Episodul de astazi din "Dramele proprietatii" are ca subiect neputinta a doi frati de a recupera o mostenire, constand in 28,5 ha de teren, in vestitul judet Vrancea. Nimeni nu le contesta dreptul legitim pe care-l au, numai ca pamanturile au fost
Episodul de astazi din "Dramele proprietatii" are ca subiect neputinta a doi frati de a recupera o mostenire, constand in 28,5 ha de teren, in vestitul judet Vrancea. Nimeni nu le contesta dreptul legitim pe care-l au, numai ca pamanturile au fost impartite de autoritati in mod injust si cu incalcarea flagranta a tuturor legilor privind retrocedarile bunurilor confiscate in timpul regimului comunist. Neputinciosi in fata baronilor locali, care au acaparat pe nimic terenuri care nu le-au apartinut vreodata, petitionarii se afla in pragul disperarii, presa fiind singura lor speranta ca pana la urma li se va face dreptate. Consecvent cu campania declansata, cotidianul ZIUA publica drama fratilor Vasileniuc si Darian, in intentia de a sensibiliza autoritatile acestei tari triste, pline de umor.
"Parintii nostri au fost invatatori in comuna Ciorasti, judetul Vrancea, si au detinut aproximativ 40 ha de teren arabil. Comunistii ne-au etichetat pe toti drept chiaburi, termen ce ne-a stigmatizat o viata-ntreaga. Neputand plati cotele impuse de statul totalitar, tatal nostru a fost arestat, iar pamantul a trecut in proprietatea statului. Tata fost dus la Canal, apoi incarcerat la Jilava si Aiud. De prin anii '50 si pana la revolutie am suportat tot felul de umilinte ca fii de "fosti". Cu greu am reusit sa ne strecuram printre <<demascari>> si sa terminam cate o facultate - eu, franceza, iar fratele meu Politehnica. Ne-am mentinut in posturi datorita profesionalismului si seriozitatii noastre, suportand afronturi, insulte si mojicii de la tot felul de politruci analfabeti. Tata era arestat, mama traia dintr-un salariu de 527 de lei, si cu toate astea ne indemna in permanenta sa rabdam si sa nu raspundem la nici o provocare, ca sa ne putem termina studiile. Pentru asta, parintii nostri au divortat, iar familia nu s-a mai reunit niciodata", ne scrie Liliana Vasileniuc, in numele ei si al fratelui Radu Darian.
"Lasati, tovarasa, ca stim noi cine ati fost!"
Parintii celor doi mostenitori au fost model de munca si altruism in comuna. Dupa orele de curs munceau pamantul, astfel incat sa poata asigura copiilor un viitor mai bun. Faceau economii si nu-si permiteau vreo vacanta, pentru a cumpara teren agricol. "Au facut apostolat punand creta si creionul in mana multor generatii de invatacei, fii de tarani. Care le-a fost rasplata? Propriii lor copii lor au fost persecutati, izolati si traumatizati psihic. Nu aveam voie sa participam la reuniunile tovarasesti, de parca-am fi fost ciumati. Si-acum parca aud celebra admonestare: <<Lasati, tovarasa, ca stim noi cine ati fost!>> Am reusit sa ne impunem doar atunci cand am demonstrat ca sunt una dintre cele mai bune profesoare de franceza din judetul Bacau, iar fratele meu a fost remarcat de directorul lui drept un inginer bine pregatit, harnic si lipsit de vicii. Pe urma au venit anii 1989 si 1990, iar cand Doina Cornea striga ca s-a furat revolutia, mi-am zis ca e senila. O rog sa ma ierte ca n-am inteles-o la timpul potrivit! Nici pe Coposu - Dumnezeu sa-l odihneasca! - nu l-am inteles, pentru ca eram bolnava de comunism si de egalitarism prin contaminare. Nu m-am gandit o clipa ca nu vom putea recupera pamantul pe care parintii l-au trudit in praf si soare, alaturi de taranii satului", mai povesteste Liliana Vasileniuc.
Zeci de memorii
Conform Legii nr. 18/1991, celor doi mostenitori li s-au retrocedat doar zece ha, desi era vorba despre doua familii, care aveau dreptul la 20 ha. Pentru restul de 28,5 ha care li se cuveneau, au fost trecuti la despagubiri, dar in ultimii 15 ani nu au primit nici macar un leu de la stat. Liliana Vasileniuc povesteste in continuare: "Apoi au aparut mosierii de carton, care au jefuit CAP-urile si IAS-urile. Nu ne-am adresat Justitiei din lipsa de bani si de incredere in aceasta institutie. Intre 2001 si 2004 am facut zeci de memorii, dar nu s-a intamplat nimic. Doar Biroul de informatii publice al Consiliului Europei ne-a dat dreptate, insa ne-a precizat ca nu se poate amesteca in legislatia romaneasca. In fine, a aparut Legea nr. 247/2005, dar nimeni nu tine cont de ea, in realitate fabricandu-se alte titluri de proprietate in fals. In plus, noi suntem pensionari si nu avem deprinderea de a juca la bursa, ca sa nu mai vorbim despre faptul ca Fondul Proprietatea nu e decat o gluma proasta, cel putin pentru noi si cei asemenea noua. De ce nu ni se retrocedeaza pamantul pe care il mostenim sau altul, in echivalent? Pentru ca - ni se spune - nu au de unde. Dar cand iesi din sat si te uiti de jur-imprejur, vezi numai intinderi de pamant a caror imensitate te cutremura. Numai ca al nostru a disparut".
"Acest guvern a abandonat tinerii si batranii"
"Domnule redactor, stiti de ce tinem la acest pamant? Pentru ca bunicul nostru maternal, Ion Foarfeca, a fost ranit luptand pentru reintregirea tarii, iar parintii au trudit ca noi sa avem un trai mai bun. Avem un singur mostenitor, fiul fratelui meu, care a absolvit o facultate si este platit de patron cu sase milioane de lei vechi pe luna. Ar fi fost o oportunitate pentru el, poate infiinta o micro ferma si isi croia un viitor in viata. Din nefericire, acest Guvern a abandonat tinerii si batranii cu nonsalanta. Este o putreziciune morala care se intinde ca o plaga peste tara noastra. In incheiere vreau sa va mai spun ca am acceptat retrocedarea, conform Legii nr. 247, si in alte localitati sau in judetul Braila, unde locuieste fratele meu. Dar degeaba; <<nu exista surd mai mare decat cel care nu vrea sa auda>>. Sa nu se mire autoritatile ca oamenii ajung la gesturi disperate", incheie mostenitoarea.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.