Prezent la editia de anul acesta a Festivalului de Arta Medievala de la Sighisoara, cantautorul Ducu Bertzi s-a declarat indignat de faptul ca reprezentatiile muzicale ale sale si ale colegilor de breasla, Nicu Alifantis si Mircea Baniciu, sustinute
Prezent la editia de anul acesta a Festivalului de Arta Medievala de la Sighisoara, cantautorul Ducu Bertzi s-a declarat indignat de faptul ca reprezentatiile muzicale ale sale si ale colegilor de breasla, Nicu Alifantis si Mircea Baniciu, sustinute in Cetate, au fost perturbate de difuzarea manelelor in spatiile aflate in apropierea locatiilor unde s-au desfasurat concertele.

„Este revoltator faptul ca pe strada trec persoane imbracate in costume medievale, in timp ce unii stau cu maneaua pe gratar“, a declarat Ducu Bertzi, adaugand: „Este foarte greu sa canti folk intre patru recitaluri de muzica dance la care se pune CD-ul, se canta mai mult sau mai putin, se danseaza, iar pe scena sunt persoane atractive. Pe partea atractiva, eu si Alifantis nu avem ce sa aratam, si nici Baniciu nu arata mai bine. Organizatorul vrea sa aiba o scena plina de fete, iar cand apare unul cu chitara acolo, publicul il vede ca rupt din alta lume“, a mai spus Ducu Bertzi, facand referire, in general, la concurenta muzicala. Totodata, Ducu Bertzi a mentionat ca folk-ul „nu duce o batalie cu man elele si rock-ul“, insa a explicat ca organizatorii de spectacole amesteca genurile muzicale, producand confuzie in randurile spectatorilor.

Primarul: Cei care au difuzat manele vor fi amendati!


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.