Proprietatile Vrabiescu sunt furate a doua oara

Indiferent de regimurile politice care s-au perindat la putere dupa 1989, dificultatile fostilor proprietari sau ale urmasilor fostilor proprietari in obtinerea bunurilor furate de comunisti au fost la fel de mari. Despre regimurile lui Iliescu nu are rost sa mai vorbim deoarece este arhicunoscut faptul ca una dintre tezele preferate ale fostului presedinte al Romaniei era avertizarea tovaraseasca, plina de vigilenta comunista, ca "vin mosierii"! Si ca sa nu vina mosierii, procurorul general Nicolae Cochinescu impreuna cu o sleahta intreaga de judecatori datori comunismului si lui Iliescu au devenit carpe prezidentiale si au luptat din rasputeri impotriva proprietatii, ori prin declararea recursului in anulare, ca in cazul lui Cochinescu, ori pur si simplu prin manipularea si falsificarea actului de justitie. Cat priveste regimul basescian, sunt destule cazuri in care iritarea lui Basescu, mai ales pe vremea cat a fost "capitan" la Bucuresti, a iesit la iveala si, mai ales, a produs efecte in instante. Iar punerea la cale a cacialmalei intitulate Fondul Proprietatea este inca o dovada ca hotii de comunisti si urmasii lor nu cedeaza sub nici o forma bunurile furate, pentru proprietatile furate fiind pus astfel sa plateasca tot contribuabilul roman. Din pacate, nici presedintele Constantinescu, obsedat si orbit de imaginea de mare lider regional pe care si-o dorea, nu a facut mai nimic pentru reinstaurarea sfantului drept al proprietatii. Iar unul dintre cazurile notorii in acest sens este cel al doamnei Simona Maria Vrabiescu-Kleckner, fost consilier personal al presedintelui Constantinescu. Daca Iliescu a permis, ba chiar a indemnat ca gasca sa sa-si insuseasca vile si terenuri care nu le apartineau printr-o lege data in favoarea hotilor dar sub aparenta apararii chiriasilor, Constantinescu s-a lasat invins de securisto-comunisti, inclusiv de cei care activau, sub masca de judecatori, la diferite instante din toata tara. Iar procesele de restituire a proprietatilor doamnei Vrabiescu-Kleckner au fost "rezolvate" de aceasta mafie, dupa metodele NKVD-ului, verificate in decenii de crime si hotii.
Urmasa a unor boieri de tara
Simona Vrabiescu-Kleckner este urmasa unor boieri luminati din Craiova. Strabunicul Constantin Vrabiescu a fost deputat al Craiovei in Divanul Ad-Hoc de la Bucuresti, Iulian Vrabiescu (frate al bunicului Iorgu Vrabiescu) a fost senator si prefect al Craiovei, iar tatal sau, Gheorghe Vrabiescu, a fost un cunoscut profesor de drept penal la Falcultatea de Drept a Universitatii Bucuresti si consilier la Consiliul legislativ, in cadrul caruia a avut o contributie importanta in cadrul Comisiei pentru elaborarea Codului penal. De asemenea, unchiul sau dupa tata, Nicolae Vrabiescu, a fost un cunoscut avocat la Baroului Bucuresti.
Ca demna urmasa a inaintasilor sai, Simona Vrabiescu-Kleckner este licentiata in Drept, din 1949, a Universitatii Bucuresti. Plecata din tara in 1965, darza urmasa a boierilor olteni obtine doua masterate la doua prestigioase universitati americane: unul in informatica, in 1969, la Universitatea Columbia, iar celalalt in drept international public, in 1973, la Universitatea New York. A fost asociat-curator la Biblioteca de Drept a Universitatii New York (1969-1974), sefa a Bibliotecii Juridice a ONU (1975-1986), sefa Sectiei de Referinta si Bibliografie a Bibliotecii Dag Hammarskjold a ONU (1986-1987) si directoarea Bibliotecii Curtii Federale de Comert International a SUA (1987-1996). Imediat dupa revolutia din 1989, ca si inaintasii sai altadata, Simona Vrabiescu-Kleckner a lucrat, cu abnegatie, pentru democratizarea tarii si integrarea ei in lumea civilizata, fiind co-presedinte si apoi presedinte al Comitetului ACORD, important si influent comitet politic al romanilor din America, cel care ani de zile a facut lobby pentru Romania in Congresul SUA, la Casa Alba si pe langa alte institutii politice.
Drept urmare, la invitatia presedintelui Constantinescu, Simona Vrabiescu-Kleckner a fost consilier personal al presedintelui in perioada iunie 1999-decembrie 2000, fara sa accepte salariu sau vreun alt beneficiu material ba, mai mult, locuind la Bucuresti intr-un apartament cumparat, parasindu-si, pentru un an si jumatate, locuinta eleganta din New York pentru mizeria damboviteana, pe care a incercat s-o inteleaga deoarece, asa cum ne spunea la un moment dat, "am fost educata sa-mi iubesc tara neconditionat, sa lucrez pentru tara fara sa cer vreo plata si sa apar tot ce-i romanesc"!
Normatoare la sosele
Daca sistemul american i-a permis sa ajunga functionar international al ONU, comunistii nu i-au permis, pana la plecarea sa din 1965, in ciuda licentei in stiinte juridice si a solidei sale pregatiri in stiinta dreptului, sa ajunga mai sus de "normatoare" la o intreprindere de construit sosele, unde a fost colega cu istoricul Dinu C. Giurescu. "Soarta a vrut ca Dinu si cu mine sa lucram ca normatori la aceeasi intreprindre de constructii a drumului care se moderniza intre Urziceni si Constanta, amandoi repartizati intamplator la santierul nr. 1 unde eram patru normatori. Fiecare aveam cate o camera in diverse case de tarani din satul Alexeni. La sfarsit de saptamana plecam la Bucuresti cu camioanele si ne reintorceam luni dis-de-dimineata ca sa fim prezenti la ora 7 la serviciu. In timpul saptamanii ma spalam la fantana, mancam in sala de mese a santierului, unde servea cand ciorba de fasole si iahnie de cartofi, cand ciorba de cartofi si iahnie de fasole sau varza calita. Pe mese se gasea cate un patrat mare de mamaliga vartoasa sau, mai rar, paine. Marea lovitura era cand gaseam la carciuma din colt un ardei iute sau ceva branza telemea!
In timpul lunii inspectam santierul, fiecare dintre noi avand tronsonul respectiv. Mergeam kilometri intregi de-a lungul soselei ca sa fac masuratorile acostamentelor sau ale macadamului. Cum drumul in constructie nu era departe de calea ferata, vedeam zilnic, la diverse ore, trei trenuri, fiecare a cate 100-150 de cisterne cu petrol ce treceau spre Constanta, cu destinatia URSS. Asa au secat resursele petroliere romanesti! La sfarsit de luna noi, cei patru normatori, lucram trei zile si trei nopti, fara sa dormim, in biroul nostru, al normatorilor, intr-una din baracile santierului, ca sa terminam foile de normare. Acestea trebuiau sa fie inaintate la timp pentru intocmirea statelor de plata, ca sa se poata da banii muncitorilor in ziua de salarii. Imi aduc aminte ca odata era sa fim batuti de muncitori din cauza ca centrala nu trimisese banii la timp si zvonul fusese ca noi, normatorii, ii luasem!", povesteste doamna Vrabiescu-Kleckner.
Uzurpatorii
Profesorul de drept Gheorghe Vrabiescu, impreuna cu fratele sau, avocatul Nicolae Vrabiescu, au cumparat in 1936 un teren in Bucuresti, situat pe Intrarea Armasului. Cei doi frati au construit o fumoasa casa, in perioada 1938-1939, situata pe Intrarea Armasului nr. 11, sector 1, cu trei etaje si demisol, fiecare dintre frati avand cate un apartament iar cel de al treilea, situat la ultimul etaj, l-au donat fiicei, respectiv nepoatei, Simona Vrabiescu, in 1945. Fiind minora, apartamentul ei a fost inchiriat familiei avocatului Virgil Cristodulo. Dupa moartea avocatului, apartamentul a fost ocupat de familia Ilie Cristian, Ilie Stefania, fiul lor Tiberius si de catre Maria Paun, sora Stefaniei Ilie, care au platit chirie la ICRAL. In 1999, dupa multe procese incepute in 1994, Simona Vrabiescu-Kleckner obtine in sfarsit, apartamentul, dar chiriasii refuza sa paraseasca proprietatea, nevrand sa incheie un nou contract de inchiriere, astfel ca stau fara sa plateasca nici o chirie, in timp ce proprietara a platit impozitele pana la plecarea sa din 1965, iar din 1999, la zi! Intr-o incercare de a-i imbuna pe uzurpatorii Ilie sa nu-i mai tulbure dreptul de proprietate, Simona Vrabiescu-Kleckner s-a oferit sa-i improprietareasca cu un apartament spatios in Drumul Taberei, dar au refuzat, ei dorind sa cumpere ceea ce nu le apartine.
Grija parinteasca
"Tata a divortat de mama in 1932, cand eu eram copil. Si mi-a lasat o treime din avere, care urma sa-mi revina mie. Cand, in 1939 a cladit casa din Intrarea Armasului nr. 11, tata si unchiul mi-au donat mie ultimul apartament cu gandul ca, daca ma marit sa fiu separata, dar totusi aproape de ei. In 1939 ne-am mutat in casa, eu ramanand cu tata dupa divortul parintilor. Trebuie sa spun aici ca apartamentul meu de la ultimul etaj, ca si celelalte, de altfel, nu au fost nationalizate cu acte niciodata. Avocatul Cristodulo a ramas in tara, l-am lasat in apartament atunci cand eu am plecat in SUA, in 1965. Am fost nevoita sa fac donatie statului pentru acel apartament pentru ca altfel nu imi dadeau pasaportul sa plec. Intr-un fel, atunci am si fost multumita ca am scapat de el deoarece chiriile pe care le luam de-abia acopereau impozitele pe care le plateam statului. Dar pe urma au inceput sa se strice boilerele, sa fie nevoie de reparatii si timp de aproape doi ani, pana sa plec, tot salariul meu mergea pe reparatii si intretinere. Tata insa, fiind profesor de drept, iar unchiul avocat, dupa plecarea mea au spus ca donatia nu a fost corecta, ca nu a fost vointa mea, dar bineinteles ca nu a fost nici un fel de rezultat. In 1994, cand mi-am recapatat cetatenia romana, am deschis proces si mi s-a dat inapoi casa. Nenorocirea a fost ca decizia instantei de retrocedare n-a fost semnata de presedinta completului de judecata ci doar de judecator si grefiera. Din clipa aceea, persoana care ocupa apartamentul, Ilie Stefania, a intervenit in proces si a devenit intervenienta. Ilie Stefania a ajuns in apartamentul meu in felul urmator: cand i-a murit nevasta, cand s-a imbolnavit si sora nevestei, avocatul Cristodulo a chemat infirmiera de jos, de la subsol, si i-a dat spatiu sus. Cand a murit si sora nevestei, infirmiera l-a adus pe fiul sau sus. Dupa aceea avocatul Cristodulo a murit si fiul infirmierei, Ilie Cristian, s-a casatorit cu aceasta Stefania. Ei bine, aceasta individa, prin tot felul de tertipuri, invatata de o fosta judecatoare aflata la pensie, din cate am auzit, a reusit sa fie acceptata ca intervenienta in acest proces in mod ilegal, deoarece un intervenient nu poate sa apara decat la inceputul procesului, ceea ce nu a fost cazul aici. ", ne spune doamna Vrabiescu-Kleckner.
Complicele SC Herastrau SA
"Ei, de aici a inceput toata nebunia! Asadar, Judecatoria sectorului 1, prin sentinta civila nr. 13.062 din 27 decembrie 1994, m-a repus in drepturi. Numai ca din cele trei semnaturi ale instantei, formata din presedinte Betiu Liliana, judecator Stan Alice si grefier Handroc Catalin, lipsea prima semnatura, fapt care, cum spuneam, a dus la rejudecare. In acest fel Ilie Cristian, Ilie Stefania si sora acesteia, Paun Maria, chiriasi la SC Herastrau SA, au putut deveni intervenienti, dorind sa cumpere apartamentul. De aici incolo, cum spuneam, au fost zeci de procese, de termene, timp de aproape 13 ani. Pe scurt, la rejudecare instanta constata nulitatea ofertei mele a asa-zisei donatii din 1965. Dar Tribunalul Municipiului Bucuresti admite apelul inaintat de SC Herastrau in favoarea sa si a intervenientilor. Curtea de Apel, Sectia a IV-a Civila, prin decizia civila irevocabila nr. 1804 din 11 noiembrie 1998, caseaza decizia TMB ca nefondata si ma repune a doua oara in drepturi. Vreau sa remarc aici faptul ca motivele de apel redactate de SC Herastrau si textul intervenientilor Ilie Cristian si Stefania este identic, atat ca frazeologie cat si din punct de vedere al caracterelor masinii de scris, ceea ce denota complicitatea lor. Revenind, in baza acestei decizii defintive si irevacabile am fost pusa in posesia apartamentului de catre Departamentul Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primariei Bucuresti, in iunie 1999." spune doamna Vrabiescu-Kleckner.
Lantul falsurilor
"Prin fals in acte publice facut de SC Herastrau SA, fals admis de o alta instanta a Sectiei a IV-a Civila a Curtii de Apel Bucuresti, formata din presedinte Georgeta (Lazarescu) casatorita Sarbu, si judecatorii Elena Floarea si Daniela Yanay, este admisa contestatia SC Herastrau. De acum a inceput un alt sir de procese. Fata de acest hatis de aproape 30 de procese intentate de Ilie Stefania, cu toate ca au fost respinse de diversele instante de la diversele curti, judecatorii recunoscandu-mi dreptul de proprietate asupra apartamentului ocupat abuziv de aceste persoane, situatia nu este rezolvata nici acum", ne-a declarat Simona Vrabiescu-Kleckner care este pur si simplu hartuita de anumiti indivizi din Primaria Generala, in special, conform declaratiei doamnei Vrabiescu-Kleckner, de catre Adrian Iordache, seful Departamentului juridic al Primariei Generale, "tartorul" unor manevre dubioase si al unor cereri ilegale de revizuire a sentintelor drepte si favorabile urmasei profesorului Vrabiescu.
Vlaicu de la Bancorex
In casa din Intrarea Armasului nr. 11 locuieste, tot fara a avea dreptul si Rodica Vlaicu, fost ofiter bancar la defuncta Bancorex si, conform relatarilor din presa, om de baza in firmele lui Dan Voiculescu. Rodica Vlaicu ocupa apartamentul nr. 1 de la parter, compus din cinci camere si dependinte, avand o suprafata utila de aproape 180 mp., plus o camera de serviciu si o camara alaturate aflate la demisol, plus garajul. Apartamentul de la subsol, compus din doua camere, hol, bucatarie, dus, camara, WC si coridor in suprafata totala de 70,69 mp este ocupat si el, tot ilegal, de Dragulin Georgeta, "pe mana" cu SC Herastrau. In ciuda evidentelor, autoritatile, reprezentate de Primaria Bucuresti, nu se sfiesc sa conteste dreptul de proprietate al Simonei Vrabiescu-Kleckner, contestatii bazate pe un sir intreg de ilegalitati.
De asemenea, pe un sir de ilegalitati se bazeaza si impiedicarea Simonei Vrabiescu-Kleckner de a intra in posesia mostenirii lasate de bunica sa materna, Lucretia Defleury, un conac superb situat in Craiova, cunoscut sub numele de Casa Cernatescu, situat pe strada Severinului nr. 38. Pentru toate aceste abuzuri, doamna Vrabiescu-Kleckner se va adresa instantelor internationale, singurele care o pot ajuta sa invinga nedreptatile autoritatilor de la Bucuresti.

---

Despre autor: