Un incident aparte a dat curaj jurnalistilor chinezi. La inceputul acestui an, guvernul a suspendat publicarea ziarului Bing Dian Weekly, provocand proteste ample, fara precdent, care au fost extrem de mediatizate la nivel mondial. Si mai surpinzator
Un incident aparte a dat curaj jurnalistilor chinezi. La inceputul acestui an, guvernul a suspendat publicarea ziarului Bing Dian Weekly, provocand proteste ample, fara precdent, care au fost extrem de mediatizate la nivel mondial. Si mai surpinzator a fost faptul ca guvernul, la presiunile opiniei publice, a permis ziarului sa isi reia aparitiile. Redactorul sef si adjunctul sau au fost concediati, dar intrebarea privind legitimitatea autoritatii guvernului de a reglementa piata jurnalismului este destinata sa aiba un impact profund.
Observatorii straini inclina sa lege incidentul Bing Dian de alte recente acte de represiune comise asupra mass-media din China, si sa sustina ca libertatea presei din China este lipsita de speranta in conditiile actualelor reglementari autocratice. In mod incontestabil, nu a existat nici o schimbare semnificativa in sistemul guvernului de reglementare a jurnalismului de cand China a adoptat politica "usilor deschise", in urma cu 30 de ani. Din contra chiar, acesta a devenit mult mai riguros si abscons. Totusi, am convingerea ca anumite schimbari subtile au loc. Dupa 1949, Partidul Comunist a cultivat anumiti "experti ai teoriei" si alti slujbasi ideologici gata sa scrie articole prin care sa propage "gandirea marxista si cea a lui Mao Zedong". Astazi insa astfel de "scriitori" se numara pe degete, iar articolele lor sunt luate in ras si privite cu sarcasm. De fapt, controlul ideologic al Departamentului Propagandei Centrale poate fi mentinut doar prin intermediul unor note interne si al telefoanelor. Mai mult, pana si cei care fac acest lucru nu mai cred in desuetul si rigiditatea doctrinelor. In ceea ce-i priveste, producatorii de stiri au incetat de mult sa mai considere ca stirile sunt egale cu propaganda. Mi-am inceput cariera la China Youth Daily, in 1979, si am experimentat intregul proces al deschiderii si reformarii Chinei. Generatia noastra de ziaristi chinezi a rupt-o cu ideile traditionale ale comunismului inca de la jumatatea anilor '80, prin adoptarea jurnalismului occidental. Iar jurnalistii mai tineri au luat contact cu gazetaria occidentala chiar de la inceput.
Pentru ca, intr-adevar, articolele occidentalilor au fost considerate drept "modele pentru scris" de catre studentii la jurnalism din universitatile chineze. Aceasta este o schimbare cruciala, fiind si motivul principal al aparitiei unui numar tot mai mare de stiri reale si comentarii in media chineza de astazi.
La fel de importanta a fost si presiunea pietei in a impulsiona presa chineza sa adopte rapid schimbarea. Contrar opiniilor din afara, doar cateva publicatii din China - People's Daily, Guang Ming Daily si Economic Daily - mai traiesc azi din fondurile guvernamentale. Principala televiziune centrala din China se bazeaza in special pe banii din publicitate, doar o mica parte a bugetului sau imens provenind de la guvern. Pentru exactitate, trebuie spus ca informatiile politice raman riguros controlate, in vreme ce inofensivele informatii din zona divertismentului si a sportului sunt, in buna parte, libere. Acest lucru a determinat tentatia adoptarii unor standarde jurnalistice de nivel scazut. Dar numeroase ziare care pe vremuri au profitat de pe urma stirilor spectaculoase s-au trezit, in ultima vreme, cu tirajele la pamant. De fapt, aceste tabloide au fost cele care, raspunzand la presiunea pietei, au inceput sa isi asume responsabilitatea publica de caini de paza. De foarte multe ori in ultimii ani, aceste ziare au fost primele care au prezentat stiri "sensibile". In pofida faptului ca nu s-a produs nici o schimbare in actualul sistem al reglementarii presei, acoperirea unor evenimente ca dezastrele, abuzurile judiciare si persecutarea cetatenilor au devenit la ordinea zilei.
Exemplele sunt numeroase. Dezvaluirile facute de South Metropolitan Daily au condus la abolirea unei ordonante perimate emise de Consiliul de Stat. Revista Cai Jing a relatat constant despre inabilitatea publicului chinez de a invata adevarul despre epidemia SARS. Iar China Youth Daily a publicat un articol, scris de un taiwanez, despre dezvoltarea democratica a Taiwanului. Astfel de progrese sunt relativ lente si pline de frustrari, pentru ca reflecta evolutia sistemului. Dar o veche zicala chineza spune ca "o cauza dreapta se bucura de o sustinere masiva, in timp ce o cauza injusta are parte de o sustinere infima". O "cauza dreapta" isi gaseste loc in inimile oamenilor. Fara inimile noilor producatori de stiri sau - din ce in ce mai mult - ale cenzorilor, formidabilul edificiu al reglementarii jurnalismului va ajunge, mai devreme sau mai tarziu, sa se prabuseasca la fel ca Zidul Berlinului.
Li Datong este senior editor la China Youth Daily si fost redactor sef la Bing Dian Weekly, post din care a fost inlaturat in timpul incidentului petrecut la aceasta publicatie
Copyright: Project Syndicate, 2006.
www.project-syndicate.org


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.