitatea a facut doua incercari de recrutare: una in 1978 cand, proaspat profesor repartizat in Bucuresti, m-am trezit la scoala cu un maior (al carui nume nu-l mai retin) care s-a aratat foarte interesat de ce se vorbeste pe la Casa Scriitorilor, pe care incepusem sa o frecventez. Aluzia la "colaborare" era clara: am refuzat net, dar am retinut o formulare a insului: "Actiunea noastra nu e punitiva, ci preventiva". Peste exact un deceniu, in 1988, pe vremea cand lucram ca referent la Uniunea Artistilor Plastici, am primit printr-o terta persoana, o doamna pe care n-o cunosteam, de la Nicolae Breban si Dumitru Tepeneag, aflati la Paris, un set de intrebari pentru vreo 20 de personalitati ale vietii noastre literare, pentru un numar cu Romania al, daca nu ma-nseala memoria, revistei "Les temps modernes". Cum n-aveam timp sa-i contactez pe toti, i-am impartit cu prietenul Buduca, eu o parte, el alta. Intrebarile nu erau prea subversive, se refereau la rolul culturii romane, la felul cum trebuie ea facuta cunoscuta in strainatate etc. "Subversiva" era ideea ca intervievatii nu trebuie sa ceara aprobare pentru raspunsuri. Din diverse motive (atmosfera generala era de suspiciune, Dinescu era arestat la domiciliu, Plesu era exilat la Tescani, unii nu voiau sa-si pericliteze planurile editoriale), din cei contactati de mine, doar Mihai Sora a acceptat sa raspunda intrebarilor. Pana la urma, cum-necum, chestia a rasuflat. Primul "interogat", la redactia "Vietii studentesti", a fost Buduca, dar care m-a avertizat imediat de vizita "organilor". Asa ca m-am trezit si eu la UAP cu ditamai colonelul Goran, seful Securitatii Bucuresti, interesat nu atat de continutul scrisorii de la Paris, cat de doamna care le transmisese. In afara unei descrieri sumare (si false), ca era inalta si avea par bogat, altceva n-a putut scoate de la mine, in privinta doamnei. M-a pus sa dau o declaratie despre cum au ajuns intrebarile la mine, despre ce e vorba in ele. Aceasta declaratie a si aparut in "Cartea alba a Securitatii" si daca Mihai Pelin s-a tinut de cuvant, a aparut la Addenda sau in editia a doua si explicatia mea in legatura cu acest episod, publicata la vremea respectiva tot in ZIUA. Daca aceasta declaratie poate fi considerata "colaborare", sa judece cititorii.
Si vreau sa mai adaug ceva, foarte important, dupa parerea mea: esenta intregii actiuni a Securitatii, cel putin dupa 1965, nu era in a depista nu stiu ce "dusmani ai poporului", ci de a inculca fiecarui cetatean, prin santaj, presiuni, amenintari de tot felul, un teribil sentiment de culpabilitate, de a-i lega o perpetua tinichea de coada. Ei au vrut sa ne distruga talentul, vocatia, aspiratiile; au vrut un lucru poate la fel de grav ca bagatul la beci: au vrut sa ne decapiteze moral. In ceea ce ma priveste, nu le-am facut si nu le voi face jocul. Asa ca, amice Carol si ceilalti, nu va lasati infranti! Urmati-va talentul, vocatia, aspiratiile!
Despre autor:
