Mirii nemuririi

El n-o mai cauta in zilele urmatoare, cum ii promisese. Mirela stiuse, presimtise, sa-i fie de cap. Bine ca scapase de o grija: il anuntase. Se si infoiase putin la el, deh, oricum nu-l putea constrange. N-asteptase nimic de la Velicu, cum n-asteptase nici de la Ticuta. Asta e, Mirelo, o sa rasufli iarasi usurata c-ai scapat, duca-se invartindu-se, usurata si-mpacata... Ba bine ca nu. Ca sa vezi, parca i-ar fi parut rau si parca ar fi incercat-o mila. I se strangea inima amintindu-si cat de ravasit si speriat il lasase acolo-n masina... Cu o saptamana pana sa nasca, mai trecu odata pe la el pe la fabrica. Sa-l linisteasca, deh, sa-l asigure sa n-are nici o pretentie daca nu vrea sa miste contribuind cu ceva, cat de putin, macar ca deja contribuise, ma rog, de una singura nu s-ar fi descurcat, da' lasa, sa-si vada de nevasta-sa si de ceilalti copii daca nu-l trage inima, ca de-acum incolo ea se poate descurca si fara el... Scena asta n-avea decat s-o puna la cale de una singura, inchipuindu-si-o cum i-ar fi placut mai mult, fara sa intampine vreo impotrivire din partea lui Velicu, hotarat se pare sa n-o mai vada vreodata.
La telefonul de la poarta raspunse cineva care spuse ca nu mai lucreaza acolo maistrul Velicu Radescu si nu stie unde s-a mutat, iar Dacia lui nu mai era in locul unde o stia Mirela. Bineinteles ca parca masina in alta parte, Mirelo, sau venea la lucru fara masina. Tocmai el, care nici doua sute de metri pana la buticul din colt sa-si ia tigari, nu-i facea fara masina. Fudul, domnos, il facuse ma-sa-n masina. Cocoselul ei impielitat si dracos, deh, in ruptul capului n-ar fi crezut ca o sa-l infricoseze pana intr-atat povestea asta. A fugit, si-a pierdut urma... Daca ai fi stiut, Mirelo, nu l-ai fi pus la incercare. Pacat, mare pacat, n-a vrut... Oh, si proastele astea, familia ei de prietene, ca ce idiot si ce sarpe ai putut sa-ncalzesti la san, Mirelo, iar ei i se rupe sufletul de mila, ca sa vezi...
Mila aia care baltea in ea, ce ar fi putut sa insemne? Ceva tulbure, namolos, o scursura a urii si a dorintei de razbunare... Nu ca l-ar fi asteptat sa se intoarca si sa se impace iarasi cu el si s-o ia de la capat. De data asta nu, in nici un caz... Fara sa stie i-o fi fost mai degraba mila de ea insasi, macar ca nu vroia si nu se simtea in stare sa se gandeasca la ce o sa fie.
Pana una, alta se cuvenea sa se bucure, Mirelo, nascusesti un baiat frumos si sanatos. Ii puse numele lui taica-sau, Petre, tragand nadejde ca in felul asta i-ar intra pe sub piele batranului si l-ar imbuna ca s-o ajute, cum o ajutase de altfel si cu Mugurel, Mirelo, in parinti ne e toata nadejdea. Dupa ce i se confesa lui frate-sau din toata inima despre tarasenia cu Velicu, Vladut le povesti la randu-i si batranilor cum se pricopsira cu inca un nepot. Inimile lor se impietrira - Vladut ii transmise sora-si ca batranii nu mai vor sa mai auda de ea, iar de-acum Dumnezeu cu mila. Dumnezeu stie cum o sa se descurce cu un copil de opt ani si unul de tata care o tine legata de maini si de picioare, nelasand-o sa-si caute ceva ca o slujba, din care sa traiasca, Mirelo, toti traim pana la urma din mila lui Dumezeu, numai si numai Dumnezeu, Mirelo, iarasi trebuie sa-ti reamintesti ca El ne incearca si ne impovareaza pentru ca ne iubeste.

---

Despre autor: