Stabilizarea

Reginald Hoare, ambasador al Marii Britanii la Bucuresti in ultimii ani ai domniei Regelui Carol al II-lea, a spus ca Romania este o tara care produce un zvon nou la fiecare jumatate de ora.
Zvonurile, ca si zamislirea lor sau placerea de a le colporta, nu incep cu regimul comunist, desi acesta le-a generat si exploatat copios. In perioada ultimului razboi, cand trupele germane se retrageau, se spunea ca acestea detin o "arma secreta" cu care vor distruge in curand armatele Aliatilor. De zvonul acesta, ca si de multe altele, nu erau straine propaganda si serviciile de informatii antonesciene...
Un zvon de proportii care a adus paguba multor romani in anii '50 a fost cel legat de iminenta unei reforme monetare. Vine "Stabilizarea"! Pentru a-l intelege, trebuie schitat contextul. Romania cunoscuse deja doua reforme monetare. Prima a avut loc pe 15 august 1947, cand Regele Mihai inca se mai afla pe tron. Exista inflatie, provocata deliberat de comunisti, iar biletele de banca ajunsesera la valori de cinci milioane de lei. Noua emisiune monetara din 1947 anula rezervele particulare, intrucat din vechii bani nu putea fi convertita decat o suma infima.
A doua stabilizare
In 1952, de-acum in plin regim comunist, s-a produs a doua "stabilizare", menita sa loveasca indeosebi in cei deposedati de averi, si care isi vandusera multe lucruri de valoare pentru a putea supravietui. Preschimbarea era iarasi la nivelul unei sume infime, iar vechii bani deveneau maculatura. Pentru siguranta, banii cei noi au fost imprimati in Cehoslovacia si adusi in tara cu un vapor, "Malnas", un "pasager" ingust, care in anii '70 mai circula pe ruta Tulcea - Sulina.
Din 1952 pana la prabusirea regimului comunist nu a mai existat nici o reforma monetara, chiar daca au aparut bilete de banca cu "design" nou, ori s-au inmultit subdiviziunile in metal. Cu toate acestea, intre 1955-1963, zvonuri periodice legate de "stabilizare" s-au raspandit puternic si insistent, speriind cu predilectie pe cei care aveau economii nemarturisite in numerar, dar si pe detinatorii de librete si obligatiuni CEC.
Emisiunea monetara din 1952 a adus bilete de banca de un leu, trei, cinci, zece, douazeci si cinci si o suta de lei. Subdiviziunile unui leu erau de 5, 10, 25, 50 de bani. O convorbire telefonica, nelimitata, de la un post public, costa in anii "50 - ca si un ou de gaina - 25 de bani. In aceeasi epoca, unul din cele trei ziare centrale care apareau in patru pagini costa 20 de bani. Zaharul era noua lei, iar kilogramul de untdelemn - 11, carnea de porc incepea de la 8-9 lei si urca pana la 18. Salariile gravitau insa, in majoritatea lor, in jurul sumei de 500 de lei. Un asistent universitar stagiar la o facultate din Bucuresti primea in mana, dupa reforma monetara din 1952, 592 de lei. Insa in aceiasi ani '50, un laureat al Premiului de Stat pentru Literatura, clasa intai, incasa cincizeci de mii de lei. Tramvaiul costa 25 de bani la clasa a doua, 30 la clasa intai si erau carciumi unde ciorba de burta era un leu cu paine cu tot...
Nimeni nu vindea, toti vroiau sa cumpere
Primele soapte despre o "Stabilizare" au inceput sa circule in 1953, difuz, s-au amplificat un an mai tarziu, pentru ca in 1957 lumea sa astepte de pe o zi pe alta reforma monetara. Se facea mental o asociere cu rastimpul de patru-cinci ani dintre reformele monetare precedente. Nu se puteau cumpara lucruri decat din magazinele de stat. Nimeni nu vindea, toti vroiau sa cumpere. Unii si-au sporit consumatiile in restaurante, altii au inceput sa achizitioneze ce se mai gasea: biciclete sovietice, motociclete cehoslovace, ceasuri de aur socotite o investitie, racitoare, aragaze, mobila... Cand acestea s-au terminat, iar zvonul, ajuns la apogeu, innebunea lumea, niste tarani cu bani au cumparat de la fostul magazin Lafayette, rebotezat Victoria, ultimele cinci-sase mese obstetricale destinate in principiu cabinetelor medicilor ginecologi (mai existau destule cabinete particulare in tara). Alti tarani au cumparat scaune folosite in cabinete stomatologice. Peretii unui magazin de "tehnica medicala" de la parterul unui bloc de pe Strada Brezoianu, unde acum se afla un local de noapte, au fost martorii unor asemenea achizitii disperate. Efectul acestor zvonuri a fost faptul ca regimul si-a golit magazinele de produse si obiecte care zaceau in vitrine, pe rafturi si in depozite, marfa lipsita de cautare provenind din Uniunea Sovietica sau din tarile satelite acesteia.
Peste doi-trei ani, zvonul cu "stabilizarea" a reaparut in cronica orala; efectul a fost mai mic, fara scenele tragi-comice din 1957, insa stocul de produse prafuite a scazut din nou.
Leacul cancerului
In 1963 au fost batute de catre Monetaria Statului piese de metal de un leu si de trei lei care circulau in paralel cu bancnotele de aceeasi valoare. Lumea se grabea sa faca rost de ele ca de niste raritati numismatice. Ulterior, unii le vor aduna in sticle de lapte cu gatul gros si deschizatura lata. Se pare ca incapeau pana la o mie de piese intr-o butelie. Aparitia acestor piese a generat un ultim zvon, firav, privind "stabilizarea". De-acum, existau marfuri aduse din Occident, de la tigari pana la automobile, iar de la mijlocul anilor '60 regimul incuraja construirea de apartamente proprietate particulara, furnizand chiar credite in acest sens. Asa incat rumorile despre o "Stabilizare" au incetat, apoi au cazut in desuetudine si lumea a uitat de ele.
La sfarsitul anilor '50 s-a propagat cu putere in Bucuresti si-n intreaga tara un zvon de alta natura: doi medici din Valenii de Munte descoperisera leacul cancerului! Dadusera sa bea moare dintr-un borcan in care nimerise o vipera unor pacienti condamnati de maladia lor iar acestia se vindecasera ca prin minune. Apoi pregatisera un ser din lichidul acela, iar panaceul lor fusese validat de autoritatile stiintifice. "Americanii au spus ca le vor face statui de aur celor doi medici", povestea cu convingere si entuziasm o doctorita...
Va fi fost zvonul acesta rodul imaginarului popular, sau al acelorasi laboratoare care lansau periodic iminenta "stabilizarii"?...

---

Despre autor: