Adevaruri traite pana si in lumea sportuluiO floare tot mai trista: recunostinta

Tema nu este noua. Au mai tratat-o multi colegi de breasla. Cristian Topescu cu precadere, cel prin fata caruia au trecut generatii intregi de sportivi si sportive. Fotbalisti, dar si gimnaste. Handbalisti, dar si alteti si atelete. Patinatori si schiori. Inotatori si scrimeri. Nu stiu daca a fost vreo disciplina sportiva in care celebrul comentator de televiziune - unicat in Romania sa nu fi fost prezent, de la competitii disputate in tara si pana la editii ale Jocurilor Olimpice! A trait impreuna cu reprezentantii tarii noastre bucuria succeselor, dupa cum s-a intristat la nereusite. Mai recent, tristetea il apasa vazand cum glorii ale sportului romanesc sunt date uitarii. Ca si cum n-ar fi existat. I-au uitat mai ales unii dintre cei care au profitat din plin de pe urma talentului si eforturilor lor. La vremea respectiva i-au ridicat in slavi. Acum le intorc pur si simplu spatele. In ce ma priveste, ca gazetar care am servit sportul romanesc mai bine de o jumatatea de veac, traiesc aceeasi senzatie de amaraciune, vizavi de marii nostri sportivi al caror nume nu mai este amintit nici macar la anumite momente de referinta.

Cine isi mai aminteste de "Nea Nusu"?
Asa ii spun cei din Busteni, celui care a fost cel mai reprezentativ pilot de bob din Romania - Ion Panturu. Sportivul care impreuna cu regretatul Ion Zangor, cu Dumitru Pascu si Dumitru Focseneanu cucereau la Olimpiada de iarna din 1968 de la Grenoble, pe pista de la Alpe d'Huez, la 2.000 de metri altitudine, singura medalie olimpica, un bronz. Dar, dupa ce cu un an inainte, la europenele de la Innsbruck, Ion Panturu, impreuna cu Petre Hristovici, Gheorghe Maftei si Nicolae Neagoe cucerisera aurul. O performanta ce avea sa se repete in 1971, pe aceeasi partie din Austria. Alte si alte medalii argint si bronz fiind cucerite tot la europene la Saint Mortiz, Cervenia, Cortina d'Ampezzo si Konigsee. Chiar nu se mai stie de aceste memorabile succesele ale lui Panturu si de asemenea ale coechipierilor sai, sportivi de o cutezanta iesita din comun, cum numai boberii pot sa fie? Au trecut literalmente uitate, la fel ca si eroii lor, printe care Ion Panturu a reprezentat deschizatorul de drum. Astazi, fostul pilot de bob al anilor '60-'70 traieste retras in localitatea sa natala, Busteni. Este o traire dramatica, de vreme ce luni de zile s-a aflat pe un pat de spital, dupa o operatie chirurgicala foarte grea, trebuind sa-i fie inlocuita o proteza la un picior bolnav. Dar o proteza pentru care n-a avut banii necesari. A solicitat sprijin in dreapta si in stanga, s-a gandit ca poate si cei din federatie il vor ajuta. Pana la urma s-a invrednicit sa-i vina in ajutor, un om de suflet, cum s-a dovedit a fi primarul Bustenilor, Emanoil Savin. Dar daca n-ar fi fost el...? Daca n-ar fi fost totodata medicii de la Spitalul din Bucuresti, Lidia Rasnoveanu si Gheorghe Ivan, din sectia de ortopedie, care au ramas langa pacientul Ion Panturu pana cand s-au convins ca vindecarea a devenit fapt implinit. Ion Panturu recunoaste cu fair-play sportivului autentic "Daca nu erau cei doi medici poate ca nici nu mai existam...". Dar din federatie sau dintre fostii conducatori ai acesteia, nici un semnal, nici un ecou. Nu neaparat bani, ci doar un cuvant de incurajare. Inca il asteapta.

Gestul onorant al clubului din Stefan cel Mare
Data uitarii a fost ani de zile si cea mai reprezentativa inotatoare a tarii, Diana Mocanu, dubla campioana olimpica la o singura editie - Sydney 2000. Diana a suportat chinuitor anonimatul la care a supus-o federatia. Dupa ce si-a incheiat prematur activitatea competitionala, ea ar fi vrut sa se dedice antrenoratului, sa pregateasca grupe de viitori inotatori si inotatoare, paralel cu continuarea studiilor universitare. Tentativa fara o prea mare reusita in orasul ei natal Braila. Ar fi dorit sa lucreze in Capitala, unde si conditiile sunt cat de cat altele. A tatonat la federatie, a staruit chiar. Fara folos. Salvarea daca se poate spune asa a venit din partea clubului sportiv din Stefan cel Mare, singurul care prin intermediul chestorului Marcel Popescu cauta sa ii asigure un post de antrenor la Dinamo. Sigur, pentru inceput tot cu grupe de initiere. Sprijin a gasit marea inotatoare si din partea unui fost poloist, Victor Boga, in prezent patronul unui bazin de inot, care este convins ca sub culorile lui Dinamo Diana Mocanu va reusi sa-si recapete increderea in capacitatea ei si sa contribuie la relansarea natatiei prin intermediul exponentilor noului val. Si aceasta nu numai la clubul alb-rosilor ci si la nivelul intregii tarii. Insusi faptul ca la conducerea unui colectiv in plina fomare se afla o fosta dubla laureata olimpica reprezinta un element de atractie in special pentru cei mici. Cu alte cuvinte, clubul Dinamo a putut face un gest de mare noblete, care il onoreaza, in timp ce federatia, care dispune de mult mai multe mijloace de incadrare a unei foste mari sportive, n-a miscat nici un deget!?

"Nu doresc bani, alte avantaje materiale, ci doar putina atentie"
Este si regretul altei reputate sportive, Ecaterina Szabo, cvadrupla laureata olimpica la JO de la Los Angeles - 1984. Aur cu echipa (alaturi de Lavina Agache, Simona Pauca, Laura Cutina, Cristina Grigoras - actual antrenor federal si Mihaela Stanulet), totodata aur la sarituri, sol si barna si argint la individual compus. Aceasta dupa ce la europenele din 1983 cucerise aurul la paralele si sol, argint la sarituri si bronzul la individual compus, iar la mondialele din acelasi an, aurul la sol, argintul cu echipa, dar si la sarituri si paralele si bronzul la individual compus. Iar la un an dupa Los Angeles - tot la mondialul cu echipa, precum si la sarituri si barna. Practic o demna succesoare a Nadiei Comanescu in planul marii performante! Si totusi Ecaterina Kati Szabo devenita Tamas, prin casatoria cu Cristian Tamas, fost kaiacist in lotul national, a devenit, la randu-i, o persoana anonima. E drept ca din 1992 s-a stabilit in Franta, la Chamalieres. Dar pastreaza o legatura permanenta cu familia ei, de la Zagona, o localitate din Covasna, precum si cu cea a sotului, care locuieste la Arad. De asemenea cu foste colege de lot cu care a impartit atatea satisfactii. Mai putin cu federatia si mai ales cu acele persoane (si personalitati!?) care au avut anumite avantaje de pe urma salbei de medalii pe care aceasta gimansta, cu o mare doza de daruire pentru sport, a adus-o in tara. "Am fost uitate... Atat eu cat si colegele din generatia mea. Nu imi doresc bani sau alte avantaje materiale, cu doar putina atentie. Sa am prilejul sa ma vad periodic cu foste colege precum si cu antrenorii care ne-au calauzit pasii catre marea performanta. Cer mult? Sunt lucruri simple".
La Chamaliere multipla medaliata europeana, mondiala si olimpica dispune de un club de gimnastica in care sunt modelate viitoare exponente in sportul gratiei. Ar avea ce sa spuna si antrenorilor din tara specializati in munca cu viitori campioni si campioane. Dupa cum este dipusa sa se intalneasca si cu tinerele gimnaste care de la nivelul olimpic privesc catre Beijing. Numai ca nimeni nu si-a propus sa aiba o asemenea initiativa. Iar perdantul - ca si in alte ocazii - va ramane incontestabil sportul romanesc.

Pe lista mult mai cuprinzatoare a unor mari personalitati din lumea marii performante romanesti intrate intr-un nefiresc anonimat se mai afla de buna seama si altele. Intre cei uitati se afla, de pilda, primul si unicul nostru medaliat cu aur la JO - pugilistul Nicolae Linca. Zace (la propriu!) intr-o comuna din judetul Alba. Uitat este de asemenea Aurel Vernescu, primul amiral al flotilei romanesti de kaiac si canoe, retras undeva in apropiere de Maneci - Ungureni. Este tratat ca un anonim si fostul rugbyst Valeriu Irimescu, dupa Alexandru Penciu, poate cel mai reprezentativ sportiv, apoi si antrenor din lumea balonului oval. Cu totul de neinteles este ignorat pana si singurul nostru reprezentant intr-un domeniu care nu se afla la indemana oricui, in arta plastica cu tema sportiva, maestrul Ion Sideri, kaiacit prezent in lotul Romaniei la JO de la Roma - 1960, care cu o a doua vocatie, la fel de stralucita, a dat la iveala opera nemuritoare intre care si "Torsul campioanei" in imaginea alaturata aflate in Muzeul Olimpic din Lausanne, lucrari premiate in mai multe randuri in Spania aur la Barcelona! si Elvetia. Peste doua milioane de vizitatori din lumea intreaga admira, in trecere prin Lausanne, lucrarile maestrului sportului Ion Sideri. In tara in schimb, oficialitatile sportive cauta necontenit chichite spre a-i minimaliza truda, perseverenta si pe taramul artei plastice, dupa ce mai bine de un deceniu si jumatate a servit marea performanta. Abia acum, pe ultima suta de metri, Agentia Nationala pentru Sport cauta, se pare, sa revigoreze o floare pe cale de ofilire, cum este recunostinta.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe